Alibi… pentru prieteni – cu Anamaria Ionescu și Renato Bratkovič

Un festival de literatură mystery&thriller în Slovenia poate fi o noutate. O scriitoare din România invitată la acest festival… și asta poate fi o noutate. Pentru a trece lucrurile astea în categoria NORMALITATE, vom vorbi depre festivalul Alibi, care a avut loc în Slovenia la sfîrșitul lunii septembrie, cu Anamaria Ionescu – invitată la festival, și cu Renato Bratkovič – organizatorul festivalului.

Anamaria Ionescu, scriitoare, autoare – printre altele – a seriei Sergiu Manta (Nume de cod Arkon, 2014 și Zodiac, 2016, ambele la Editura Tritonic):

 

Ce este Alibi? Cum ai ajuns la Alibi? Cum a fost? Ce semnificație are pentru tine invitarea unui scriitor român la acest festival?

Facebookul ăsta poate fi o chestie faină, dacă știi cum să-l folosești. De exemplu pe noi, autorii, ne poate ajuta să stabilim contacte cu alți colegi de vocație de dincolo de graniță.

Așa l-am descoperit și pe Renato Bratkovič. De fapt, el m-a descoperit pe mine. Și m-am trezit cu un mesaj privat elegant și politicos prin care eram invitată, la sfîrșitul lunii septembrie, la Festivalul internațional de literatură crime și noir Alibi. Nu știam mare lucru nici despre om, nici despre festival, așa că m-am interesat: Renato Bratkovič este specialist în publicitate (se pare că slovenii sînt foarte buni în domeniu). Este, totodată, și scriitor. Are la activ cîteva volume de povestiri – un amestec interesant de noir și crime. Pentru cei curioși, versiunea în limba engleză a cărților lui e disponibilă pe Amazon. Omul le scrie în slovenă, apoi le traduce singur. Vă asigur că sînt o lectură interesantă. De altfel, se numără printre autorii prezenți în antologia BalkaNoir.

În ideea de a pune pe hartă literatura slovenă de gen și, evident, de a beneficia și el de expunere, pe de o parte, iar pe de alta de a oferi doritorilor oportunitatea de a cunoaște autori și stiluri de pe alte meleaguri, a inventat acest festival: Alibi. Inițial l-a organizat din resurse proprii. Apoi a reușit să obțină fonduri de la primaria orașului Slovenska Bistrica unde are loc evenimentul. În fiecare an festivalul are cinci invitați din cinci țări diferite. Anul acesta am avut plăcerea de a fi colegă de ediție cu Johnny Shaw, un scriitor american care și-a asumat, împreună cu soția, o existență de nomad modern prin Europa, Marko Popović din Serbia – un scriitor aflat la debut, autor de scenarii pentru televiziune, Robert Perišić din Croația – șapte cărți la activ, unele traduse chiar și în Statele Unite, și gazda noastră, Renato.

Rezultatul concret al festivalului este cîte o povestire scrisă de fiecare participant, al cărei titlu este tras la sorți, și pentru care am avut la dispoziție o zi. Titlul care mi-a picat mie a fost Nobody’s Innocent. Dacă sînteți curioși, povestirile născute la toate cele patru ediții de Alibi sînt publicate pe site-ul festivalului.

Mărturisesc că am fost răsfățată în Slovenia. Țara e frumoasă foc, iar despre oameni, dacă spui că sînt primitori, e o platitudine.  De la prima oprire, la Barul Grega – unul dintre cei trei parteneri ai festivalului, al cărui proprietar, Borut, este atat de încîntat să fie implicat în povestea asta, încît și-a decorat localul cu pozele participanților la toate cele patru ediții de pînă acum – m-am simțit ca o vedetă. Între noi și Arcul de Triumf fie vorba, e un sentiment aparte să intri într-un bar din Slovenia și să dai nas în nas cu propria moacă pe perete.

Ziua de creație s-a desfășurat la Gora pod lipo, un restaurant-cramă situat într-un decor minunat. Am avut voie să ne stabilim culcușul creativ unde ne-am simțit fiecare mai inspirați. Și, har Domnului, aveai de unde alege. Iar oamenii locului s-au asigurat că nu ne lipsește nimic: nici de-ale gurii, nici cafeaua, nici vinul (se pricep slovenii și la vin!). Serile le-am petrecut în vîrful muntelui, la propriu. Hotelul era, de fapt, un resort de ski. De la fereastra camerei mele vedeam o pîrtie, un pic de pădure și o biserică medievală.

Cît despre cea de a treia zi, cînd am dat glas, în cadru festiv, creațiilor noastre, a fost într-adevăr una de gală. O sală specială, dotări tehnice pentru o conferință, translatori. Și public interesat. Studenți, scriitori, amatori de literatură, prieteni ai lui Renato. Chiar și un fost polițist, amator de romane crime. Ne-au ascultat, ne-au pus întrebări, au părut încîntați să ne cunoască.

Dincolo de mini-vacanța de care am avut parte, se conturează și un alt aspect: slovenii au aflat că există și în România autori de crime. La noi nu există un public nișat pe literatura noir și polițistă, cel puțin deocamdată. Dar acolo există. Și „acoloˮ nu înseamnă numai Slovenia. Ci și Croația, Serbia, Muntenegru, Grecia. O lectură cu public, un interviu în presa locală, un contact cu alți autori din alte părți înseamnă un pas înainte. La anul, va fi rîndul lui Bogdan Hrib să reprezinte crime-ul românesc la Alibi. Iar peste doi ani, Renato Bratkovič își propune să publice o antologie cu nuvelele scrise la toate edițiile festivalului. Zic eu că este de bine. Nu?

Cum spunea Anamaria, Facebookul ăsta poate fi o chestie faină, dacă știi cum să-l folosești. Așa că l-am căutat pe Renato Bratkovič și am închegat un mic dialog despre Alibi.

 Ce este Alibi?

Alibi este un festival literar internațional crime & noir, în forma unui atelier literar, organizat în fiecare an în Slovenska Bistrica, Slovenia, începînd din 2015. Este un joint-venture al companiei Artizan, agenția mea de publicitate, Gora pod Lipo, Hotel Jakec, Tednik Panorama, Bar Grega și Kino Slovenska Bistrica.

Ai sprijinul unor autorități precum Primăria sau Ministerul Culturii?

Prima ediție a fost finanțată din buzunarele noastre, dar în al doilea an am fost la primarul din Slovenska Bistrica și i-am solicitat o contribuție. Pentru că am venit cu un „produsˮ și nu doar cu o idee, am primit niște bani, ba mai mult, în anul următor primarul a inclus proiectul în bugetul municipalității. Așa că acum primim suficienți bani pentru a acoperi cheltuielile, dar nu există nici un profit (încă) – facem munca asta din pasiune.

Altă instituție nu am contactat încă, dar aș putea încerca în viitor cu Ministerul Culturii.

De ce inviți autori din alte țări?

Sînt un tip care folosește internetul și îmi place să întîlnesc scriitori din toată lumea care scriu noir și crime. În plus, festivalul pare o modalitate bună de a-mi promova țara la nivel internațional – toți scriitorii participanți sînt încîntați să vină aici, să creeze o poveste, să se bucure de o masă bună și un pahar de vin și, cel mai important, să întîlnească oameni cu interese comune, să-și facă noi prieteni. Toți părăsesc locul destul de impresionați.

Din ce țări au fost invitații de pînă acum?

Am avut scriitori minunați din Statele Unite (Eddie Vega, Kate Laity, Johnny Shaw), Polonia (Paul D. Brazill), Cipru (Sonia Kilvington), Grecia (Vassilis Danellis), România (Anamaria Ionescu), Croația (Neven Škrgatić, Robert Perišić), Serbia (Marko Popović) și bineînțeles Slovenia (Andrej Predin, Avgust Demšar, Janez Grm, Jaka Tomc și eu). Sper că n-am uitat pe nimeni.

Spune-mi cîteva cuvinte despre atelier, ce intenționați să faceți cu poveștile scrise acolo?

Alibi a fost conceput accidental după ce am făcut un film promoțional cu un prieten fotograf pentru Gora pod lipo. După ce am terminat, am început să mă uit în jur și am încercat să-mi definesc impresiile înainte de procesul de editare. Și dintr-odată m-am gîndit la un atelier literar sau niște rezidențe pentru scriitori. Le-am povestit despre asta proprietarilor și ei au fost dornici să se implice. Am creat conceptul Alibi în cîteva săptămîni, ei au fost de acord și în două luni primii scriitori au acceptat provocarea.

Acoperim toate mîncarea, vinul și cazarea, în timp ce scriitorii, din păcate, trebuie să-și finanțeze călătoria în Slovenia și să scrie o poveste aici, bineînțeles. Atelierul începe vineri, cînd toți scriitorii obțin titlurile pentru povestirile lor, sîmbăta le scriu și, în cele din urmă, povestirile sînt citite la evenimentul literar din cea de a treia zi a festivalului, iar apoi se publică pe site și în ziarul săptămînal local Tednik Panorama. Le cer autorilor să nu publice poveștile în altă parte pînă la sfîrșitul anului, dar de la începutul noului an pot să-și prezinte poveștile create la Alibi oriunde vor ei. Primele 25 de povestiri vor fi publicate în Antologia Alibi în 2020, cînd toți oaspeții de pînă acum vor fi invitați să vină din nou în Slovenia.

Știi deja scriitorii invitați pentru 2019?

Am cîteva nume pe care mă bazez, dar în acest moment nu pot decît să confirm că plurivalentul Bogdan Hrib, scriitor, editor și fotojurnalist român, va fi aici, iar Tony Black, din Scoția, va veni și el aproape sigur (el este scriitorul de crime preferat al lui Irvine Welsh).

În concluzie: ești mulțumit cu Alibi, așa cum este el acum?

Da, sînt, cu toate că există mult loc de mai bine. Am avut niște idei de a pune pe piață tricouri, căni de cafea, broșuri, cărți poștale, autocolante și alte lucruri de genul ăsta, dar încă nu sînt pregătit pentru așa ceva.

Crezi că importanța festivalului va crește în următorii ani?

Ei bine, în acest an am fost invitat să particip la Tîrgul de carte de la Frankfurt la un eveniment dedicat antologiei BalkaNoir, organizat de Fundația Elenă pentru Cultură și Editura Kastaniotis (la care a apărut antologia), unde Alibi a fost menționat de mai multe ori. Și la care eu am purtat un tricou Alibi.

După eveniment, Vassilis Danellis și Yannis Ragos, scriitori greci și editori ai antologiei, Bogdan Hrib, scriitor și editor român (Editura Tritonic), Ivan Sršen, scriitor și editor croat (Sandorf), au petrecut ceva timp împreună, iar Vassilis și Bogdan au venit cu ideea de a transforma Alibi într-o franciză. Așadar, se pare că există posibilitatea ca festivalul să aibă loc în Grecia sau România în următorii cinci ani. Să vedem ce va ieși din ideea asta.

Crezi că este necesar să existe mai multe festivaluri de noir și crime în Europa de Est? În Balcani? Și, la final: crezi că Estul ar putea fi noul Nord pentru literatura mystery&thriller?

Amuzant este că, în anul 2015, cînd am creat festivalul, nu știam că există alți oameni din regiune care fac lucruri similar. Apoi am aflat despre Festivalul Internațional de Mystery & Thriller organizat de Bogdan Hrib în România, Vassilis Danellis m-a abordat cu această idee de a crea o antologie – scopul său a fost să invite trei scriitori din fiecare țară balcanică (doar o bucată din Slovenia se află de fapt pe Balcani, dar îi aparține datorită fostei noastre patrii mai mari), iar cartea trebuia să fie publicată de un editor din Turcia, care s-a răzgîndit ulterior. El și Yannis au decis să găsească un alt editor (grec), care, pînă la urmă, a fost Editura Kastaniotis. Apoi l-am invitat să participe la a doua ediție Alibi.

Un an mai tîrziu am vizitat o mică librărie dintr-un orășel din Croația, unde am dat peste o altă antologie interesantă, Zagreb Noir, editată de Ivan Sršen, o carte din legendara serie Noir de la Akashic Books, alcătuită din peste 80 de volume.

Apoi, serialul de televiziune Umbre peste Balcani, creat de Dragan Bjelogrlić, a ajuns pe ecranele noastre. Este vorba despre un noir care se bazează pe cîteva fapte istorice între Primul Război Mondial și cel de-Al Doilea Război Mondial.

Mai tîrziu am aflat despre Series Balkan, o asociație culturală non-profit care promovează scriitori, scenariști și regizori din regiune și organizează festivaluri.

Și cu puțin timp în urmă l-am întîlnit pe Cal Smyth pe internet. Este un autor care „îi îmbină pe Nesbø și pe Mankell pentru a crea o felie perfectă de Balkan Noirˮ – citat de pe coperta romanului său Balkan Route. Cal este galez, dar a trăit și a lucrat la Belgrad. Acum lucrează la un concept de festival mobil care să se desfășoare în fiecare an într-un alt loc și să promoveze scriitorii din regiune. Va fi numit – ați ghicit – Balkan Noir.

În timpul discuțiilor de la Frankfurt am luat act de existența genului și de numeroasele inițiative care aduc creatorii la un loc. Ivan a ajuns la concluzia că ficțiunea crime și noir reprezintă o parte importantă a literaturii sociale, iar co-editorul BalkaNoir, Yannis, a fost încîntat de dorința scriitorilor din această regiune de a experimenta și de a depăși granițele genului, lucru prin care în mod explicit ne îndepărtăm de noirul nordic sau american, care se bazează pe o anumită formulă.

Balkan Noir este proiectul, iar Alibi va fi o parte importantă a lui.

(convorbire publicată în Observator cultural nr. 948 din 23 noiembrie 2018)

George Arion: „Nu întotdeauna când vorbesc armele muzele tac“

Tot din urmă, un interviu realizat în martie 2019 cu George Arion:

 Domnule Arion, ați fost la „Salon du livre“ de la Paris, unde ați prezentat volumul Le compagnon de Jésus. Cum de-a apărut în Franța, cine l-a tradus, la ce editură a apărut, la a câta carte publicată în franceză ați ajuns?

 Ca să vă răspund trebuie să fac o întoarcere în timp.

 De ce nu?

 În urmă cu vreo șapte ani, un tânăr francez, Sylvain Audet, studia și lucra în România. Dornic să-și perfecționeze româna – pe care deja o vorbea excelent, cu un fermecător accent ardelenesc! –, a intrat într-o zi într-o librărie căutând o carte care să fie cât mai captivantă. Și-a spus că o traducere în limba română a unui roman polițist i-ar pune mai puține dificultăți. A ales Atac în bibliotecă a americanului… George Arion.

 Formidabil!

 Ajuns acasă s-a apucat de citit. După zece-douăzeci de pagini s-a oprit din lectură. Nu mai înțelegea nimic. De unde știa americanul ăsta atâtea lucruri despre România? Despre România anilor ’80? De-abia atunci s-a uitat la coperta a patra unde era o prezentare a autorului și s-a lămurit cine e cel care a scris Atac în bibliotecă. Și-a continuat lectura cu bucuria de a descoperi un scriitor cu un stil dezinvolt, cu mult suspans și umor – aceste vorbe mi le-a spus când ne-am întâlnit.

 Și cum v-ați întâlnit?

 Într-o zi am primit un e-mail. Un necunoscut, Sylvain Audet, mă întreba dacă sunt de acord să-mi tălmăcească romanul în limba franceză. Am răspuns afirmativ, fără nicio încredere – de-a lungul anilor mai primisem astfel de propuneri care nu s-au concretizat.

 De data asta…

 De data asta lucrurile s-au desfășurat în alt fel. Uitasem de acel e-mail, dar într-o bună zi am primit în format electronic primele o sută de pagini în franceză ale Atacului… M-am apucat să le citesc și am descoperit cu încântare o traducere fidelă textului original. Era fluentă, plină de șarm, păstra limbajul pitoresc al eroului meu. După vreo alte trei luni romanul era tradus integral.

 Nu mai rămânea decât să fie publicat.

 Asta a fost partea cea mai grea. Sylvain Audet s-a transformat și în agent literar. A printat – pe banii lui! – vreo cinci-șase exemplare și le-a trimis la câteva edituri. Niciun răspuns.

 Ce-a mai urmat?

 În 2013 ne-am întâlnit la „Salon du Livre” de la Paris și am colindat pe la standurile unor edituri. Am purtat discuții cu mai mulți editori, dar fără succes. Eram descurajați și obosiți. Eram pe punctul de a abandona. Dar tocmai atunci ne-a ieșit în cale doamna Danielle Nees, directoarea editurii franco-belgiene Genèse-Édition. Ne-a ascultat povestea și s-a arătat interesată de o colaborare.

 Și așa a apărut Atac în bibliotecă în limba franceză.

 Stați puțin. Distinsa editoare ne-a pus o condiție: primul roman pe care se angaja să-l publice trebuia să-și desfășoare acțiunea mai aproape de zilele noastre. Am ales romanul meu Nesfârșita zi de ieri. Cu o hărnicie admirabilă, Sylvain s-a înhămat din nou la treabă și l-a tradus. În anul 2014 a apărut sub titlul Cible royale, lansat la Bruxelles și la Paris. De-abia în următorul an a apărut Atac în bibliotecă (Qui veut la peau d’Andrei Mladin), iar în 2016 Profesionistul (La vodka du diable).

 Iar anul acesta Le compagnon de Jésus.

 Cartea e tradusă și predată editurii, contractul e semnat, dar din motive pe care nu le detaliez va apărea abia peste câteva luni. La evenimentul organizat la standul României s-a prezentat romanul în avanpremieră. Alături de mine s-au aflat traducătorul și eminenta jurnalistă, scriitoare și profesoară Daniela Zeca Buzura. Publicul a fost format din cititori români și francezi, din moment ce s-au vândut cărți de-ale mele și în românește, și în franceză.

Dar mai vreau să spun ceva despre Sylvain Audet.

 Vă rog.

 Când ne-am întâlnit acum două săptămâni la Paris mi-a înmânat un manuscris. Inspirat de Atac în bibliotecă a compus un polar. De-abia aștept să-l citesc.

 De la traducător – la scriitor. Vorbind de traduceri… ce șanse credeți că are literatura mystery&thriller românească pe piața europeană?

 Dacă-mi puneați întrebarea asta acum zece ani n-aș fi știut ce să vă răspund. În anul de grație 2019 aș spune că se întrevede o geană de lumină. Dar, mai întâi, ar trebui ca literatura de acest gen să se afirme mai viguros în spațiul autohton. Încă sunt prea puțini cititori interesați de autorii români de mystery&thriller. N-au încredere în valoarea lor. Și nici comentatori ai fenomenului nu sunt prea mulți.

 Cine credeți că ar trebui să facă mai mult pentru impunerea literaturii de gen românești în afară: autorii, editurile, Ministerul Culturii, ICR?

 Aparițiile cărților mele în engleză, franceză, macedoneană, rusă au stat sub semnul hazardului. În unele cazuri a avut un rol și Crime Scene Press, editura la care public, directorul editurii, Alexandru Arion, îmbrăcând haina de agent literar.

Trebuie să ieșim cât mai mult în lume, ca să se audă despre noi.

 Cu siguranță.

 În 2010 am fost invitat la un eveniment: „Thriller Night in Rotterdam”. Prima mea ieșire în Occident în calitate de autor de proză polițistă. De atunci am fost, în aceeași postură, la Londra, Leeds (Anglia), Bruxelles (Belgia), Paris, Penmarc’h, Vienne, Lens, Lamballe (Franța), Toronto (Canada). Dacă la început eram privit cu multă curiozitate (Cum? În România se scrie literatură polițistă?), astăzi nu mai stârnesc aceeași uimire. E un semn bun, am început să fim cunoscuți.

 Puteți să avansați câteva nume de scriitori români care ar putea avea o carieră internațională dacă li s-ar traduce cărțile?

 Am scris peste 700 de prezentări de cărți în diverse ziare și reviste. Nu i-am neglijat niciodată pe autorii români. Am fost martor la debutul multora și i-am întâmpinat cu bucurie. (Din păcate, cei mai mulți nu mi-au spus nici măcar un simplu „mulțumesc” atunci când i-am întâlnit.) Dar nu pentru a primi mulțumirile unuia sau altuia am scris. Am vrut doar să contribui la afirmarea unui gen care, pe alte meridiane, cunoaște o expansiune greu de imaginat odinioară. De pildă, în Franța, asociația „813 – Les amis des littératures policières” numără aproape o mie de membri. Tot în această țară se desfășoară peste optzeci de festivaluri de polar unde participă zeci și sute de scriitori de pretutindeni. Despre Anglia și SUA ce să mai vorbim? A te impune pe piața internațională e o adevărată aventură. E un noroc și simplul fapt că ești tradus și publicat. Câțiva dintre noi – nu mulți la număr – au o astfel de șansă. Nu-i numesc – am făcut-o cu o altă ocazie și mi-am aprins paie în cap.

 Contează din ce țară vii?

 Sigur că da, dar nu mărimea țării contează. Islanda are doar 300 000 de locuitori, dar scriitorii ei sunt traduși în numeroase limbi, în tiraje impresionante.

 Și islandezii sunt și niște cititori împătimiți.

 Fără îndoială. În general, în Occident se citește mult, chiar dacă există concurența internetului, a televiziunii, a multor mijloace de divertisment.

Și anul acesta, la Paris, am vizitat una dintre librăriile Gibert. Printre standurile cu cărți am zărit o fată care ținea într-o mână un volum, iar în cealaltă un baston cu care tatona pe unde să pășească. Era oarbă sau, mă rog, nu vedea bine. Ce carte alesese? Una scrisă în alfabetul Braille? Una pe care avea să i-o citească vreo rudă, vreo prietenă? Era un cadou?

Brusc mi-am adus aminte de minunatul poem „Îngerul cu o carte în mâini” al lui Nichita Stănescu. Și m-am gândit, cu amărăciune, la vajnicii flăcăi și la simandicoasele duducuțe cu vederea ageră, de la noi și de prin alte părți, cărora lectura le este străină.

 La ce festivaluri-evenimente veți mai participa în viitorul apropiat?

 Săptămâna viitoare sunt invitat la „Quais du polar”, cel mai important festival dedicat literaturii polițiste din Franța. Voi participa la dezbateri, voi oferi autografe, mă voi întâlni cu scriitori pe care deja i-am cunoscut, cu alții voi face cunoștință acolo. Voi discuta cu editori și, poate, și cu agenți literari. Va mai fi ceva la care nu m-am așteptat: mi s-a propus să prezint filmul Câini (regia Bogdan Mirică) la un cinematograf din Lyon. Apoi, între 26 și 29 aprilie sunt invitat la festivalul „Mauves en Noir” (Nantes). Mai sunt și alte invitații în partea a doua a anului.

 Nu putem termina fără să vă întreb la ce lucrați. Ce are scriitorul George Arion pe masa de lucru?

 Teza mea de doctorat. Este timpul s-o duc la bun sfârșit.

 Ce subiect tratați, dacă nu sunt prea indiscret?

 Desigur, fenomenul mystery&thriller. Merită să i se consacre cât mai multe studii. Spunea Borges în 1978 în apărarea acestui gen: „…literatura noastră tinde spre haos. Se cultivă versul liber pe motiv că este mai ușor decât versul clasic; în realitate este foarte dificil. Se tinde spre suprimarea personajelor, a subiectului, totul este foarte vag. În epoca aceasta a noastră, atât de haotică, există ceva care, cu modestie, a păstrat virtuțile clasice: povestirea polițistă. Deoarece nu putem înțelege o povestire polițistă fără început, fără cuprins și fără sfârșit.” Dar aș mai adăuga ceva.

 Vă rog.

 În timpul Salonului de la Paris, pe străzile „orașului lumină” s-au produs evenimente violente. S-au spart vitrine, s-au distrus bancomate, s-au incendiat clădiri, au fost încăierări între demonstranți și jandarmi. Dar în ambianța magică a Salonului, cei peste 100 000 de vizitatori însetați de armonie și frumos s-au simțit ocrotiți de puterea literaturii. Nu întotdeauna când vorbesc armele muzele tac…

 Ați spus o frază după care nu mai poate urma decât un mulțumesc din inimă și promisiunea că am să vă bat din nou la ușă peste câteva festivaluri.

(interviu publicat în Observator cultural nr. 963 din 22 martie 2019)

Bogdan Hrib: „Poate că a fost prea mult nord în ultimii zeci de ani…“

Un interviu realizat în mai, 2019:
MICHAEL HAULICĂ: Bogdan Hrib, ai fost la Göteborg, la Tîrgul de carte, cu Stelian Țurlea, ai fost la Lyon, la Festivalul Quais du polar, cu George Arion, Lucian-Dragoș Bogdan și Bogdan Teodorescu, ai fost la Newcastle Noir, cu Anamaria Ionescu și Teodora Matei, ai fost la Tîrgul de carte de la Salonic, cu Lucian-Dragoș Bogdan, iar George Arion și Bogdan Teodorescu au fost la Nantes. S-au cam adunat. Să fie toate astea începutul unei frumoase prietenii între literatura polițistă românească și cea europeană?

BOGDAN HRIB: Cam da, dar pentru început să precizăm că „a fi” la un tîrg înseamnă să pui osu’ la muncă, adică te chinui să vorbești în limba locală, într-un panel (scenă, 3-4 invitați, moderator, temă dată, 45-50 min) în fața unei săli cu public plătitor, care, cred eu, chiar așteaptă informații, umor, show chiar. La Newcastle prețul pentru un singur panel era 4 lire, iar pentru tot weekendul 80 de lire. Așadar publicul chiar aștepta ceva pentru banii ăștia.

MH: Și a primit?

BH: Eu zic că da. Suntem destul de buni vorbitori, iar spontaneitatea cea mai bună e cea… pregătită. Iar umor avem, cel puțin umor de situație și de limbaj. Prietenia dintre Crime fiction-ul românesc și cel european (Să zic și eu cum se vede/ aude pe la TV: … și nu numai! Adică nu numai european, pentru că la Newcastle ne-au urmărit și neo-zeelandezii… Și le-am plăcut atît de mult, încît cred că în 2021 vom face un… show pe la ei pe acasă, la festivalul local!) e abia în faza de tatonare, de cunoaștere și de recunoaștere. Drumul e încă lung, pentru că deocamdată avem prea puține volume traduse, dar cel mai important pas e următorul: s-a auzit de noi… #TeamRomania se plimbă pe Twitter și pe Instagram și pe bloguri – iar unele dintre ele ne-au promis articole detaliate în perioada următoare.

MH: Cum v-au perceput scriitorii și publicul cu care ați venit în contact? Ce i-a interesat despre literatura polițistă românească?

BH: Publicul britanic și cel nordic (poate că un pic mai puțin cel francez, care-mi pare mai conservator și mai ermetic!) sîntfoarte dornice să audă voci cu alte tonalități, vieți cu alte probleme și priorități, povești stranii sau exotice despre lupta pentru supraviețuire în comunismul-dictatură, dar mai ales povești despre neînțelesul și întortocheatul drum (lung de altfel) de la statul omniprezent și omnipotent la un capitalism normal și modern, aflat și el la o răscruce inevitabilă. Uau, am zis-o cam amețită. De fapt suntem guralivi și simpatici, oameni de viață și de gașcă, așadar toți ne plac. Și nu suntem modești pentru că modestia oricum nu se poartă printre scriitori.

Serios vorbind… nu pot să fac o listă de motive pentru care suntem altfel. Poate că a fost prea mult nord în ultimii zeci de ani, cu vreme cenușie, polițiști alcoolici și divorțați, copii abuzați sau părăsiți. Aici la noi e mai mult soare și destul peșcheș… Cam așa.

MH: Cea mai recentă participare a ta, împreună cu Lucian-Dragoș Bogdan, a fost la Salonic, la Tîrgul de carte. Cum a fost în Grecia? Ce se mai întîmplă cu BalkaNoir, antologia balcanică în care sînteți publicați tu, Lucian și Lucia Verona? Va exista și o ediție în românește a antologiei?

BH: Va exista o ediție în limba română la Gaudeamus, în noiembrie anul acesta. Nu e o intenție, ci o certitudine. Contractul e semnat, poveștile se traduc. Doar un ghinion uriaș ne-ar împiedica să nu o lansăm la București – cei trei români împreună cu un bulgar, un sloven, un croat, doi greci și, sperăm, un turc.

Cît despre alte proiecte grecești… O să-l dau în vileag pe Lucian care s-a mai ales cu un proiect la patru mîini cu o autoare grecoaică, iar eu am negociat cu patru editori greci traducerea mai multor romane românești. Mă întreb ce-o să facem dacă vor fi mai mulți doritori pentru un anumit volum. Deși parcă m-aș simți tare bine să ajungem la o… licitație. Nici prin vis nu mă gîndeam la asta…

MH: Știu că în iunie va fi prima ediție a unui festival de polițiste la București: Misterele Bucureștiului. În ce stadiu se află pregătirile? Ce scriitori vor participa? Vor fi invitați și scriitori străini?

BH: Pregătirile sîntfoarte avansate. „Misterele Bucureștiului” este un proiect al Sezonului România-Franța, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române (care va fi și gazdă), împreună cu Institut Français de Bucarest și festivalul Quais du Polar. Așadar lucrăm de zor la programul final. Invitați? Ei bine da, vor fi scriitori (Bernard Minier, Johana Gustawsson, Julie Ewa, Jean-Christophe Rufin – trei dintre ei vor lansa și cărți în română… cel puțin așa se aude. Noi putem garanta doar pentru „BLOCK 46” semnat de Johana Gustawsson!), dar și editori și jurnaliști francezi. Ca să nu mai vorbesc de toți autorii români de la Crime Scene Press, Trei și Tritonic. Vom avea și un tîrg de carte de gen – adică vreo 10-12 edituri care publică mystery & thriller.

MH: Ce mai urmează? Antologii noi, volume noi la Tritonic, alte tîrguri/festivaluri în Europa la care vor participa și autori români?

BH: Tocmai s-a lansat încă un volum colectiv… romance – „Castele de nisip”. Precedentul „Schițe de iubire” a fost un adevărat bestseller. Aud pe la colțuri că urmează în toamnă și un volum colectiv fantasy. Volume noi? Sigur, „BLOCK 46” al Johanei Gustawsson și „Femeia din portbagaj” semnat la 4 mîini de Jacky Schwartzmann și Lucian Dragoș Bogdan. Un nou volum din seria polițistă a Monicăi Ramirez, al treilea volum în seria Sergiu Manta, primul roman polițist semnat de Daniel Timariu și mult așteptatul volum 3 din seria „Tenebre”. Și vor mai fi… Pe surse (declar) că vor reîncepe (timid) traducerile. Avem deja încă doi autori negociați și pregătiți. Unul este norvegian. Altul estic. Alta central-europeană. Păstrăm încă un pic de suspans.

Pe vară vom sta mai cuminți cu drumurile lungi. Va urma (tradițional) un drum la Brăila, altul la Rîșnov și un altul la Tîrgu Mureș. Sîntevenimente unde Tritonic participă (chiar oferă premii) de ceva ani. În septembrie dau o fugă în Slovenia, la boutique-festivalul „Alibi”, unde Anamaria Ionescu a deschis anul trecut… sezonul românesc.

Pentru viitor, tot pe surse, așa cum ziceam, ne pregătim de o Islandă și de o Nouă Zeelandă. Iar în Marea Britanie deja bifăm multe festivaluri pentru 2020. În concluzie… multă alergătură.

MH: Noi doi am căzut de acord de mai multă vreme că un accent mai mare pus pe exportul de literatură de gen – polițistă, SF, fantasy, adică o literatură foarte citită peste tot în lume – ar aduce o mai mare vizibilitate în Europa a literaturii române, a scriitorilor români. Ce pași s-au făcut oficial în direcția asta, unde crezi că ar mai trebui insistat, lucrat pentru ca și România să poată oferi Europei scriitori de succes ca Andrzej Sapkowski, Marek Krajewski, ca să amintesc doar cazurile poloneze pe care le știm amîndoi?

BH: Oficial? Adică vrei să zici, de către autorități? Păi, Sezonul România-Franța a avut trei proiecte Crime fiction (Polar, mai exact J) – participarea românească la Quais de Polar 2019, romanul la 4 mîini de care am pomenit deja și festivalul Misterele Bucureștiului. Ce-ar mai fi de făcut? Să reușim să ținem în viață Misterele Bucureștiului și să găsim cît mai mulți editori străini dornici să ne publice și să ceară ajutor de la ICR. Deocamdată sîntpuțini. Dar avem promisiuni și speranțe. Mi-aș dori să văd parlamentari și demnitari care vin la serviciu cu un roman polițist sau un SF în mînă. Mi-ar dori să văd semnale, semne, mesaje… toate astea nu costă nimic, dar ajută enorm piața internă și chiar cea externă. Sîntdoar gesturi care pot conta enorm. Era să uit: vom avea și un catalog al autorilor români de Polar, în română și franceză. Și mai sîntmulte de făcut… Cred că ar trebui să nu uităm să scriem mai mult și mai bine. Adică mai serios. Cu termene respectate, cu disponibilitate pentru deplasări obositoare… În fine, vise, taică, vise… Ne mai întîlnim peste o vreme și mai vorbim… Ce zici?

MH: La cum se mișcă lucrurile… cred că ne vom face un obicei din a sta de vorbă despre starea națiunii mystery&thriller. Mulțumesc frumos pentru informații, ne vedem la Misterele Bucureștiului.

(interviu publicat în Observator cultural nr. 970, 17 mai 2019)

Organizatorice

O să aduc aici articole/recenzii/interviuri mai vechi, ca să fie toate la un loc. Adică mai ușor de găsit. În principal vor fi texte publicate eîn Observator cultural și Literomania. Din Literomania voi extrage recenziiile și interviurile, pentru aparițiile în rubrica G.E.N. voi pune anunțuri cu link la revistă.

Cele trei intervenții pe care le-am avut în BookReport le-am preluat deja la vremea respectivă (despre cărți semnate de Teodora Matei, Ann Cleeves și V.T. Morogan).

Nordic noir – traduceri în 2020

Curiozitatea o fi omorît pisica,  dar face bine cititorului nerăbdător. Așa că mă uitai pe oarece site-uri (autori, agenți, edituri) și am aflat cîteva lucrușoare.

Editura Trei a cumpărat seria Harrry Hole a lui Jo Nesbo pînă la ultima carte, adică Kniv, apărută în 2019.

Trei continuă cu a treia carte din seria Freyja & Huldar, de Yrsa Sigurdardóttir: Aflausn (The Absolution).

Mai rămînem la Trei, care are în protofoliu cîteva titluri semnate de Anders Roslund: Tre sekunder (Trei secunde) și Tre minuter (Trei minute) scrise împreună cu Börge Hellström, și Tre timmar (Trei ore) – acesta apărut după decesul lui Hellström, survenit în 2017.

Pe Anders Roslund îl găsim și la Editura Litera, care a achiziționat drepturile pentru Jamåhonleva:

Stefan Ahnhem continuă colaborarea cu Editura Litera, următoarele două cărți din seria Fabian Risk fiind deja în portofoliul editurii: Motiv X și X sätt att dö

Și tot la Litera este în lucru cea de-a doua carte a lui Niklas Natt och Dag: 1794.

Printre cele 17 țări în care au fost vîndute cărțile norvegianului Heine Bakkeid se numără și România. Primele două cărți (are 3 în total), Jeg skal savne deg i morgen (I Will Miss You Tomorrow) și Møt meg i paradis (Meet Me in paradise) vor apărea la Paladin (presupun; au fost achiziționate de Art).

 

2020

17 decembrie, Colentina, București.

An nou, planuri noi… Că de rezoluții n-am timp. 🙂

Hai să facem așa: voi fi mai vioi pe-aici, adică blogul ăsta va reflecta mai des ce se întîmplă prin lumea cărților mystery&thriller.

Bineînțeles, o dată pe săptămînă (sper) ne vom întîlni cu știri (altele) în Literomania. Și cu ce v-am mai obișnuit la rubrica G.E.N.

Am să caut o soluție să mă țin și de rubrica Mistere, fantezii, sefeuri din Observator cultural.

Încă o idee: voi relua aici prezentările de carte și interviurile pe care le public în diverse locuri (ce ține de mystery&thriller) la două săptămîni după apariție. În următoarele zile voi face asta pentru ce am publicat în 2019 și nu este deja aici.

În rest… Să ne vedem sănătoși. Și cît mai des.