Mikaela Bley – Lycke

Ce citim noi acum? Răspunsul corect ar fi Resurrection Bay, de Emma Viskic (nominalizare la premiul Gold Dagger 2018, acordat de Crime Writers’ Association). Numai că ieri am hotărît să las în stand by australianca și să mai citesc ceva despre Stockholm, mai ales că, în ultima vreme, e cam înghesuială de noi regine ale nordic noirului suedez. 🙂

Așa că, la întrebarea Ce citim noi acum? răspunsul corect din acest moment este: Lycke, de Mikaela Bley. Ediția în limba engleză, dar stau cu ediția suedeză pe masă. Și cu harta Stockholmului… Ca să înțeleg mai bine.

Ce să înțeleg mai bine? Păi, de pildă, asta: Ellen Tamm merge pe Sveavägen și se oprește la un newsstand să ia cafea. Și  mă întreb eu: ce naiba e aia newsstand? Că n-am văzut nici tarabe, nici chioșcuri (cu atît mai puțin pe Sveavägen, o stradă cam dichisită…). Unde mai pui că ia două cafele și un redbull. Mă uit în original și văd Pressbyrån. Ei, așa da! Știu despre ce-i vorba. Pressbyrån e un lanț de magazine în care găsești ziare, reviste, cărți, apă, răcoritoare, sandvișuri… poți plăti acolo și abonamente la transportul în comun chiar.

A două problemă: eu cred că în urma traducerii, cititorul versiunii traduse trebuie să știe tot ce știe și cititorul versiunii originale. De aceea traducătorii (uneori și redactorii, dacă traducătorii nu-au considerat necesar) folosesc notele de subsol. În cazul ăsta, Ellen plătește – cash! de cînd plătesc suedezii cash?! – cu patru bancnote de 1000 de coroane. Măi, să fie! 4000 de coroane? Pentru ceva ce costă o sută și ceva? OK, deci e o plată destinată sursei ei din Poliție (Ellen e reporter la TV4). Ei, dacă nu știi cît costă o cafea în Suedia, nu te prinzi la momentul ăsta de plată, de ce a ținut ea să cumpere cafea de la acel Pressbyrån… unde vînzătoarea a mai și strîmbat din nas cînd i-a pus ea în palmă cele 4000 de coroane. Despre asta e acuratețea traducerii și înțelegerea unei cărți citite într-o altă limbă decît cea în care a fost scrisă. Și pentru publicul respectiv.

Dacă scriem cărți pentru cititorii români le scriem într-un fel. Dacă le scriem pentru a fi traduse le scriem în alt fel.

Exemplu: „Gîtul din Teiˮ, povestea mea din antologia Noir de București, are vreo 64.000 de semne. Într-o variantă pentru traducere în limba engleză, povestea avea doar 48.000 de semne, pentru că scosesem toate elementele prea locale, pentru care ar fi trebuit puse note de subsol ca să poată fi înțelese (dacă ar fi fost).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s