Sîmbătă seara am văzut The Victim.
Mama unui copil ucis cu niște ani în urmă află că un tip este criminalul copilului ei. A făcut cîțiva ani de închisoare și a ieșit, acum trăiește sub alt nume, are altă viață, soție, copil. Femeia dă pe net identitatea și adresa criminalului, care este agresat, lăsat în ușa casei aproape mort. Se află că ea a trimis mailul cu deconspirarea lui, i se intentează proces, e acuzată că a instigat a omor.
Apar și alte piste, alte variante, mai mulți trec din starea de victimă în cea de agresor și invers.
Bună povestea despre victime și agresori, despre iertare și justiție, despre încredere, familie, manipulare și obsesii, despre durere, greșeală și mers mai departe.
Emoționant finalul.
Cîteva replici:
„Opinia publică nu există. A fost inventată de mass-media.”
„Tu deja mergi pe o sîrmă subțire. Chiar nu e momentul să începi să alergi.”
„Ce rost are să ierți ceea ce poate fi iertat?” Eu aș fi zis: „cC valoare are iertarea dacă ierți ceea ce e ușor de iertat?” Replica e „What is the point in forgetting the forgettable?”
Bună mini-seria, atipică. Nu e nici proces, nici anchetă, nici dramă, e toate astea la un loc. De văzut.
(The Victim, UK, 2019, 4 episoade)
Crime si cafele 