Cînd un scriitor te cucerește fără să-ți dai seama

Jørn Lier Horst – Cîinii de vînătoare

Trei, 2018

Titlul original: Jakthudene

Traducere din norvegiană de Ivona Berceanu

 

Nu-mi amintesc cînd am citit ultima oară o poveste atît de bine compusă din alte povești.

Un bărbat este găsit mort. O fată este dată dispărută. Polițistul William Wisting este acuzat de fabricarea de probe într-o anchetă pe care a condus-o în urmă cu 17 ani. Despre primul caz scrie la ziar Line, fiica lui Wisting. În al doilea caz polițistul nu se poate implica, întrucît este suspendat pe timpul anchetei care va decide dacă este sau nu vinovat de falsificarea de probe în cel de-al treilea caz. Cititorul bănuiește că, pînă la urmă, toate astea se vor topi într-o singură poveste, dar modul în care realizează acest lucru scriitorul norvegian este demn de renumele și premiile pe care le-a cîștigat cu cele 13 cărți din seria William Wisting (13 cărți în norvegiană, 6 în limba engleză și 2 în românește – Casa de vacanță, al 7-lea volum, și acum Cîinii de vînătoare, al 8-lea, ambele la Editura Trei).

Pe cît de bine bine sînt puse una lîngă alta piesele de puzzle ale poveștii, pe atît de neglijent este autorul cu personajele, despre care nu aflăm prea multe. Și nu pot ieși din această dilemă: să fie vina celor care au decis să înceapă seria cu cea de a 7-a carte, fiind foarte probabil ca multe să fi fost spuse în precedentele aproximativ 2000 de pagini, sau ăsta o fi stilul lui Horst, simplu, fără risipă de mijloace artistice, lucru pe care l-am remarcat și după lectura precedentului volum?

Și totuși, și totuși… situația în care este pusă Line, de a căuta un subiect-bombă care să scoată articolul despre tatăl ei de pe prima pagină a publicației pentru care lucrează, frămîntările lui Wisting atunci cînd el însuși se află în anchetă, dar de cealaltă parte a mesei, lucru care îl întărește, dar, în același timp, îi aduce și o experiență în plus, pe care cu siguranță o va folosi în următoarele cazuri, la următoarele interogatorii pe care le va lua sînt foarte bine punctate, foarte bine scoase în relief, îmbogățind – iată! – personajele, ducînd relația dintre ele la un nou nivel și făcînd să pară înșelătoare simplitatea narativă de care tocmai mă plîngeam și care, dacă mă mai gîndesc mult la ea, o să-mi pară pînă la urmă una dintre marile calități ale romanului, ale autorului. La urma urmei nu citește nimeni un roman polițist ca să găsească în el fraze gen Marquez – deși și acesta, cînd a scris Cronica unei morți anunțate, a renunțat la barocul din Toamna patriarhului în favoarea unei simplități n-aș spune că obținută cu mai puțină muncă, poate dimpotrivă).

Și dacă tot am ajuns să remarc felul în care scrie Jørn Lier Horst, să pomenesc două capitole care mi-au atras atenția: cel în care este interogat Wisting de un anchetator de la Afaceri Interne – o mostră de dialog, de logică a interviului – și cel cu filajul de pe autostradă, în care o mașină este urmărită de alte patru mașini, foarte cinematografică secvență, foarte în amănunt și lăsînd o senzație foarte realistă a celor întîmplate.

N-am crezut niciodată că e ușor să scrii un roman polițist, dar pentru a ajunge la acea simplitate evidentă pentru toată lumea, uneori e nevoie de mult, de foarte mult meșteșug scriitoricesc. Și cred că, în cazul autorului norvegian, despre asta e vorba.

Un gând despre „Cînd un scriitor te cucerește fără să-ți dai seama

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s