Nordic noir – traduceri în 2020

Curiozitatea o fi omorît pisica,  dar face bine cititorului nerăbdător. Așa că mă uitai pe oarece site-uri (autori, agenți, edituri) și am aflat cîteva lucrușoare.

Editura Trei a cumpărat seria Harrry Hole a lui Jo Nesbo pînă la ultima carte, adică Kniv, apărută în 2019.

Trei continuă cu a treia carte din seria Freyja & Huldar, de Yrsa Sigurdardóttir: Aflausn (The Absolution).

Mai rămînem la Trei, care are în protofoliu cîteva titluri semnate de Anders Roslund: Tre sekunder (Trei secunde) și Tre minuter (Trei minute) scrise împreună cu Börge Hellström, și Tre timmar (Trei ore) – acesta apărut după decesul lui Hellström, survenit în 2017.

Pe Anders Roslund îl găsim și la Editura Litera, care a achiziționat drepturile pentru Jamåhonleva:

Stefan Ahnhem continuă colaborarea cu Editura Litera, următoarele două cărți din seria Fabian Risk fiind deja în portofoliul editurii: Motiv X și X sätt att dö

Și tot la Litera este în lucru cea de-a doua carte a lui Niklas Natt och Dag: 1794.

Printre cele 17 țări în care au fost vîndute cărțile norvegianului Heine Bakkeid se numără și România. Primele două cărți (are 3 în total), Jeg skal savne deg i morgen (I Will Miss You Tomorrow) și Møt meg i paradis (Meet Me in paradise) vor apărea la Paladin (presupun; au fost achiziționate de Art).

 

2020

17 decembrie, Colentina, București.

An nou, planuri noi… Că de rezoluții n-am timp. 🙂

Hai să facem așa: voi fi mai vioi pe-aici, adică blogul ăsta va reflecta mai des ce se întîmplă prin lumea cărților mystery&thriller.

Bineînțeles, o dată pe săptămînă (sper) ne vom întîlni cu știri (altele) în Literomania. Și cu ce v-am mai obișnuit la rubrica G.E.N.

Am să caut o soluție să mă țin și de rubrica Mistere, fantezii, sefeuri din Observator cultural.

Încă o idee: voi relua aici prezentările de carte și interviurile pe care le public în diverse locuri (ce ține de mystery&thriller) la două săptămîni după apariție. În următoarele zile voi face asta pentru ce am publicat în 2019 și nu este deja aici.

În rest… Să ne vedem sănătoși. Și cît mai des.

 

Camilla Grebe – Skuggjägaren

Pentru Camilla Grebe, una dintre scriitoarele mele preferate, azi este ziua apariției celui de-al patrulea roman din seria începută cu „Älskaren från huvudkontoret” (2015 – publicat la noi în 2017 de Editura Trei, cu titlul „Gheața de sub picioarele ei”, trad. Andrei Dosa, despre care am scris AICI).

Al doilea roman al seriei („Husdjuret”, 2017) i-a adus scriiitoarei suedeze Premiul pentru cel mai bun roman polițist suedez și Premiul „Cheia de sticlă”, acordat pentru cel mai bun roman polițist scandinav.

Au urmat, în această serie, „Dvalan” (2018) și, azi, „Skuggjägaren”.

Sper să ne întîlnim cît de curînd cu versiunea românească a celui de-al doilea volum.

Încă ceva: tot la Editura trei a apărut, în 2012, „Ar fi putut fi Paradisul” (traducere de Doru Mareș), primul volum din seria Siri Bergman (5 romane), scrisă de Camilla Grebe împreună cu sora ei, Åsa Träff.

Cea de-a treia serie din bibliografia Camillei Grebe este trilogia „Moskva Noir”, scrisă împreună cu Paul Leander-Engström.

Stefan Ahnhem la București

Stefan Ahnhem, autorul celei mai vândute serii de thrillere scandinave a momentului, vine la București!

Editura Litera împreună cu Ambasada Suediei anunță prezența autorului Stefan Ahnhem la București pentru întâlnirea sa cu cititorii.

Duminică, 6 octombrie 2019, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, autorul celebrei serii de thrillere Fabian Risk va fi alături de fanii genului.

Gazda evenimentului, jurnalistul cultural și scriitorul Marius Constantinescu, ne va introduce în lumea suspansului creată de Ahnhem, într-un dialog inedit despre viața și scrierile sale, despre societatea scandinavă și despre multe alte subiecte la fel de interesante. Conversația va fi urmată de întrebări din partea publicului și de o sesiune de autografe.

Stefan Ahnhem a debutat cu romanul “Victimă fără chip”, care este la momentul actual cel mai bine vândut thriller scandinav și a câștigat „Premiul pentru cel mai bun roman polițist al anului” în Suedia. Romanul face parte din seria Fabian Risk ce îl are drept protagonist pe detectivul cu același nume și continuă cu volumele „Al nouălea mormânt”, „Minus optsprezece grade”, „Motiv X”, seria fiind prelungită recent la șase cărți în total datorită succesului internațional. În România cărțile sunt traduse din limba engleză de Dana Ligia Ilin.

Stefan Ahnhem s-a născut în Helsingborg, Suedia, şi în prezent locuieşte în Stockholm. Timp de mulţi ani a fost scenarist şi a lucrat, printre altele, la adaptarea pentru televiziune a seriei „Kurt Wallander“ a lui Henning Mankell. De asemenea, este membru al comitetului director al Uniunii Scriitorilor din Suedia.

„Odată cu apariția lui Stefan Ahnhem, s-a ivit în sfârșit un demn moștenitor al lui Stieg Larsson.“ NDR, Germania

„Mai înfricoşător decât Jo Nesbø, mai întunecat decât Stieg Larsson.“ Tony Parsons

Intrarea la eveniment este gratuită. Actualizări în timp real sunt disponibile pe pagina de facebook a evenimentului Stefan Ahnhem la București.

Aici link pentru materiale presă precum foto autor, coperte, afiș. Mulțumim pentru susținere și vă așteptăm la eveniment.

(comunicat LITERA)

Jo Nesbø – Liliacul

Un mare scriitor

Jo Nesbø–„Liliacul”

Trei, 2018, tradcere de Bogdan Perdivară

„Liliacul” („Flaggermusmannen”) este prima carte publicată de JoNesbø. Se întîmpla în 1997, cînd autorul norvegian avea 37 de ani. Pînă atunci terminase studii superioare economice și fusese jurnalist și agent de bursă. Din 1992 avea și o activitate intensă ca muzician, făcînd parte din trupa Di Derre, unde era solist vocal și chitarist, primul album al trupei, „Jenter&sånn”, atingînd chiar locul 1 în topurile norvegiene. Nesbø a publicat în total 11 romane în seria „Harry Hole” (al doisprezecelea îi va apărea în această vară), cinci volume în seria „Doctor Proctor” (o serie polițistă pentru copii), două în seria „Sînge pe zăpadă” și cîteva romane de sine stătătoare, ca „Fiul”, „Omul de zăpadă”, „Macbeth”, un volum de povestiri și încă un roman. Cărțile lui au fost publicate în peste 50 de țări și vîndute în aproximativ 40 de milioane de exemplare (numai în Norvegia a vîndut 3 milioane). După cîteva dintre cărțile lui s-au făcut filme – „Omul de zăpadă” (cu Michael Fassbender) și „Headhunter” – iar după o idee a lui s-a făcut serialul „Okkupert”/„Occupied”.

„Liliacul” este cartea în care apare pentru prima dată Harry Hole, inspector la poliția din Oslo, personaj care îl va face cunoscut în toată lumea. Hole este trimis în Australia, să coopereze cu poliția din Sydney, oraș în care fusese ucisă o tînără norvegiancă. Plonjăm într-un oraș cosmopolit, în care populația gay este foarte bine reprezentată, un oraș în care polițiștii corupți, traficul și consumul de droguri sînt foarte întîlnite. Iar polițistul norvegian, cu o copilărie și o adolescență care au lăsat urme în dezvoltarea ulterioară a personalității lui, se înscrie în clișeul polițistului cu toate metehnele, clișeu pe care mulți cititori sînt gata să-l îmbrățișeze fără a se mai gîndi că poate meseria asta schimbă oamenii, că n-ai cum să reziști ani și ani în preajma crimei fără să se tulbure ceva în tine, fără să ți se pară că normalitatea nu există, că viața liniștită într-o familie armonioasă e ceva ce li se întîmplă numai altora, că, mai mult de a fi un clișeu, poate fi pur și simplu statistică. Poate cititorii ar avea de cîștigat dacă nu s-ar grăbi cu stigmatizarea drept clișeu a dramei incluse în biografia polițistului ca un fel de boală profesională.

Ancheta poliției australiene, în care Hole se implică pe măsura profesionistului care e, depășindu-și uneori statutul de invitat, îl poartă pe acesta în baruri frecventate de gay, cum ziceam, dar și de interlopi, de prostituate sau de fete venite în vizită cu ceva vreme în urmă și rămase acolo, ca vaporul rusesc al lui Márquez, și într-unul din acele baruri o cunoaște pe Birgitta, o suedeză care va deveni importantă pentru el, dar și pentru desfășurarea romanului lui Nesbø.

E prima carte a lui Nesbø, dar întîlnim deja semne, tehnici, concepte pe care le vom găsi apoi în celelalte romane ale lui. Felul în care se construiesc personajele, pas cu pas, secvență cu secvență, punînd carne pe ele, făcîndu-le personaje vii, cu probleme, cu gînduri, cu idei despre lume și viață, cu preferințe muzicale sau literare – asta e una dintre constantele scrisului lui Nesbø, lumea ascultă muzică și citește cărți, poate e ceva specific Norvegiei aici, poate e ceva ce au în comun scriitorii nordici, impregnarea scrisului lor cu elemente ale culturii și civilizației, ale societății în care trăiesc. Întîlnim poveștile alea mărunte de care sînt pline cărțile lui, povești care dau culoare narațiunii și personajelor, povești care, uneori, par că nu au nici o relevanță în context, pentru ca, după cîteva zeci de pagini, să apară un element care face ca mica povestioară „inutilă” de mai devreme să apară ca indispensabilă pentru a înțelege firul narativ principal sau motivațiile personajelor. Întîlnim dialogurile, scrise parcă de un dramaturg/scenarist care trebuie să exprime mult mai mult printr-un schimb de replici decît doar niște replici și contrareplici.

Dar, mai ales, peste toate astea, întîlnim marile teme dintotdeauna ale literaturii, ale literaturii care contează: viața, moartea, credința, iubirea, prietenia, loialitatea, trădarea, asumarea răspunderii propriilor fapte, gelozia, răzbunarea etc.

„Liliacul” este o carte foarte bună și gîndiți-vă că este prima carte scrisă de Jo Nesbø. Toate celelalte sînt mai bune ca asta.

 

(cronică publicată în Literomania 114, 10 mai 2019, la rubrica G.E.N. – Multe nominalizări și un debut)

Literomania 115, G.E.N. 11: „Ultimul hohot al lui Villanelle!

17 mai. Literomania 115, G.E.N. 11: „Ultimul hohot al lui Villanelle!


DESPRE: CrimeFest, Dov Alfon, Karin Brynard, Gianrico Carofiglio, Keigo Higashino, Håkan Nesser, Cay Rademacher, Andrea Camilleri, Kjell Ola Dahl, Martin Holmén, Jørn Lier Horst, Robert Galbraith, Editura Trei, Ciprian Șiulea, Ben Aaronovitch, Editura Herg Benet, Alexandru Voicescu, Bill Clinton, James Patterson, Editura RAO, Greer Hendricks, Sarah Pekkanen Editura Litera, Alina Simuț, Clare Mackintosh, Mihaela Ionescu, Sarah Vaughan, Dana-Ligia Ilin, Laura Lippman, Lynne Truss, James Sallis, Lauren St. John, Nikesh Shukla, Romcon, Rodica BretinDiana Alzner, Editura Pavcon, Lucian Dragoş Bogdan, Editura Tritonic, Daniel TimariuCiprian Ionut Baciu, Helion Online, Biblioteca Nova, Boris Velimirovici, Editura Paralela 45, Adrian Chifu, Marian Mirescu, Darius Hupov, Mircea Opriță, Daniel BotgrosLiviu Mircea GogaDoina RomanLiviu Surugiu, Szelesi Sandor, Avana Budapest, Galaktika, Festum Varadium, Deus Vult, Antares Brașov, Wagner Gyorgy Sebestyen, M.R. Carey, Editura Nemira, Ruxandra Toma, Karin Slaughter, Lee Child, Guy Gavriel Kay, Emelie Schepp, Bogdan Suceava , Editura Polirom, Ian McEwan, Dan Croitoru, Zin, Gardner Dozois, George CornilăMihai Alexandru DincăFlorin GiurcăOvidiu Vitan, Gazeta SF, Joe Haldeman, Alen Șchiopu, Augustin Tudor, Remus Paul, Anca Mihaela Anica, Alexandru LambaVoicu BugariuMarcel GhermanMarian Truță, Ana Mănescu, Lois McMaster Bujold, Editura Paladin, Ona Frantz, BAFTA, Jodie Comer, Fiona Shaw, Luke Jennings, Anamaria IonescuTeodora Elena Matei, Newcastle Noir, Bogdan Hrib, Quentin Bates, Solveig Palsdottir, Jacky Grámosi CollinsEwa Sherman, Frances Walker, Pauline Curwen, Craig Sisterson, Marina Sofia.

Jo Nesbo – Soare în miez de noapte

„Speranța e-o ticăloasă de mîna întîi.”

Jo Nesbø – Soare în miez de noapte

Trei, 2019

Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

Aș putea începe cu un citat: „M-a umflat rîsul. Nu mă puteam opri. Zăceam acolo condamnat la moarte, beat, un asasin profesionist ratat, plănuind o viață lungă și fericită cu o femeie care, ultima oară cînd îi vorbisem, îmi spusese în termeni lipsiți de echivoc că n-avea de gînd să mă mai vadă vreodată.” Iar apoi să spun că despre asta e vorba în carte și gata.

Dar ar fi păcat. Pentru că n-aș spune nimic despre frumusețea simplității acestei povești cu „un băiat iubea o fată”. Mă rog, nici el nu era chiar băiat, nici ea nu era chiar fată, ambii trecînd prin niște experiențe care i-au marcat, dar care i-au adus în punctul în care cei doi se întîlnesc. Un bărbat s-a îndrăgostit de o femeie și ea, la rîndul ei, de el este într-adevăr o poveste simplă, o temă bine-cunoscută a literaturii, folosită în mii, zeci de mii, sute de mii și milioane de cărți.

Ce o diferențiază între toate poveștile de dragoste pe care le-am citit? Ce mi-a apropiat-o, mai bine zis, ce m-a făcut să empatizez cu un personaj care a fost colector de bani , recuperator de datorii, dealer de droguri și asasin plătit, care fură de la angajatorul lui – da, nu-i frumos să furi, dar dacă ai un copil bolnav și nu ai bani de tratament, povestea asta cu „să nu furi” s-ar putea să nu fie chiar în topul priorităților respectivului personaj – apoi, cînd un alt asasin plătit vine după el, pentru a-i aplica pedeapsa, fuge undeva unde să-și piardă urma, iar acolo i se întînmplă ceea ce nu mai spera să i se întîmple vreodată…? Ei bine, felul în care JoNesbø își spune povestea, felul în care m-a sedus cu vorbele lui, deși nu sînt la prima carte a norvegianului, care mi-a plăcut ca scriitor încă de la „Liliacul”, primul lui roman, dar mi s-a arătat acum, la 18 ani de la scrierea acelei prime cărți despre polițistul Harry Hole, cel care avea să-l facă celebru în toată lume, mi-a arătat, ziceam, că pentru un scriitor, trecerea timpului și scrierea de cărți ajută, face bine scriiturii și uite că-mi apare acum un Nesbø mai stăpîn pe mijloacele lui literare, un scriitor cu o scriitură mai frumoasă, pentru că frumusețea scriiturii îi apare în pagină fără cel mai mic efort, pentru că, după o vreme, scriitorii buni devin foarte buni și scriu bunătăți așa cum respiră. Nesbø scrie frumos, dar fără să-l văd mereu ițindu-se pe după pagini și întrebîndu-mă: „nu-i așa că sînt talentat?”. Iar cînd preotul Jakob Sara spune „Mi-ai făcut fiica frumoasă din nou, Ulf”, ție, cititorului, îți dau lacrimile sau poate nu, dar știi că toate astea au legătură cu frumusețea lumii, din care face parte și literatura.

Nu cred că apare vreun polițist în cartea asta, dar totul este despre contraste, totul este despre ciocnirea civilizațiilor, a culturilor, a mentalităților atunci cînd un interlop ajunge într-o mică așezare de oameni obișnuiți mai mult cu biserica – dar aici nu sîntem în marile orașe ale nordului, în care bisericile sînt mai mult muzee și cafenele, sîntem în Kåsund, în teritoriul sami, în cea mai nordică regiune a Norvegiei. Nu îl avem decît pe asasinul Jon Hansen (care se prezintă drept Ulf) și pe locuitorii din sat care s-au trezit cu el pe cap.E o carte despre prietenie, loialitate, soartă și puterea de a te bate cu ea, despre religie și credință și despre tradiții, despre adevăr și minciună, despre populația sami, despre speranță – „Speranța e-o ticăloasă de mîna întîi” zice Nesbø. Din punctul meu de vedere e și despre îndrăgostirea de un scriitor.

(cronică publicată în Literomania 113, 3 mai 2019, la rubrica G.E.N. – Nesbø, Nesbø, Nesbø!… și oleacă de Romcon)

Jean-Christophe Grangé – Tărîmul morților

Soarele și alte stele

Jean-Christophe Grangé – „Tărîmul morților”

Crime Scene Press, 2019

Traducere de Horia Nicola Ursu

Un scriitor de romane polițiste e un manipulator. E în stare să te facă să nu vezi nimic în întuneric, pentru ca, după o vreme, să-ți dai seama că nu era nici pe departe întuneric, ci era, dimpotrivă, miezul zilei și aveai soarele fix deasupra capului. Cam asta face Jean-Christophe Grangé în romanul „Tărîmul morților”, proaspăt publicat de Editura Crime Scene Press, în traducerea lui Horia Nicola Ursu.

Romanul începe cu o crimă care ne introduce în lumea BDSM și a tehnicilor shibari – legatul cu sfori în scopuri erotice. Și e o bună introducere, atît în roman, cît și ca sursă de informații despre lumea respectivă. La care, dacă mai adăugăm desele referiri la pictură… am putea spune că învățăm multe din acest roman. (Mai rămîne să spun că este o carte educativă – deși, la un anumit nivel, orice carte citită este educativă.)

O crimă într-un roman polițist este rațiunea lui de a exista, este promisiunea unei șarade – fie că trebuie să citim în continuare pentru a afla cine este criminalul, fie pentru a afla cum va fi prins. Și, în general, ne ajunge, la asta ne și așteptăm cînd începem lectura, de multe ori atît primim (și doar atît).

Dar cînd apare și un al doilea cadavru, eventual și cu o „semnătură” a criminalului, ceea ce ne trimite cu gîndul la un criminal în serie, atunci da, începem să avem așteptări din ce în ce mai mari. Pentru că, de obicei, un criminal în serie este mult mai complex decît cel care comite o singură crimă. Șansele ca dincolo de intriga polițistă să descoperim pînă la final și o poveste mare, cutremurătoare cresc și e drept că și așteptările cititorului.

Romanul lui Grangé are trei părți, asemeni unui act erotic, cu preludiu și postludiu – că doar ne învîrtim printre cunoscători, rafinați etc. Și poate tocmai de aceea (cunoscători, rafinați etc.) cititorul trebuie să aibă și răbdare, pentru că aceasta îi va fi răsplătită pe măsură. Cînd povestea pare că trenează la un moment dat sau, dimpotrivă, pare „spusă” (obsesia cursurilor de creative writing: „show, don’t tell!”), fiți siguri că merită așteptarea, pentru că ceva se pregătește și vine, și lovește, și aproape că nici nu știi de unde vine și ce te-a lovit.

Am crezut la un moment dat că partea a treia putea lipsi, că totul se putea termina la 2/3 din carte. Vai, ce greșeală! Vai, cum era să pierd frumusețe de poveste. Pentru că da, dincolo de trama polițistă, dincolo de anchetă, apare o poveste tulburătoare, din genul celor care mișcă soarele și alte stele, acelea despre care vorbesc astrologii atunci cînd descifrează destinele oamenilor.

Jean-Christophe Grangé scrie un roman polițist și arată, încă o dată, că nu există decît literatură bună și literatură proastă. Iar francezul chiar se pricepe la scris povești.

Nu pot încheia fără să spun ceva despre traducere. Am avut foarte puternic sentimentul că traducătorului, Horia Nicola Ursu, i-a plăcut tare mult cartea. Pentru că a transpus-o în limba română cu drag, a căutat cuvintele potrivite, care să sune bine atît individual, cît și împreună, unele lîngă altele, în fraze. A știut unde să pună note de subsol și a știut să le facă exact cît trebuie, exact cît să știm despre ce vorbește autorul (mai ales într-o carte cu multe referințe culturale, cum ziceam).

Felicitări editurii pentru că a găsit încă un autor care scrie în altă limbă decît engleza, felicitări pentru că a găsit și un traducător care iubește romanele polițiste.

(cronică publicată în Literomania 111, 12 aprilie 2019, la rubrica G.E.N. – Ultima frontieră a reginelor din stele)