David Lagercrantz – Fata care trebuia să moară

Literomania, 24 decembrie 2019:

„Cine e fericit nu-i cu ochii în patru”

David Lagercrantz – „Fata care trebuia să moară”

Trei, 2019

Traducere din suedeză de Laura von Veissenberg

„Fata care trebuia să moară” – titlul – e despre lupta între Lisbeth Salander și sora ei Camilla, păstrînd astfel legătura (și chiar formularea titlului) cu seria începută de Stieg Larsson. Romanul despre care vorbim însă e mai mult despre întîmplările trăite pe Everest de membrii unei expediții la care au participat și cîțiva suedezi, e despre prietenie, despre iubire, despre trădare, despre vină și asumarea sau respingerea ei, despre trecutul care nu se pierde, nu dispare și nu se transformă, despre amintirile care dăinuie și urmează omul pe parcursul întregii lui vieți.

La un moment dat, Lagercrantz spune: „Cine e fericit nu-i cu ochii în patru.” (p. 369) Cred că zicerea asta exprimă cel mai bine personajele din roman. Autorul suedez ne pune în fața unei sarabande a nefericiților mereu la pîndă, mereu atenți la tot ce se întîmplă, la toți cei din jurul lor, bănuindu-i pe toți de intenții nu tocmai oneste, văzînd în oricine un potențial inamic, un posibil  aducător de nenorociri.

„Fata care trebuia să moară” este finalul corect atît pentru trilogia lui Lagercrantz, cît și pentru întreaga serie „Millennium”. Un final care mulțumește pe poată lumea – agenți, editori și, mai ales, cititori.

Traducerea Laurei von Veissenberg sună bine, reușeșete să redea frazele unui scriitor foarte bun, cu experiență, cu știința de a scrie, reușește să-l facă pe Lagercrantz să sune bine și în limba română.

(publicat în Literomania nr. 140, 24 decembrie 2019, la rubrica G.E.N. – „Fata care trebuia să dispară în cîteva feluri”)