Ninge peste Karlaplan

Camilla Grebe – Gheața de sub picioarele ei
Traducere din limba engleză de Andrei Dósa
Editura Trei, 2017, colecția Fiction Connection

Autoarea
Camilla Grebe, născută în Älvsjö, lîngă Stockholm, în 1968, este la primul roman pe cont propriu. Pînă acum a mai publicat cinci romane în seria Siri Bergman, scrisă împreună cu sora ei Åsa Träff (primul dintre ele a fost publicat la Editura Trei, în 2012, cu titlul Ar fi putut fi Paradisul, în traducerea lui Doru Mareș), și trei romane în seria Moskva Noir, scrisă împreună cu Leander-Engström Paul. Gheața de sub picioarele ei (Editura Trei, 2017, traducere din limba engleză de Andrei Dósa) este primul roman dintr-o serie (Flickorna och mörkret – Fete în întuneric) care numără deja două apariții cu un enorm succes de public și de critică și care au poziționat-o pe Camilla Grebe în vîrful ierarhiei autorilor suedezi de romane polițiste. Al doilea roman al seriei, Hudshuret (2017, în curs de apariție în limba engleză cu titlul Diary from My Disappearance) i-a adus autoarei premiul pentru cel mai bun roman din 2017 acordat de Academia Suedeză a Autorilor de Romane Polițiste. Ar mai fi de menționat că drepturile pentru ecranizarea romanului Gheața de sub picioarele ei au fost achiziționate de New Line Cinema.

Povestea
Într-o casă dintr-o suburbie din sudul Stockholmului este găsit un cadavrul unei femei decapitate, cu capul stînd alături. Aranjamentul readuce în atenția poliției cu un caz vechi de zece ani, în care cadavrul era al unui bărbat, caz rămas nerezolvat. Proprietarul casei în care s-a găsit cadavrul, Jesper Orre, manager al unui lanț de magazine de haine, este dat dispărut. Apar în scenă polițiștii care au fost implicați în cazul din urmă cu zece ani, Peter Lindgren și Manfred Olsson, ba chiar și psihologul Hanne Lagerlind-Schön, care a colaborat cu ei la acel caz, cîteva iubite ale lui Orre, angajați ai lui, familiile celor din echipa de anchetă, Suedia, Stockholmul și suedezii – ca în orice nordic noir care se respectă. Jesper Orre devine principalul suspect și începe cursa care trebuie să se încheie cu prinderea criminalului.

Cartea
Camilla Grebe a ales să-și deruleze povestea urmărind-o din trei puncte de vedere, cele trei relatări la persoana I avîndu-i ca protagoniști pe Peter, Hanne și Emma, o vînzătoare la unul dintre magazinele lui Orre.

Peter Lindgren este un polițist cam neglijent cu propria-i persoană și poartă cu el, ca pe o boală cronică, existența unei foste familii în care nu se implică deloc: o soție cu care nu are nimic în comun, un copil pe care nu și l-a dorit. El povestește despre anchetă și despre relația cu Hanne, o relație din care s-a sustras, în mod laș, în urmă cu zece ani. Hanne, profiler reactivat datorită similarității cazurilor, povestește despre implicarea ei în caz, despre demența timpurie cu care se luptă, despre relația cu soțul ei Owe, mai în vîrstă decît ea cu vreo zece ani, dar și despre vechea relație cu polițistul Peter Lindgren, care este mai tînăr decît ea cu vreo zece ani. Al treilea punct de vedere este al Emmei Bohman, care ne povestește despre relația ei amoroasă cu Jesper, despre mama ei, despre un fost profesor care a abuzat-o pe cînd ea avea 15 ani și, în general, despre cum e viața unei vînzătoare între așteptări și realitate.

Gheața de sub picioarele ei se adaugă celorlalte romane nordice care au cucerit cititorii din toată lumea prin tușa umană, prin apropierea de personaje, de problemele lor de zi cu zi, prin fresca unei societăți spre care toată lumea se uită cu jind, dar care are și ea problemele ei, de la lunile în care se înserează la orele amiezii, de la ploaia și burnița prezente mare parte din an la felul în care aceste date geografice influențează comportamentul oamenilor și la impactul imigranților cu noua lor țară și problemele lor de adaptare la noua societate, dar și invers.

Camilla Grebe își cucerește cititorii prin frumusețea frazelor, prin finețea observațiilor și printr-o profundă sondare a psihicului uman, prin capacitatea (talentul?) de a găsi acolo, în adîncul personajelor ei, amănuntele relevante pentru viețile și destinele acestora. Poate a ajutat la asta și decizia tehnică de a spune toate cele trei povești la persoana I. Pînă la urmă, literatura nu e numai despre talent, ci și despre tehnică, despre știința expunerii.

Pe cît de plăcut impresionat am fost de reușitele Camillei Grebe, pe atît de frustrantă a fost pentru mine lectura traducerii, repet, din limba engleză. Îmi dau seama că nu se pot traduce toate cărțile nordice din limbile originale, că piața românească de carte e prea mică pentru a acoperi efortul finaciar. Știu și că traducătorii nu sînt plătiți gozav (și nu, nu fac greșeala de a compara tarifele de traducere aplicate la noi cu cele din vestul Europei – în fond, toate retribuțiile sînt la noi de 5 – 7 – 10 ori mai mici). Dar traducerea aceasta mi-a părut grăbită, neglijentă, făcută fără prea mare tragere de inimă, fără efort și nu știu dacă motivul este „sîntem plătiți prost, muncim prostˮ sau pur și simplu atît poate omul. Nici redactorul n-a fost vreun campion, dar nu știu cît la sută din trăsnăile traducătorului reprezintă cele cîteva zeci de probleme care mi-au întrerupt lectura. Și nu, nu e nici o neconcordanță între impresia foarte bună pe care mi-a lăsat-o scriitura Camillei Grebe și nerealizările traducerii în limba română după traducerea în limba engleză, pentru că în destule locuri versiunea românească sună chiar bine și îi face un serviciu autoarei. Mă întreb însă cum ar fi sunat ediția în limba română dacă ar fi fost tradusă din sudeză. La extrema cealaltă, nu pot ignora întrebarea: cum ar fi fost dacă s-ar fi tradus după ediția în limba estonă, sau turcă, sau cehă, sau rusă…?

Ca să pun un titlu acestui articol am împrumutat o propoziție din carte, pentru că mi-a părut foarte poetică, așa cum, probabil, le-a părut și americanilor de la Ballantine Books expresia găsită în motto-ul romanului atunci cînd i-au schimbat titlul (cel original, Älskaren från huvudkontoret, e mult mai prozaic, Iubitul de la sediul central, și aici cred că Editura Trei a fost inspirată cînd l-a preferat pe cel american).

(articol publicat în Observator cultural, nr. 905, 12 ianuarie 2018, la rubrica Mistere, fantezii, sefeuri)

Un gând despre „Ninge peste Karlaplan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s