The Bay

the bayAm terminat ieri de văzut „The Bay”. British. Mi-a plăcut.

Nu pleacă cu șapte fire narative, iar ce apare pe parcurs, apare strict desprins din ce fac personajele și totul se pliază pe firul narativ principal și converge spre dezodămînt.

În afară de eroii negativi, cu motivațiile lor (și cel puțin într-un caz avem un soi de Jean Valjean), avem polițistii dintre care doar Lisa Armstrong (interpretată de Morven Christie) este în atenția scenariștilor, dar pe-asta chiar au făcut-o bine. Plus familia ei – foarte rar am văzut o familie în care fiecare membru al ei să fie descris în amănunțime,  să aibă partituri atît de complexe. Deci da, clișeul cu polițiștii praf apare și aici, dar exploatat bine, zic eu. Încă ceva: Lisa este polițist de legătură cu familia victimei – chestie  de care n-am prea auzit pînă acum.

Și dacă veni vorba despre clișee, mai avem unul: coincidența. Numai că nici pe departe nu e coincidența aia care explică și ne bazăm pe ea, că fără ea nimic nu se leagă. Aici clișeul e dat puțin peste cap, pentru că el nu ajută, dimpotrivă, chiar pune piedici anchetei. Bine, foarte bine folosit clișeul.

Și mai e ceva bine folosit: relația oamenilor cu poliția, dar și raportarea la ceilalți. Toi au secrete, toți ascund ceva, toți consideră că nu trebuie să vorbească, că nu trebuie să ceară ajutorul celor apropiați. Că știu ei mai bine. Că le e teamă. Că n-au încredere în nimmeni. Că nu știu ce să facă. Ș.a.m.d. Și toți mint poliția. Asta deasupra a tot și a toate.

Foarte bine folosite toate aceste lucrușoare care tuturor le par niște amănunte, care sînt ori neimportante,  ori foarte personale.

Mai e și cel care nu spune pentru că a promis. Prostul satului. Dar pus într-o lumină faoarte faină. Și oricum departe de clișeul prostiei, nu-l face tîmp. Iar motivația promisiunii nu e aia la care ne așteptam și asta face din nou clișeul să fie bine folosit.

A, să nu uit de șeful secției de poliție. Tare mi-a plăcut personajul (și actorul care l-a interpretat, Daniel Ryan). Un tip care conduce tot, care vorbește cînd trebuie și ce trebuie, care își asumă. Felul în care spune cuvintele felul în care privește… calcă a șef, ce mai! Daniel Ryan a dat personalitate uni personaj care apare în toate serialele/filmele, dar cam șters, pentru că, în general, e un personaj secundar și cine-și bate capul cu personajele secundare?

Și cei doi puști, copiii Lisei, mi-au plăcut ca personaje. Adolescenți tipici – indolescenți, cum spune un prieten. Exact așa. N-ar asculta de cei mari…

6 episoade pe care le-am văzut în două zile. Și-s mulțumit de ce am văzut.

(The Bay, Marea Britanie, 2019, 6 episoade. Sezonul 2 ar fi trebuit să fie difuzat începînd cu martie 2020.)

Alex Michaelides – Pacienta tăcută

Tăcerea ei ca o oglindă

Alex Michaelides – „Pacienta tăcută”

Editura Litera, colecția BuzzBooks, 2019

Traducere de Dana-Ligia Ilin

„Alicia Berenson avea treizeci și trei de ani cînd și-a omorît soțul.” – așa începe romanul lui Alex Michaelides, un roman de debut vîndut în peste 40 de țări, plus drepturile de ecranizare achiziționate la licitație de un producător cîștigător de Oscar (deocamdată secret).

Gabriel Berenson, un fotograf de modă, este găsit împușcat. Lîngă el, în picioare, era Alicia Berenson, soția lui, pictoriță. Iar alături, pe podea, o pușcă. În urma unui examen psihiatric, Alicia este internată la The Grove, o instituție de sănătate de maximă securitate din nordul Londrei și vreme de șase ani nu scoate nici un cuvînt.

Intră în scenă Theo Faber, un psihoterapeut care vine la The Grove tocmai pentru a se ocupa de cazul Aliciei. Ambiția lui este de a o face să vorbească și a-i dezlega misterul.

Povestea merge încet, se tîrîie și cred că agentul scriitorului a făcut o treabă excelentă, pentru că mulți ar fi tentați să abandoneze o carte promovată ca thriller, dar în care nu se întîmplă mai nimic, decît discuții între Theo și Alicia, de fapt monologuri ale psihoterapeutului. Dar, cum zice chiar Theo „Tăcerea ei era ca o oglindă – reflectîndu-te pe tine”. Și cititorul află multe, foarte multe despre Theo Faber, despre cum merg treburile în The Grove, iar cercetarea pe care o întreprinde Theo și spusele celor cu care acesta discută și care au avut legături cu Alicia duc ușor-ușor spre un deznodămînt pe cît de surprinzător, pe atît de satisfăcător pentru cititorul dornic de răsturnări de situație și de „nimic nu e ce pare a fi”.

Fiecare personaj care apare aduce culoare poveștii, mai pune un strat, mai dă o direcție, un unghi din care se poate privi și înțelege, astfel încît ceea ce părea la început ceva foarte simplu, foarte clar, ajunge să fie o poveste foarte complexă, care topește într-un singur fir narativ multe dintre poveștile redate în diferite puncte ale cărții.

Michaelides știe să scrie, are răbdare să construiască, să ducă totul spre punctul culminant pe care și l-a propus atunci cînd s-a apucat de scris.

Nu știu dacă va fi thrillerul anului, așa cum se spune, e prea devreme, mii de cărți așteaptă pe mesele scriitorilor, pe birourile redactorilor sau chiar în tipografii să iasă în lume. Care dintre ele va fi thrillerul anului… vom afla. Sau pate nu. Poate fiecare îl va afla pe al lui.

Pentru mine, „Pacienta tăcută” este a doua carte de 5 stele pe care o citesc în acest an, după „1793. În umbra morții”, de Niklas Natt och Dag, apărută tot la Litera, tot în colecția BuzzBooks și tradusă tot de Dana-Ligia Ilin. Poate nu întîmplător.

(cronică publicată în Literomania 108, 21 martie 2019, la rubrica G.E.N. – Scriitoare islandeze, portbagaj franco-român)

Alex Michaelides

Romanul The Silent Patient, scris de Alex Michaelides, este cea mai vîndută carte de debut. Înainte să apară (va fi publicată pe 7 februarie 2019 de Orion) a fost deja vîndută în peste 40 de țări și s-au vîndut și drepturile de ecranizare.

Alex Michaelides este născut în Cipru, dintr-un tată grec și o mamă englezoaică. În prezent locuieșt ela Londra.

Pînă acum a mai scris scenariile filmelor The Devil You Know (2013) și The Con Is On (2018).

În România romanul va fi publlicat de Litera.  Va fi o dată de lansare globală, deci să ne așteptăm ca pe 7 februarie s-o găsim și în librăriile românești.

Un fragment din roman poate fi citit aici: http://www.criminalelement.com/the-silent-patient-new-excerpt/