Noaptea, de Bernard Minier

În Noaptea, noul titlul semnat de Bernard Minier și apărut la editura Trei, Martin Servaz este din nou bântuit de teribilul criminal în serie Julian Hirtmann, cu care am făcut cunoștință în romanul Înghețat. O poveste complicată, fascinantă și surprinzătoare, care ne duce înapoi în orașul imaginar Saint-Martin de Comminge. Regăsim ruinele spitalului de psihiatrie și grupul de anchetatori din jurul lui Servaz. Descoperim, de asemenea, lumea platformelor petroliere cu o precizie specifică lui Minier, pe care am întâlnit-o deja în primele sale romane. Această revenire la Saint-Martin îi permite autorului să evadeze din realitatea geografică și să dea frâu liber spiritului său creator, realizând o mulțime de răsturnări de situație, mult suspans și un mare final.

„Un nou duel machiavelic și palpitant.” – Paris Match

O noapte furtunoasă în Marea Nordului. Clătinat de vântul violent, elicopterul o aduce pe Kirsten Nigaard pe platforma petrolieră, unde inspectoarea norvegiană anchetează moartea unei tehniciene. La apel lipsește un bărbat, iar când îi percheziționează cabina, Kirsten descoperă mai multe fotografii. După câteva zile, se află în biroul comandantului Martin Servaz. Bărbatul dispărut se numește Julian Hirtmann, ucigașul perfid pe care acesta îl urmărește de ani întregi. În mod straniu, într-unele dintre pozele găsite în cabină apare și el. Kirsten îi mai dă o fotografie. A unui copil. Pe spate e scris doar un prenume: Gustav. Pentru Kirsten și Martin, este începutul unei aventuri înspăimântătoare. În miezul nopții, cu cel mai redutabil inamic.

„Narațiunea, care începe în forță, este construită atât de abil, că nu apuci să-ți tragi sufletul. O operă sumbră ca o noapte fără lună, unde Bernard Minier își lasă tot talentul să se dezlănțuie.” – Version Femina

„În acest roman sunt mai puține cadavre, dar nu și mai puțin suspans. Trecutul nu încetează să apară la suprafață la fiecare pagină, iar ultima ne lasă într-un punct culminant nebunesc.” – Elle

Bernard Minier s-a născut în 1960 la Béziers. A debutat în 2011 cu romanul Înghețat (Trei, 2019), care s-a bucurat de un mare succes de public și de critică, obținând Prix Polar la Festival de Cognac (2011), Prix Découverte Polars Pourpres (2012) și Prix de l’Embouchure (2012). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6, fiind disponibil pe Netflix. Cărțile sale au fost traduse în 21 de limbi și s-au vândut în trei milioane de exemplare în întreaga lume. De același autor, la Editura Trei au mai apărut romanele Înghețat (2019) și Cercul (2020).

Bernard Minier, care a lucrat mulți ani ca inspector vamal înainte să devină scriitor în anul 2011, este acum unul dintre cei mai apreciați autori francezi. În anul 2021, Minier a ocupat poziția a șasea în clasamentul celor mai bine vânduți autori în librăriile franceze, cu un total de 635 000 de exemplare.

(comunicat Editura Trei)

Un thriller de Marc Levy

Cel mai recent roman scris de celebrul autor francez Marc Levy a fost de curând publicat în limba română; S-a întâmplat noaptea, în traducerea Elei Negreanu, este primul volum din seria Grupul 9.

„Un roman a cărui acțiune se desfășoară cu 100 la oră și pe care-l devorezi ca pe un serial extraordinar. Inteligent și foarte incitant.“ – Le Parisien

„Suspans palpitant de-a lungul și de-a latul lumii. Veți adora aceste nouă personaje.“ – TV5  Monde 

Sunt în afara legii, dar acționează de partea binelui. Sunt prieteni și își împărtășesc secretele. Cu toate acestea, nu s-au întâlnit niciodată. Hackerii din Grupul 9 – nouă Robin Hood din zilele noastre, care își riscă viața de dragul binelui – încearcă să păcălească niște moguli tehnologici puternici cu intenții sinistre. O cursă nebună și înfricoșătoare pe străzile din Oslo, Madrid, Paris, Tel Aviv, Istanbul și Londra. Și un pariu periculos: lupta împotriva ticăloșiei din lume. O investigație complexă, foarte bine scrisă și în timpul căreia cititorul călătorește în cele patru colțuri ale lumii, într-o cursă dinamică punctată de suspans și acțiune.

„Portretele personajelor sunt magnifice, cu neajunsurile și trecutul lor… Povestitorul fabulos știe să-și țină cititorul cu sufletul la gură.“ – Le Figaro Littéraire

Marc Levy semnează o frescă ambițioasă. Un amestec de Millenium și James Bond.“ – RTL

Un thriller tehnologic captivant, care îți dă transpirații reci și în care denunțătorii – acești nouă Lisbeth Salander – riscă mult mai mult decât infractorii care cresc prețul insulinei (sau altor medicamente esențiale), care manipulează oamenii pentru a scoate o țară din Uniunea Europeană sau colectează datele noastre și le transformă în aur.

„De 20 de ani, scriu ca să văd lumea în culori… Și ca să mă liniștesc. La ce bun un scriitor, dacă nu ca să spună poveștile care atrag atenția, ca să pună întrebări? Mi-am pus întrebări la fiecare pagină, în timp ce am desfășurat Ancheta, decis, pasionat ca un reporter. (…) Aveam obiceiul să mă las antrenat de două personaje. De data asta, sunt nouă, iar eu am făcut tot ce-am putut ca să intru în grupul lor. Și m-au acceptat. Iar anul acesta nu mai e nevoie să ne luăm rămas-bun de la ei la ultima pagină. Pentru că povestea continuă și e departe de final. Bun venit în lumea celor nouă!“ – Marc Levy

Marc Levy este, de 20 de ani, scriitorul francez cel mai citit din întreaga lume, cu peste 50 de milioane de exemplare vândute. În Franța, romanele sale au fost vândute în mai mult de 23 de milioane de exemplare. A debutat în 2000, cu romanul Și dacă e adevărat, ecranizat în 2005 cu titlul Ca în rai, cu Reese Witherspoon și Mark Ruffalo în rolurile principale.

La Editura Trei au apărut Și dacă e adevărat, Te voi revedea, În altă viață, Șapte zile pentru o eternitate, Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus, Prietenii mei, iubirile mele, Prima zi, Prima noapte, Hoțul de umbre, Strania călătorie a domnului Daldry, Mai puternic decât frica, Și dacă aș mai trăi o dată, Unde ești?, Un alt fel de fericire, Copiii libertății, Ea & el, Orizontul răsturnat, Ultima din clanul Stanfield, O fată ca ea, Fantoma și iubirea.

(comunicat Editura Trei)

ElefantFest 2021 – lansări kriminale

Ediția a 3-a a tîrgului de carte ElefantFest are loc în perioada 24 – 30 mai.

De dimineață pînă seara vor avea loc – on-line – lansări, discuții, întîlniri cu autori și editori.

Evenimentele care au ca subiect cărțile polițiste proaspăt lansate sînt:

LUNI 24.05
20:00 Richard Osman – Clubul Crimelor de Joi. Dialog cu George Arion jr.

MIERCURI 26.05
09:00 S.J. Watson – Ultimul cadru. Dialog cu Liviu Szoke
17:00 Mons Kallentoft – Privește-mă cum cad. Dialog cu Virginia Lupulescu

JOI 27.05
18:00 George Arion – Mîna care închide ochii. Dialog cu Ioan Bogdan Lefter, critic literar
20:00 Joel Dicker – Enigma camerei 622. Dialog cu Magdalena Mărculescu

VINERI 28.05
09:30 Jean-Christophe Rufin- Cele trei femei ale domnului consul. Dialog cu Horia Nicola Ursu si Delia Tuica

Lista integrală a evenimentlor

Cărți noi: Bernard Minier – Cercul (Editura Trei, 2020)

Bernard Minier, autorul seriei polițiste Martin Servaz, a debutat la 50 de ani, însă a declarat că  scrie “din copilărie, de la vârsta de zece ani, când începusem să citesc și să scriu. Prelungeam poveștile scrise de alții, luam personajele lor și începeam să-mi imaginez tot felul de lucruri în legătură cu ele”. Cititorii din România au avut ocazia să-l întâlnească anul trecut, când a lansat la București romanul său de debut – Înghețat – primul din seria Martin Servaz.

De curând, Editura Trei a publicat volumul Cercul, pentru care autorul francez a fost recompensat cu Premiul Dora-Suarez 2013 și a primit numeroase elogii din partea criticilor francezi.

Bernard Minier zguduie lumea romanului polițist.” – Le Monde

„Un roman care îți va face inima să bată de spaimă.” – Elle

„Noul policier al lui Minier confirmă din plin extraordinarul său talent.” – Le Figaro Littéraire

În Cercul, confruntarea dintre comandantul Servaz și criminalul în serie Julian Hirtmann se mută la aproape 450 de kilometri distanță, din Saint-Martin-de-Comminges la Marsac, o mică localitate din centrul Franței. Orașul Marsac există în realitate, doar că nu este un oraș universitar, așa cum este descris de Bernard Minier în cel de-al doilea volum al seriei. Însă autorul a declarat că și-a dorit de mult timp să plaseze “o intrigă în mediul universitar, microcosmosul profesorilor și studenților. Acesta a fost punctul de plecare. Cred că mi-a oferit ocazia să vorbesc indirect despre literatură și cărți, iar asta este întotdeauna o bucurie pentru un autor, dar și despre transmiterea cunoștințelor. Sunt autodidact și i-am admirat întotdeauna pe cei care au o erudiție adevărată, cunoștințe solid structurate. Și, fără îndoială, un alt motiv pentru a plasa acțiunea cărții aici a fost în amintirea tatălui meu, René Minier, dispărut în 2001, care a fost profesor peste treizeci de ani”.

Iunie 2010. În mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondială, Martin Servaz primește un telefon de la o fostă iubită care îi spune că, în Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisă cu brutalitate. Ca și când n-ar fi de ajuns, Servaz primește și un e-mail criptic prin care este informat că Julian Hirtmann a făcut o nouă victimă. Moartea și haosul bântuie micul oraș universitar din sudul Franței în care Servaz și-a făcut studiile și unde acum învață fiica lui. Cu ajutorul detectivilor Irene Ziegler și Esperandieu, Servaz trebuie să afle dacă există vreo legătură între aceste crime înfiorătoare ce redeschid răni vechi din trecutul lui. Și să-i prindă pe ucigași, cât mai repede cu putință.

Așa cum am putut observa și în primul volum, și în Cercul Bernard Minier zugrăvește societatea contemporană. Este o formă narativă pe care o alege în mod deliberat, deoarece spune: “nu mă interesează un roman care nu vorbește în același timp despre societatea în care trăim, cu schimbările și pericolele care o amenință. Acest lucru se reflectă în mai multe moduri: activitatea poliției sau a sistemului judiciar, de exemplu. Am întâlnit și am intervievat polițiști de la crimă organizată, am studiat metodele lor. În calitate de cititor, dacă nu simt acest mic fior al realității care curge sub scoarța unui thriller, dacă se abate prea mult de la realitate, dacă la întoarcerea unei pagini nu apar unele întrebări fundamentale despre starea societății noastre, indiferent de talentul și imaginația autorului, sunt dezamăgit. Trebuie să simt acest miros al realității; este un lucru pe care thrillerul nordic l-a făcut, printre altele, excelent: fiind în ton cu vremurile sale, cu societatea, aici și acum”.
Se pare că a reușit ce și-a propus, pentru că recenziile pozitive vin din toate țările în care romanul a fost tradus.

„Cel de-al doilea roman al lui MinierCercul, îi confirmă statutul de vedetă a noului val francez de literatură crime. O lectură tulburătoare!” – The Times

„Cel puțin la fel de bun ca Înghețat.” – Daily Mail

Bernard Minier s-a născut în 1960 la Béziers. A lucrat mulți ani ca inspector vamal înainte să debuteze, în 2011, cu romanul Înghețat (Trei, 2019), care s-a bucurat de un mare succes de public și de critică, obținând Prix Polar la Festival de Cognac (2011), Prix „Découverte” Polars Pourpres (2012) și Prix de l’Embouchure (2012). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6, fiind disponibil pe Netflix.
Cărțile sale au fost traduse în 21 de limbi și s-au vândut în trei milioane de exemplare în întreaga lume.
În prezent, locuiește în Essonne, la sud de Paris.
Îl puteți urmări pe www.bernard-minier.com.

(comunicat Editura Trei)

Disparue, 2015

Disparue, Franța, 2015, 8 episoade

O fată dispare și parcă toți cei din anturajul ei ar putea avea legătură cu asta – normal că astea sînt primele piste pe care va merge ancheta!

Toată familia minte și toți ignoră poliția. Dar mereu nervoși că poliția nu face nimic, chiar și atunci cînd ei ascund informații față de poliție.

O plictiseală cruntă, o poveste lentă, mai mult dramă de familie decît polițist, secvențele în care părinții își smulg părul din cap și bocesc sînt mult, mult prea multe.

Eu înțeleg că trebuie să stau încordat pentru suspans. Dar să fiu încordat de nervi… Părinții victimei au fost extrem, extrem de enervanți. Tatăl băgăreț pînă dincolo de logic, empatic și legal. Mama isterică de-a deptul.

La un moment dat au scos-o bine (probabil s-au săturat și ei de ce făcuseră de zeci de ori): Apare ceva nou, vine și tatăl fetei. Polițistul îi zice că n-au găsit nimic. Tatăl: Și nu mă trimiți acasă? Polițistul: Tu știi unde e mai multă nevoie de tine. Și tatăl pleacă.

Faină (măcar) secvența finală: cei doi polițiști, acasă la el, văzînd un serial/film polițist. Cu carnețele în mînă, pe care notează indicii, ipoteze. Ca unii care, după ce și-au făcut tema la mate, mai fac cîteva exerciții așa, de plăcere.

 

 

 

Jean-Christophe Grangé – Tărîmul morților

Literomania, 12 aprilie 2019:

Soarele și alte stele

Jean-Christophe Grangé – „Tărîmul morților”

Crime Scene Press, 2019, traducere de Horia Nicola Ursu

Un scriitor de romane polițiste e un manipulator. E în stare să te facă să nu vezi nimic în întuneric, pentru ca, după o vreme, să-ți dai seama că nu era nici pe departe întuneric, ci era, dimpotrivă, miezul zilei și aveai soarele fix deasupra capului. Cam asta face Jean-Christophe Grangé în romanul „Tărîmul morților”, proaspăt publicat de Editura Crime Scene Press, în traducerea lui Horia Nicola Ursu.

Romanul începe cu o crimă care ne introduce în lumea BDSM și a tehnicilor shibari – legatul cu sfori în scopuri erotice. Și e o bună introducere, atît în roman, cît și ca sursă de informații despre lumea respectivă. La care, dacă mai adăugăm desele referiri la pictură… am putea spune că învățăm multe din acest roman. (Mai rămîne să spun că este o carte educativă – deși, la un anumit nivel, orice carte citită este educativă.)

O crimă într-un roman polițist este rațiunea lui de a exista, este promisiunea unei șarade – fie că trebuie să citim în continuare pentru a afla cine este criminalul, fie pentru a afla cum va fi prins. Și, în general, ne ajunge, la asta ne și așteptăm cînd începem lectura, de multe ori atît primim (și doar atît).

Dar cînd apare și un al doilea cadavru, eventual și cu o „semnătură” a criminalului, ceea ce ne trimite cu gîndul la un criminal în serie, atunci da, începem să avem așteptări din ce în ce mai mari. Pentru că, de obicei, un criminal în serie este mult mai complex decît cel care comite o singură crimă. Șansele ca dincolo de intriga polițistă să descoperim pînă la final și o poveste mare, cutremurătoare cresc și e drept că și așteptările cititorului.

Romanul lui Grangé are trei părți, asemeni unui act erotic, cu preludiu și postludiu – că doar ne învîrtim printre cunoscători, rafinați etc. Și poate tocmai de aceea (cunoscători, rafinați etc.) cititorul trebuie să aibă și răbdare, pentru că aceasta îi va fi răsplătită pe măsură. Cînd povestea pare că trenează la un moment dat sau, dimpotrivă, pare „spusă” (obsesia cursurilor de creative writing: „show, don’t tell!”), fiți siguri că merită așteptarea, pentru că ceva se pregătește și vine, și lovește, și aproape că nici nu știi de unde vine și ce te-a lovit.

Am crezut la un moment dat că partea a treia putea lipsi, că totul se putea termina la 2/3 din carte. Vai, ce greșeală! Vai, cum era să pierd frumusețe de poveste. Pentru că da, dincolo de trama polițistă, dincolo de anchetă, apare o poveste tulburătoare, din genul celor care mișcă soarele și alte stele, acelea despre care vorbesc astrologii atunci cînd descifrează destinele oamenilor.

Jean-Christophe Grangé scrie un roman polițist și arată, încă o dată, că nu există decît literatură bună și literatură proastă. Iar francezul chiar se pricepe la scris povești.

Nu pot încheia fără să spun ceva despre traducere. Am avut foarte puternic sentimentul că traducătorului, Horia Nicola Ursu, i-a plăcut tare mult cartea. Pentru că a transpus-o în limba română cu drag, a căutat cuvintele potrivite, care să sune bine atît individual, cît și împreună, unele lîngă altele, în fraze. A știut unde să pună note de subsol și a știut să le facă exact cît trebuie, exact cît să știm despre ce vorbește autorul (mai ales într-o carte cu multe referințe culturale, cum ziceam).

Felicitări editurii pentru că a găsit încă un autor care scrie în altă limbă decît engleza, felicitări pentru că a găsit și un traducător care iubește romanele polițiste.

 

 

(publicat în Literomania nr. 111, 12 aprilie 2019, la rubrica G.E.N. – „Ultima frontieră a reginelor din stele”)

Jean-Christophe Grangé – Tărîmul morților

Soarele și alte stele

Jean-Christophe Grangé – „Tărîmul morților”

Crime Scene Press, 2019

Traducere de Horia Nicola Ursu

Un scriitor de romane polițiste e un manipulator. E în stare să te facă să nu vezi nimic în întuneric, pentru ca, după o vreme, să-ți dai seama că nu era nici pe departe întuneric, ci era, dimpotrivă, miezul zilei și aveai soarele fix deasupra capului. Cam asta face Jean-Christophe Grangé în romanul „Tărîmul morților”, proaspăt publicat de Editura Crime Scene Press, în traducerea lui Horia Nicola Ursu.

Romanul începe cu o crimă care ne introduce în lumea BDSM și a tehnicilor shibari – legatul cu sfori în scopuri erotice. Și e o bună introducere, atît în roman, cît și ca sursă de informații despre lumea respectivă. La care, dacă mai adăugăm desele referiri la pictură… am putea spune că învățăm multe din acest roman. (Mai rămîne să spun că este o carte educativă – deși, la un anumit nivel, orice carte citită este educativă.)

O crimă într-un roman polițist este rațiunea lui de a exista, este promisiunea unei șarade – fie că trebuie să citim în continuare pentru a afla cine este criminalul, fie pentru a afla cum va fi prins. Și, în general, ne ajunge, la asta ne și așteptăm cînd începem lectura, de multe ori atît primim (și doar atît).

Dar cînd apare și un al doilea cadavru, eventual și cu o „semnătură” a criminalului, ceea ce ne trimite cu gîndul la un criminal în serie, atunci da, începem să avem așteptări din ce în ce mai mari. Pentru că, de obicei, un criminal în serie este mult mai complex decît cel care comite o singură crimă. Șansele ca dincolo de intriga polițistă să descoperim pînă la final și o poveste mare, cutremurătoare cresc și e drept că și așteptările cititorului.

Romanul lui Grangé are trei părți, asemeni unui act erotic, cu preludiu și postludiu – că doar ne învîrtim printre cunoscători, rafinați etc. Și poate tocmai de aceea (cunoscători, rafinați etc.) cititorul trebuie să aibă și răbdare, pentru că aceasta îi va fi răsplătită pe măsură. Cînd povestea pare că trenează la un moment dat sau, dimpotrivă, pare „spusă” (obsesia cursurilor de creative writing: „show, don’t tell!”), fiți siguri că merită așteptarea, pentru că ceva se pregătește și vine, și lovește, și aproape că nici nu știi de unde vine și ce te-a lovit.

Am crezut la un moment dat că partea a treia putea lipsi, că totul se putea termina la 2/3 din carte. Vai, ce greșeală! Vai, cum era să pierd frumusețe de poveste. Pentru că da, dincolo de trama polițistă, dincolo de anchetă, apare o poveste tulburătoare, din genul celor care mișcă soarele și alte stele, acelea despre care vorbesc astrologii atunci cînd descifrează destinele oamenilor.

Jean-Christophe Grangé scrie un roman polițist și arată, încă o dată, că nu există decît literatură bună și literatură proastă. Iar francezul chiar se pricepe la scris povești.

Nu pot încheia fără să spun ceva despre traducere. Am avut foarte puternic sentimentul că traducătorului, Horia Nicola Ursu, i-a plăcut tare mult cartea. Pentru că a transpus-o în limba română cu drag, a căutat cuvintele potrivite, care să sune bine atît individual, cît și împreună, unele lîngă altele, în fraze. A știut unde să pună note de subsol și a știut să le facă exact cît trebuie, exact cît să știm despre ce vorbește autorul (mai ales într-o carte cu multe referințe culturale, cum ziceam).

Felicitări editurii pentru că a găsit încă un autor care scrie în altă limbă decît engleza, felicitări pentru că a găsit și un traducător care iubește romanele polițiste.

(cronică publicată în Literomania 111, 12 aprilie 2019, la rubrica G.E.N. – Ultima frontieră a reginelor din stele)