Manhunt, 2019

Manhunt, UK, 2019, miniserie, 3 episoade.

O tînără omorîtă într-un parc. Povestea e inspirată dintr-un caz real, spusă după însemnările polițistului Colin Sutton, care a condus investigația.

Încet-încet se fac legături cu alte cazuri, în fine, nnimic deosebit.

Un polițist superegoist – Sutton – cu soție, fiică, din viața căruia înțelegem că e doar un mare egoist și cam atît. Jucat de Martin Clunes, care are o față antipatică rău, bun în rol, dar dacă nu-mi place personajeul… jumătate din efect/mesaj e ratat.

Restul echipei – ștearsă rău. Nici măcar acea Jo, pe care el o vrea adjunctă, nu iese în evidență cu ceva, deși are un rol mai consistent. Adică apare mai des, are mai multe replici și cam atît. Că în rest… habar n-am cine e și care e viața ei.

Măcar au ieșit din clișeul polițistului bețiv, cu familia distrusă (sînt pe-aproape totuși, aici egoismul lui e chiar fain, aș zice, e bine exploatat, dar aș fi vrut mai mult).

 

Disparue, 2015

Disparue, Franța, 2015, 8 episoade

O fată dispare și parcă toți cei din anturajul ei ar putea avea legătură cu asta – normal că astea sînt primele piste pe care va merge ancheta!

Toată familia minte și toți ignoră poliția. Dar mereu nervoși că poliția nu face nimic, chiar și atunci cînd ei ascund informații față de poliție.

O plictiseală cruntă, o poveste lentă, mai mult dramă de familie decît polițist, secvențele în care părinții își smulg părul din cap și bocesc sînt mult, mult prea multe.

Eu înțeleg că trebuie să stau încordat pentru suspans. Dar să fiu încordat de nervi… Părinții victimei au fost extrem, extrem de enervanți. Tatăl băgăreț pînă dincolo de logic, empatic și legal. Mama isterică de-a deptul.

La un moment dat au scos-o bine (probabil s-au săturat și ei de ce făcuseră de zeci de ori): Apare ceva nou, vine și tatăl fetei. Polițistul îi zice că n-au găsit nimic. Tatăl: Și nu mă trimiți acasă? Polițistul: Tu știi unde e mai multă nevoie de tine. Și tatăl pleacă.

Faină (măcar) secvența finală: cei doi polițiști, acasă la el, văzînd un serial/film polițist. Cu carnețele în mînă, pe care notează indicii, ipoteze. Ca unii care, după ce și-au făcut tema la mate, mai fac cîteva exerciții așa, de plăcere.