V.T. Morogan – Frumosul asasin
Editura Crime Scene Press, 2014, 288 pag.
Preț: 24 lei
Poate ar trebui început prin a spune că sub semnătura V.T. Morogan există Viorica și Teodor Morogan, români care au trăit o vreme în Canada, iar de vreo 25 de ani trăiesc în Suedia. Amîndoi sînt geologi, dar Elena-Viorica Morogan este cunoscută și ca traducătoare în limba română a unor cărți – cum altfel? – din ceea ce se cheamă nordic noir. Împreună au scris mai multe romane, care au fost publicate în România: Plăceri nevinovate (2009), Pasiuni primejdioase (2010), Memento (2011), Departamentul prostituției (2012), Frumosul asasin (2014).
Ultimul dintre ele este și primul pe care l-am citit și surpriza a fost una dintre cele mai plăcute. Pot spune că am descoperit un autor pe care mă grăbesc să-l includ în liga superioară a scriitorilor români de romane polițiste și să-mi întăresc încă o dată convingerea că avem autori din zona asta care ar trebui promovați în Europa nu numai pentru că Europa este o mare cititoare de mystery&thriller, ci și pentru că românii sînt buni la genul ăsta de literatură, lucru demonstrat pînă acum de traducerile din George Arion, E.O Chirovici, Bogdan Hrib, Bogdan Teodorescu și sper să li se alăture și alții cît de curînd.
Ceea ce face atractiv romanul soților Morogan pentru iubitorii români ai genului este povestea care aduce laolaltă români, ruși, ucraineni, englezi… și unde-i adună pe toți? În Stockholm, orașul trilogiei Millennium a lui Stieg Larsson, dar și locul unde se întîmplă poveștile scrise de Lars Kepler, Jens Lapidus, Liza Marklund, Kristina Ohlsson, Erik Axl Sund – ca să nu-i pomenesc decît pe cîțiva dintre cei traduși deja în limba română.
E prima dată cînd scriu despre o carte polițistă și nu știu cum să spun lucruri fără să le spun, ce se poate spune fără a dezvălui nimic din ceea ce este important în aflarea acelui cine?, de ce? sau cum? care este cheia oricărui roman de gen.
Povestea soților Morogan este destul de simplă și putea să rămînă una extrem de simplă dacă abilitățile cuplului de autori n-ar fi pus ingrediente pe cît de atractive, pe atît de încărcate de suspans. Pe masa unei echipe de poliție se adună cîteva cazuri de crimă și – ce să vezi? – toate victimele lucrează la aceeași firmă, un mare producător de medicamente. Într-un grup al comunității românești din Stockholm se nimeresc a fi o doctoriță angajată în cercetare la aceeași firmă și o ziaristă – de unde, iată, fandacsia-i gata! Alexa Vancea începe să publice o serie de articole despre neregulile din industria farmaceutică. Planurile narative alternează între activitatea ziaristei (care înseamnă și grupul de românce stabilite în Stockholm), a celor de la compania farmaceutică, ancheta poliției și tribulațiile frumosului asasin, care ni se dezvăluie încă din prima parte a cărții, intenția autorului nefiind scrierea unui roman de tip whodunit, scutindu-ne de efortul de a dezlega șarada, ci prezentarea unei povești de viață, în care lăcomia se împletește cu naivitatea, cu simțul datoriei, cu ratarea (în profesie, în aspirații, în viață pur și simplu) și… da, și cu dragostea, în diferite forme ale ei.
Pentru că avem de toate în romanul soților Morogan, și bine conduse, cu plan, cu logică (într-un singur loc mi-a părut că personajul n-ar fi trebuit cu nici un chip să facă ce a făcut, dar o fi totuși parte din planul pe termen lung al autorilor). Pînă și problema imigrației apare în carte – am pomenit mai devreme despre varietatea naționalităților persoanjelor – și, spre lauda (zic eu) autorilor, corectitudinea politică este lăsată deoparte (așa cum în tot mai multe romane de gen – traduse – se întîmplă de la o vreme) și ni se prezintă părerea străinilor despre suedezi, dar și a suedezilor despre străinii care s-au stabilit în Suedia și capacitatea/disponibilitatea acestora de a se adapta la obiceiurile „caseiˮ. Iar astea, alături de gesturi, gînduri și alte detalii reușesc să creioneze suficient personajele, chiar dacă, uneori, mi-aș fi dorit să știu mai multe despre Alexa sau despre româncele stabilite în Suedia.
Într-un singur punct m-am poticnit, și anume atunci cînd – probabil – au apărut niște referiri la romane anterioare, la evenimente din trecutul personajelor românești. Dacă romanul face parte dintr-o serie, normal era ca editura să precizeze undeva, pe copertă, că este al n-lea roman din seria… Alexa Vancea (eventual). Caz în care, poate, aș fi căutat romanele mai vechi, să le citesc în ordine. Sau dacă s-a considerat că asta n-are importanță, se putea renunța la pasajul respectiv, care n-a influențat prea mult acțiunea, iar acolo unde a determinat-o, se putea găsi o altă soluție. Dar asta a fost o jumătate de pagină, căreia nici nu i-am dat prea mare importanță, făcînd eu ce-ar fi trebuit să facă autorii sau redactorul.
În concluzie, am citit cartea cu plăcere și m-am lăsat prins de povestea suedeză a soților Morogan ca și cînd aș fi citit un roman nordic noir de la mama lui, cum se zice, publicat într-o traducere reușită, făcută chiar din suedeză de un traducător care nu stăpînește doar limba, ci știe cîte ceva și despre Stockholm și suedezi.
Voi mai citi cărți semnate de V.T. Morogan. Absolut!
(articol publicat pe blogul BookReport, 25 mai 2017)
Crime si cafele 