Etichetă: Bogdan Hrib

Bogdan Hrib – „Polar Connection”

Literomania, 5 aprilie 2019:

„Polar Connection”

(de vorbă cu Bogdan Hrib)

Tocmai s-a încheiat, la Lyon, Quais du Polar, cel mai important festival de literatură polițistă din Franța. România a fost reprezentată de trei scriitori –  George Arion, Lucian-Dragoș Bogdan, Bogdan Teodorescu – și trei editori – Alexandru Arion (Crime Scene Press), Bogdan Hrib (Tritonic), Magda Mărculescu (Trei).

Michael Haulică: Bogdan Hrib (și mă adresez și scriitorului, și editorului, așa cum presupun că nici editorul Bogdan Hrib nu l-a lăsat acasă pe scriitorul Bogdan Hrib), la cîte evenimente oficiale, din program, au participat scriitorii și editorii români?

Bogdan Hrib: Festivalul Quais du Polar are două părți. Una vizibilă, publică, seminarii, conferințe, sesiuni de autografe pentru vizitatori și fani – parte care se desfășoară sîmbătă și duminică (30 și 31 martie) și una mai… misterioasă, profesională „Polar Connection” (cam cum știm noi că sînt zonele unde se negociază drepturile în tîrgurile mari de carte!) – vineri 29.

Așadar, prima întîlnire românească a fost pe 29 martie – „Reflectorul pe romanul polițist românesc” (Coup de projecteur sur le polar en Roumanie) cu editorii Alexandru Arion (Crime Scene Press), Magdalena Mărculescu (Trei), eu pentru Tritonic, precum și autorii George Arion, Lucian-Dragoș Bogdan și Bogdan Teodorescu. Întîlnirea a fost moderată de Marie Pannetier de la Institutul Francez din București.

Apoi sîmbătă, cu public, întîlnirea „Europenele 2019: Scrutinul negru” (Europeennes 2019: le scrutin noir) pe tema rolului în care ficțiunea și autorii de… noir îl au în actuala Europă confruntată cu Brexit-ul. Au participat: Bogdan Teodorescu, Antti Tuomainen din Finlanda (tradus la noi de Trei), Leif Davidsen din Danemarca, D.B. John din Marea Britanie și Olivier Truc (Franța). Lucian și cu mine n-am mai apucat să intrăm pentru că a fost o coadă uriașă, iar locurile s-au umplut cu jumătate de oră înainte de începere.

Pe seară, tot sîmbătă, George Arion a prezentat filmul „Cîini” al lui Bogdan Mirică. Un alt film românesc, prezentat de Bogdan Teodorescu, a fost „Fixeur” regizat de Adrian Sitaru.

Duminică 31 martie festivalul a reînceput la ora 10 cu… „O primăvară românească” (Un printemps roumain), despre literatura mystery & thriller – pardon, polar – românească, cei trei autori George Arion, Lucian-Dragoș Bogdan și Bogdan Teodorescu au fost moderați de jurnalistul francez Alain Leauthier.

Sperînd că nu am fost plicticos ar mai fi de adăugat că cei doi autori deja traduși în Franța – George Arion și Bogdan Teodorescu au dat autografe în holul central al Palatului Bursei unde era organizată o uriașă librărie ad-hoc.

MH: Presupun că ați participat și la evenimentele altor scriitori, era și păcat să n-o faceți. Pe cine ați urmărit, cu cine ați discutat? Cum sînt scriitorii care vînd milioane de exemplare în toată lumea?

BH: Cum sînt? Super simpatici, normali, amabili, prietenoși. Pentru început, joi seara, mașina care ne aștepta la aeroport pe Lucian și pe mine mai avea un pasager: suedeza Kristina Ohlsson, volubilă și vorbăreață, am sporovăit tot drumul în trei, în engleză, spre disperarea șoferului. Kristina nu știe franceză, așa că n-am avut de ales. Apoi, la masă, ne-am întîlnit cu Antti Tuomainen, pe care-l știam de la Iceland Noir de acum doi ani, i-am prezentat pe ceilalți de lîngă noi și i-am cunoscut editorul finlandez, împreună cu o jurnalistă franțuzoaică de la Lire (căreia a doua zi i-am povestit despre proiectul romanului la 4 mîini pe care îl scrie Lucian cu lyonezul Jacky Schwartzmann)… și tot așa. Toată lumea știe pe cineva și cine nu știe e prezentat imediat. Foarte natural…

Vineri dimineață, la Polar Connection, înainte de panelul românesc, am avut parte de un regal nordic cu editori și agenți din Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda. Persoane importante, cu nume necunoscute, dar ei sînt cei care aleg autorii cu manuscrise ce vor fi transformate în cărți de milioane de exemplare… O adevărată lecție. I-am revăzut cu plăcere apoi pe islandezii care sînt pe val: Ragnar Jonasson, Lylia Sigurdardottir și Yrsa Sigurdardottir (care nu sînt rude J), am avut parte și de „vizionarea” unei cozi uriașe cu doritorii de a participa la… O oră cu Michael Conelly și cu multe alte cozi la autori mai mult sau mai puțin cunoscuți la noi: Thomas Enger, Olivier Truc, Bernard Minier (pe surse se va traduce la Trei) sau Jean-Christophe Rufin (la Crime Scene se aude…). Să nu uit și de apariția lui Peter James… Și mulți, mulți autori francezi sau de aiurea care au dat mii și mii de autografe vizitatorilor… Apropo de vizitatori, dacă acum doi ani, pe ploaie, coada de la intrare avea cam 150 de persoane, în acest an, pe un soare puternic de primăvară (cu magnolii înflorite chiar lîngă intrare), coada număra cam… 300 de oameni.

Să mai adaug și prezența Johanei Gustawsson care nu era pe lista de invitați de la festival (pentru că abia la toamnă va avea o carte nouă), dar care sîmbătă, pe la 18, la un băruleț cochet numit Comptoir de la Bourse, s-a întîlnit cu 25-30 de bloggeri, a făcut poze și a discutat cu fiecare în parte anunțînd (în prezența directoarei editoriale și, undeva mai în umbră, a marelui boss de la Bragelonne) cel de-al treilea volum al seriei sale. A fost un veritabil exemplu de PR.

MH: Festivalurile și tîrgurile de carte au un nivel pentru public, care se vede, și un altul ascuns, de lucru, întîlnirile care pun la cale proiecte viitoare. Poți împărtăși ceva din zona asta, ceva care o să se arate publicului românesc de-abia peste cîteva luni? Cărți care se vor traduce la noi, cărți care se vor traduce la ei, autori care vor veni în România, scriitori români invitați în alte părți?

BH: Așa cum începusem să anunț mai sus, între 7 și 9 iunie va avea loc la București un pui de Quais du Polar – Misterele Bucureștiului, organizat în cadrul Sezonului Franța-România, de Muzeul Național al Literaturii Române, Quais du Polar și Institutul Francez. Vor fi invitați jurnaliști și editori francezi, dar cel mai important pentru publicul cititor e că vor fi prezenți autori francezi proaspăt traduși. Așa cum ziceam mai sus, Crime Scene ne va oferi un Rufin, la debut pe piața românească, Trei un Minier, iar Tritonic romanul „Block 46” al Johanei Gustawsson (care sperăm ca va veni nu doar pentru București, ci și pentru alte 2-3 orașe, și care va fi insoțită de editoarea sa de la Bragelonne). Tot Tritonic va publica „Femeia din portbagaj”, romanul la patru mîini, L.D. Bogdan + J. Schwartzmann. Varianta franceză „Le coffre” va apărea la editura lyoneză La Fosse aux Ours, pe final de vară. Se aude că un nou roman semnat de Bogdan Teodorescu va apărea în Franța… Am spus destule? Poate doar că la Gaudeamus vom avea un autor elvețian (tot de noir!) și o echipă est-europeană dintre autorii din „BalkaNOIR”…

MH: Ce urmează? Știu de Newcastle și București. Vor mai fi și altele?

BH: Sigur că da. Sigur mai apare și un Salonic – tîrgul național al Greciei, prin mai. Tot cu „BalkaNOIR”, întreaga echipă românească pleacă în deplasare: Lucia Verona, L.D. Bogdan și cu mine. Apoi Alibi, în septembrie, în Slovenia. Iar în țară obișnuitele saloane ale bibliotecilor județene. În acest week-end se lansează „Noir de Timișoara” la… Bookfest Timișoara, iar săptămîna viitoare avem Final Frontier. Prin mai avem și Romance Day la malul mării… sînt multe. Poate și o conferință științifică despre romanele și serialele mystery & thriller undeva în nordul Danemarcei, la Alborg… Dar cred că mai putem reveni… dacă cititorii sînt interesați.

MH: Sigur vom reveni.

(publicat în Literomania nr. 110, 5 aprilie 2019, la rubrica G.E.N. – „Zale Noir la Polar”)

Bogdan Hrib: „Cred că am început să-mi pierd un pic entuziasmul”

Literomania, 17 ianuarie 2020:

„Cred că am început să-mi pierd un pic entuziasmul”

(de vorbă cu Bogdan Hrib)

Michael Haulică: Bogdan Hrib, am încheiat un an foarte bogat pentru literatura polițistă românească, an în care am putea spune că aceasta s-a… internaționalizat? Adică autorii români au fost prezenți la festivaluri internaționale, la Lyon, la Newcastle, în Slovenia, ba chiar și la București am avut un festival.

Tu ai participat la toate aceste evenimente, așa că ești cel mai în măsură să vorbești despre ele. Să le luăm pe rînd: pe 5 aprilie, am vorbit tot aici despre „Quais du Polar” , festivalul de la Lyon. Ce a urmat după participarea din Franța?

Bogdan Hrib: „Newcastle Noir”, 3-5 mai. „Newcastle Noir” e o poezie, un regal, un model. În primul rînd să nu uităm că principalul organizator și promotor este o profesoară universitară – Jacky Collins, apoi să precizez că Jackie invită la festival o mulțime de autori care îi sînt prieteni. Știți voi, dragi cititori, în lumea aia, povestea cu „sîntem toți o mare (și fericită) familie” nu e o poveste. Autorii de mystery&thriller chiar sînt o mare familie. Sau măcar o gașcă de prieteni. Apoi locul de desfășurare: noua bibliotecă a orașului Newcastle. Nu e chiar cît „Naționala” de la noi, dar foarte pe aproape. Și poate cel mai important element, fără de care nimic nu ar fi fost posibil: publicul-cititor. Sala în care se țineau mesele rotunde (e la modă termenul, deși pe scenă erau doar… fotolii!) care durau întotdeauna cîte 50 de minute, după care 10 minute pauză, era plină (cam 100-120 locuri!). Panelul românesc a avut loc în prima zi a festivalului, vineri, destul de devreme și am avut emoții în privința publicului (plătitor – 4 lire / panel!) și totuși pe număratelea am avut 94 de persoane… Cred că putem fi mîndri… Mă refer la tripleta românească – Teodora Matei, Anamaria Ionescu și eu, moderați de mai vechea noastră cunoștință, Quentin Bates. Am dat autografe pe cărțile care se vindeau la librăria (ad-hoc) a festivalului, organizată chiar în bibliotecă. Ar mai fi multe de spus, dar poate revenim în viitor vorbind despre „Newcastle Noir” 2020, unde vom fi (noi, românii, cum se zice!) și de această dată…

MH: În săptămîna următoare ați fost la Salonic (9-12 mai)…

BH: Atacul românesc la Salonic a avut ca prețext un panel (căci despre ele e vorba întotdeauna, nu-i așa?) organizat de clubul autorilor greci de romane polițiste, club care (atenție!) avea un stand propriu la tîrgul de carte. Doi membri importanți ai comunității mystery & thriller din Grecia – Iannis Rangos și Vassilis Danellis sînt (cum am mai spus deja) editorii deja celebrului volum colectiv „BalkaNoir”, în care apar și trei autori români, toți prezenți acolo – Lucia Verona, Lucian Dragoș Bogdan și eu – și au adunat la Salonic încă patru autori din carte, un sîrb, un croat, un bulgar și o turcoaică pentru o discuție lungă despre soarta romanului polițist în est. Mult public și de această dată.

Dincolo de panel am avut trei zile de discuții – negocieri și prezentări – cu mai mulți editori greci pentru a reuși să realizăm o serie de traduceri în ambele sensuri, pe principiul „una de la voi, una de la noi”. Încă nu avem lucrurile foarte clare, dar mergem mai departe – adică vom fi și în acest an la Salonic. Cel mai interesant proiect pare un nou roman scris în colaborare, foarte balcanic de această dată, în care este implicat Lucian Dragoș Bogdan. Dar repet, nu ne grăbim, pentru ca toate să iasă bine.

Sper ca pînă în vară să putem avea și versiunea în limba română a „BalkaNoir”, unde vom avea invitați din țările vecine și… prietene, cum se zicea pe vremuri.

MH: A urmat România, cu „Misterele Bucureștiului” (7-9 iunie).

BH: „Misterele Bucureștiului” a fost o ediție pilot a unui festival care ar trebui să aibă altă dimensiune, mult mai deschisă publicului. Din nefericire, „Sezonul franco-român” a impus anumite reguli. Mi-aș dori să avem un festival mare românesc. Sau măcar multe mici, așa cum au francezii. Mă uit cu multă invidie la Johana Gustawsson, autoarea romanului „Block 46”, lansat (chiar în prezența ei) la „Misterele Bucureștiului”, cum călătorește weekend de weekend din Normandia în sud, la Mediterană, apoi în nord, prin Belgia, apoi în vest și tot așa. Ca să nu mai vorbesc de festivalurile din Marea Britanie sau Spania. Pentru mine a fost o experiență, așa cum experiențe au fost și cele cinci ediții chinuite ale „Mystery & Thriller Festival” pe care le-am organizat la București, Rîșnov și Tîrgu-Mureș. Cred că am început să-mi pierd un pic entuziasmul, dacă nu cumva chiar speranța. Așa că nu știu ce va fi mai departe.

MH: Și gata? Astea au fost?

BH: Nu, a mai fost „Alibi”, la Tinjska Gora, în Slovenia, în perioada 27-29 septembrie. E greu de vorbit / scris despre un festival boutique. În acest an am fost singurul autor străin, ceilalți patru, inclusiv gazda noastră Renato Bratkovic, au fost sloveni. Marea provocare la acest tip de festival (nu mai participasem la așa ceva!) a fost scrierea unei povestiri cu temă impusă. Am tras la sorți titlul în seara zilei de vineri – mie mi-a picat „Îți dau doar 60 de secunde!” – și pînă duminică pe la ora 16 a trebuit să scriu, în engleză (greu pentru că nu o mai făcusem niciodată și în plus, în crama în care ne făceam… veacul, internetul nu mergea prea bine!) o povestire care să se potrivească. Evident că a ieșit ceva avîndu-l ca personaj pe Stelian Munteanu și cu acțiune un pic mai spre thriller. Povestirea a apărut în engleză pe site-ul festivalului și a fost tradusă în slovenă de o publicație literară locală. Doar în română nu am reușit să mi-o traduc singur… Of.

MH: Planuri pentru 2020? Festivaluri internaționale, tîrguri de carte, publicări în limbi străine?

BH: Da, multe planuri pentru 2020 și recunosc că sînt un pic speriat de amploarea lor. Desigur, mă răsfăț. Mi-aș dori să putem avem o prezentare cu noile titluri în engleză – autori români traduși și publicați de noua companie britanică, Corylus Books, în care sînt și eu parte – la London Book Fair, dar asta va fi doar o acțiune de PR și de scouting (Cum se spune în meserie: vom încerca să vînăm alți autori, și nu români. Deja pe surse se aude ca la Corylus Books negociază o autoare importantă din Islanda. Vom reveni.) Două participări care sperăm să genereze o tradiție în timp: Salonul de carte de la Salonic și, evident, „Newcastle Noir”. Studiem posibilitatea (sună prețios, nu-i așa?!) unei participări la „Bloody Scotland” (la final de august), poate că doar pentru a cerceta un pic locurile și sîntem avansați în negocierile cu „Iceland Noir” (final de noiembrie, din nefericire simultan cu Gaudeamus București, dar sper că vom găsi o soluție). Așa cum am povestit, „Alibi” va fi doar un moment de bilanț. Ne-am mai dori și o vizită în Polonia la „High Calibre”, cel mai cunoscut festival mystery & thriller polonez. Vom vedea. Și sincer mi-aș dori și un festival româneasc… dar nu văd nimic la orizont.

Vom avea însă un eveniment important în 2020, cred eu, prima traducere a unui autor elvețian (de limbă franceză), Marc Voltenauer. Datele vizitei sale în România sînt deja clare: lansarea în premieră va fi la… Brașov pe 27 aprilie, evident la librăria Șt. O Iosif, a prietenilor de la Libris, iar cea din București, pe 29 aprilie, la Cărturești Verona. Ni s-a confirmat că vom avea un important sprijin din partea Ambasadei Elveției din România. Titlul volumului este „Cine a ucis-o pe Heidi”. Dar cred că vom avea ocazia să revenim cu amănunte.

Oricum, mă repet, eu mă voi concentra destul de mult pe editura britanică Corylus Books, la care sperăm să reușim (sîntem patru în echipă: doi britanici, o româncă de acolo și un român de aici –  ca să dăm un pic de informații de culise) să edităm patru titluri noi-nouțe în acest an. Dintre autorii români sînt luați în calcul pentru 2020: Bogdan Teodorescu, Teodora Matei și, cu voia dvs., eu. Dar pregătim un proiect așezat și discutăm deja cu autori importanți din România pentru 2021. Așa cum spuneam, nu va fi o editură doar pentru români, se discută cu autori islandezi și, cu siguranță, vor urma și alți… balcanici.

MH: Și n-am să închei convorbirea cu scriitorul Bogdan Hrib fără să te întreb: ce mai scrii, cînd o să vedem o nouă carte semnată de tine în librării?

BH: La această întrebare tare aș vrea să știu un răspuns. Anul acesta m-am concentrat încercînd să promovez „Editor de unul singur. Management în industria cărții”, un volum non-fiction care a apărut la pachet cu noua mea carieră universitară, de această dată în poziția de titular și nu doar de colaborator. Așadar nu prea a mai fost timp de altceva. Totuși pot să mă laud că am tot început proiecte noi care au avansat puternic și apoi au rămas cam în drum. „Free Titan” e un crime de cartier care așteaptă încă o lună de muncă susținută, pentru că are tot: poveste, personaje (cele deja cunoscute și cîteva noi) și plan de lucru. Apoi o continuare la „Ultima fotografie”, de care am tot vorbit și scris, cu titlul provizoriu „Căsnicia în capitalism” sau cam așa ceva, nu știu încă exact. Un roman fără mistere, un roman cu povești de viață sau, mai bine zis, rupte din viață.

Cel mai avansat proiect, pentru că este oarecum comandat, o aventură nouă a celor doi, jurnalistul-editor Stelian Munteanu și comisarul șef Tony Demetriade, se apropie de finalul manuscrisului. Eram obligat să termin pînă la finalul anului pentru că îmi doream să-l pot prezenta în engleză la „Newcastle Noir”. Nu am reușit, așa că poate în toamnă la „Iceland Noir” și, de asemenea, îl voi prezenta la Tîrgul de carte de la Frankfurt. Varianta originală în română va fi o surpriză (sper!) a începutului de vară. Titlul provizoriu e cam sec: „Resilience / Reziliență”. Vom vedea. „Douăzeci-douăzeci” sigur va avea multe surprize. Mulțumesc mult, la mulți ani și spor la lucru colegilor de breaslă.

MH: Mulțumesc și eu. Spor și… multă baftă!

(interviu publicat în Literomania nr. 142, 17 ianuarie 2020, la rubrica G.E.N. – „Povestiri macabre, dispariții, hipnoze și entuziasm”)

La Sud prin Sud-Est (interviu cu Bogdan Hrib)

(și ultimul interviu cu Bogdan Hrib din arhiva Observatorului cultural)

La începutul lunii octombrie, în cadrul Tîrgului Internațional de Carte de la Frankfurt, a avut loc un eveniment dedicat apariției unei antologii de proză polițistă a autorilor din Balcani, BalkaNoir. Bogdan Hrib a participat la acest eveniment și am stat de vorbă despre antologie, despre eveniment, despre literatura polițistă din Balcani și din România.

Cum a început povestea antologiei BalkaNoir? De ce s-a lansat la Tîrgul de carte de la Frankfurt?

Parafrazînd celebrul film al lui Hitchcock La Nord prin Nord-Vest, după atîta Nordic Noir poate era momentul să schimbăm direcția geografică. La sfîrșitul lunii septembrie, Tîrgul de carte de la Göteborg , care a găzduit și cel mai important festival suedez de mystery & thriller – CrimeTime, am prezentat pentru prima dată publicului nordic volumul BalkaNoir, dar și o poveste, ilustrată de copertele cărților, a noului val de autori români.

Dar istoria a început cu multă vreme în urmă, deși nu chiar atît de multă, prin 2011, la Zurich, la o întîlnire anuală a Asociației Internaționale a Autorilor de Crime fiction (IACW) cînd, după a lungă întîlnire cu autoritățile locale chiar în sediul poliției elvețiene, trei balcanici stăteam la un pahar de vorbă și visam la o inițiativă locală sau, mă rog, să-i zicem regională. Erau acolo Yiannis Rangos din Grecia, Emanuel Ikonomov din Bulgaria și eu, reprezentînd România. Ne gîndeam la un nume, la un club, la o carte, fără să știm prea clar ce și cum va fi. Am ținut cu toții minte ideea, dar se pare că singurul care a avut tenacitatea să o ducă mai departe a fost jurnalistul Yiannis Rangos, care a reușit să găsească un alt grec, stabilit la Istanbul, Vassilis Danellis, și un editor turc dispus să investească. Iar acum trei ani, cei doi au început să strîngă materiale – povestiri noi, cîte trei din fiecare țară, însoțite de un scurt text introductiv. Apoi proiectul s-a clătinat pentru că editorul turc nu a mai putut susține volumul.

Salvarea a venit, așa cum ar fi trebuit să ne așteptăm, din Grecia, de la prestigioasa editură Kastaniotis, care și-a asumat editarea primei ediții a volumului colectiv în limba greacă. Volumul conține 21 de povestiri, cîte 3 din cele 7 țări participante. Scriitori: Boriana Dukova, Emanuel Ikonomov, Andreya Iliev (Bulgaria); Robert Perišić, Ivan Sršen, Nenad Stipanić (Croația); Andreas Apostolides, Vassilis Danellis, Yiannis Rangos (Grecia); Lucian-Dragoş Bogdan, Bogdan Hrib, Lucia Verona (România); Djordje Bajić, Verica Vinsent Cole, Marko Popović (Serbia); Zoran Benčič, Renato Bratkovič, Avgust Demšar (Slovenia); Ercan Akbay, Cenk Çalışır, Suphi Varim (Turcia).

Mulți dintre autori sînt deja consacrați în țările lor. Spre exemplu: Ivan Sršen din Croația a fost coordonatorul volumului colectiv Zagreb Noir, realizat în colaborare cu americanii de la Akashic, el însuși fiind editor de carte, iar Renato Bratkovič este scenarist și fondator-inițiator al festivalului de Crime fiction Alibi din Slovenia.

Eseurile introductive au fost scrise de Georgi Tsankov (critic literar, Bulgaria), Anera Ryznar (scriitoare, Croația), Philippos Philippou (scriitor, Grecia), Felix Nicolau (scriitor, critic literar, România), Mirjana Novakovic (scriitoare, Serbia), Mojca Pišek (critic literar, Slovenia), Algan Sezgintüredi (scriitor și traducător, Turcia).

Cît despre Frankfurt, cred că a fost ales cel mai bun loc pentru prima lansare… la apă a volumului. Cel puțin din două motive esențiale: Primul – cel mai mare tîrg de carte european este un loc neutru cu maximă expunere publică, iar cel de-al doilea – majoritatea profesioniștilor din industria cărții se adună aici în fiecare an. Așadar, o prezentare la Frankfurt maximizează șansele de a fi văzut, auzit și, poate cel mai important, vîndut. Să nu ne ascundem de componenta comercială – BalkaNoir este un produs minunat de export spre vest și spre nord, iar editura Kastaniotis a depus toate eforturile pentru a fi bine ofertat spre piețele mari.

Și nu pot spune mai mult. Ceea ce am declarat noi însă, cei prezenți în standul Greciei, în fața jurnaliștilor greci (mulți pentru un eveniment cultural tocmai la Frankfurt!) e faptul că vom avea ediții naționale ale volumului în perioada imediat următoare. Tritonic va traduce volumul și îl va lansa în noiembrie 2019 la Gaudeamus în seria de volume colective, care sperăm că au obișnuit cititorul-cumpărător după Noir de București și Gastro Noir.

Poate fi zona Balcanilor un Eldorado al noului val Crime Fiction?

Cu siguranță și chiar despre asta am discutat (timp de aproape două ore) în prezentarea de la Frankfurt. Balcanii sînt o zonă exotică pentru occidentali. Poate crimele violente sau în serie nu sînt atît de frecvente ca în occident, dar poveștile de viață, dramatice, violente prin tragismul lor, prin basmele care vin de aici, prin istoria foarte tulbure… să nu uităm că de aici a pornit Primul Război Mondial. Balcanii – butoiul cu pulbere al Europei. Stelian Țurlea, colegul meu în prezentarea de la Göteborg, are un roman (tradus și în engleză) care reinterpretează un basm clasic românesc – Greuceanu, roman (cu un) polițist. În plus, la firul ierbii, socialul în Balcani, fie că vorbim de Serbia, Bulgaria, România sau Grecia, înseamnă un mod de viață total diferit de cel occidental sau nordic. La noi bacșișul sau peșcheșul e un mod de viață, vine din trecut, din istorie, aș zice, din istoria noastră comună. Cred că poate fi o zonă plină de istorii care abia așteaptă să fie spuse. Și multe dintre aceste istorii au mult suspans, dramatism, mistere…

Volumele colective sau antologiile pot fi o soluție pentru atragerea publicului autohton? Dar pentru cel străin?

Cred că, în primul rînd, volumele colective sau antologiile împrietenesc publicul cu un gen care a fost valorizat în România, în mare majoritate, prin traducerile autorilor anglo-americani și, în ultimii 10 ani, ale celor nordici. România a avut întotdeauna autori mari și buni, însă poate că au fost prea puțini. Mă gîndesc la Rodica Ojog-Brașoveanu, care pare cea mai cunoscută și vîndută, sau la decanul ficțiunii polițiste, George Arion, care a debutat în anii ’80 cu Atac în bibliotecă. Noul val – dacă se poate fura sintagma de la colegii cineaști – se formează abia în ultimii ani și cuprinde un melanj de autori maturi printre care trebuie din nou să-i pomenesc pe cei care au început acum multă vreme: George Arion și Stelian Țurlea, urmați apoi de generația matură: Lucia Verona, Bogdan Teodorescu, Eugen Ovidiu Chirovici, Horia Gîrbea, Dănuț Ungureanu și cei mai tineri: Teodora Matei, Monica Ramirez, Anamaria Ionescu, Petru Berteanu (laureat al Festival de Premier Roman de la Chambery), Lucian-Dragoș Bogdan, Daniel Timariu. Desigur nu am enumerat toate numele noului val și sper să nu se supere nimeni, au fost doar cîteva exemple.

Ei bine, atunci cînd vrei să impui un gen nou pe piață – pentru că, paradoxal, mystery & thriller scris de români poate părea un gen nou, mai ales atunci cînd auzi des fraza: Nu citesc autori români! (frustrant, nu-i așa?!) – volumul colectiv poate fi un bun instrument de marketing. Fiecare cititor va găsi cu siguranță unul, doi, trei sau mai mulți autori preferați pe care să-i urmărească și în volumele personale, în volumele de autor. Experimentul volumelor colective a început cu ceva timp în urmă, atunci cînd, împreună cu George Arion, am publicat Romania Noir. Dar atunci era prea devreme. Și eram prea puțini, mă repet. La Tritonic am experimentat un proiect pilot, Domino, acum doi ani, cu 5 autori care își aruncă în luptă personajele favorite, cele care dau numele seriilor polițiste pe care le semnează. Apoi a urmat provocarea Noir de București, o finalizare în românește a unui proiect americănesc, oarecum eșuat, cu cei de la Akashic care visau la un Bucharest Noir. Dar poate va veni și acel moment, dacă editorii francezi și canadieni se vor ține de cuvînt…

Poveștile pe care le publicăm sînt noi-nouțe și încercăm să obișnuim publicul cu o antologie nouă în fiecare an la Gaudeamus. În primăvară a apărut și Domino 2, de această dată cu șase autori. În 2018 vom avea, la Tritonic, așa cum am pomenit deja, un volum cu mîncăruri oarecum ucigașe – Gastro Noir. Pe lîngă prozele propriu-zise, într-o anexă vom publica și rețetele folosite în povestiri de fiecare autor. Așadar, va fi un volum Crime, dar și o minimă carte de bucate.

Ai vorbit despre serii. Poți detalia puțin?

Sigur, e simplu, un alt mod de a atașa și fideliza cititorii. Desigur, nu toți autorii își doresc serii cu personaje recurente, dar pentru editori e o adevărată mană cerească. Dintre autorii pe care îi public la Tritonic sînt destul de mulți cei care (unii furați și dinspre literatura SF&F) au pornit serii polițiste: Comisarul Iordan al Teodorei Matei, seria Sergiu Manta semnată de Anamaria Ionescu, Vagabond a lui Lucian Dragoș Bogdan, Biblioteca de pe scări a lui Petru Berteanu. Să nu uităm de Stella Marian Harington a Luciei Verona sau de alt polițist bucureștean, Danelescu, adus la lumină de Daniel Timariu. Cu voia domniilor voastre, adaug seria mea cu Stelian Munteanu. Cei de la Crime Scene au deja venerabila colecție Andrei Mladin a lui George Arion. Așadar, încet-încet fidelizăm cititorii și cred că vom reuși să generăm o piață de fani.

Proiecte noi?

Da, multe proiecte noi pentru 2019, atunci cînd Sezonul Franța-România ne permite să dezvoltăm un pic mai aprig genul mystery & thriller. Muzeul Național al Literaturii Române lansează mai multe proiecte în zona noastră, despre care nu voi vorbi în detaliu acum.

Pot doar să vă spun că vom avea un cuprinzător catalog al autorilor români de… Polar, din toate timpurile pînă în zilele noastre, volum care se va publica în română și franceză și se va lansa la salonul Livre Paris în primăvară și apoi la Quai du Polar, la Lyon. Volumul va fi coordonat de Lucia Verona și de mine.

Un alt proiect important va fi Zilele și nopțile literaturii polițiste la București, în parteneriat cu MNLR și Institutul Francez.

Apoi acel Quai du Polar, un festival de weekend, cu tîrg de carte, spectacole de teatru, proiecții de filme, invitați străini și lansări, mese rotunde și seminarii, mă rog, cu tot dichisul.

Despre un roman scris la patru mîini de un autor român și unul francez vom pomeni altă dată. Doar e cazul să mai păstrăm și cîteva… mistere.

(interviu publicat în Observator cultural nr. 946, 9.11.2018)

Bogdan Hrib: „Ar trebui să găsim o soluție să câștigăm încrederea publiculuiˮ

(încă un interviu mai vechi cu Bogdan Hrib, apărut în Observator cultural)

Ai participat săptămîna trecută, împreună cu Stelian Țurlea, la Tîrgul de carte de la Göteborg. Cine v-a invitat, pe ce criterii ați fost aleși voi doi? Aș vrea să deconspirăm puțin din culisele unei astfel de acțiuni, pentru că prea des auzim „de ce X și nu Y?ˮ sau – adevărul adevărurilor! – „de ce Z și nu eu?ˮ. Poate ar fi bine să se știe că există niște reguli foarte clare, mai ales cînd e vorba de parteneriate externe.

Sigur că sunt reguli. Cel puțin așa știu eu… Una dintre temele principale ale târgului din acest an a fost… Crime fiction. Asta ar fi prima regulă. Apoi am înțeles că și-au dorit autori traduși în suedeză. Aici aveam o problemă. Dar cum în Suedia toată lumea citește și vorbește engleza, ne-a fost oferită o șansă. Doar patru autori după câte știu eu au fost traduși în engleză, iar dintre ei doi știau sigur să o vorbească. Am fost propus. La fel și Stelian Țurlea. Nu știu dacă au fost și alții, dar noi doi am fost acceptați. Am fost foarte mândru să fiu invitat ca unul dintre speakerii târgului de carte. Ca o observație: puțini străini în afară de câteva vedete nordice și celebra Donna Leon.

Sîmbătă ai avut un eveniment pe care l-ai susținut alături de suedeza Lotta Olsson, estonianul Indrek Hargla și elvețianul Marc Voltenauer. Despre ce a fost vorba?

Păi, suedeza Lotta Olsson este o binecunoscută jurnalistă de cultură, specializată în mystery & thriller, cu o rubrică periodică la unul dintre cele două importante cotidiene din Stockholm – Dagens Nyheter. Ea a avut rolul de moderator, pe care și l-a pregătit perfect: am primit din vreme un e-mail cu temele de discuție și ne-am întâlnit cu toții cu o jumătate de oră înainte de eveniment pentru reglajele fine. Subiectul seminarului – aflat în programul festivalului, program tipărit pe care l-am primit prin poștă, acasă, prin luna august! – era „European Crime: Shaping the „perfect” crime novel”. Ei bine, cei trei invitați au avut abordări destul de diferite. Estonianul Infrek Hargla – pe care îl mai întâlnisem la Lyon la super-festivalul francez Quais du Polar, acum vreo doi ani; el este fericitul posesor al mai multor traduceri – scrie noir de epocă, cu acțiunea în Tallinul secolului XVI, pe vremea când se numea Reval și era oraș hanseatic. Elvețianul de limbă franceză Marc Voltenauer (care e pe jumătate suedez, de altfel) compune despre idilicele peisaje alpine elvețiene (unul dintre romanele sale se numește Cine a ucis-o pe Heidi?), iar eu, cu voia dumneavoastră sunt un pic mai urban. Ne-am prezentat cu toții pe larg și cred că i-am făcut curioși pe spectatorii din sală. Am arătat și prezentat în premieră și antologia BalkaNoir, dar voi mai povesti despre ea…  

La primul eveniment de duminică l-ai avut din nou partener pe Marc Voltenauer.

Da, a fost un dialog elegant, voios și viu despre romanele noastre (titlul întâlnirii a fost Criminal Minds – nu m-am prins dacă se refereau la mințile noastre sau ale cititorilor!?), ne-am pus întrebări reciproc și am răspuns la cele din public (ca și când am fi stat de-o vorbă la o cafea), în decorul deschis tuturor vizitatorilor târgului, de la standul EUNIC – Café Europa, standul comun al institutelor culturale naționale din Stockholm. O inițiativă excepțională acest stand care ne-a oferit șansa să ne întâlnim cu toții – români, estonieni, elevețieni, polonezi, lituanieni și alți câțiva. Și felicitări pentru ICR Stockholm, care a reușit să organizeze trei evenimente Crime Fiction și încă 7 pe celelalte teme ale festivalului. Dintre ceilalți invitați i-aș aminti pe Felix Nicolau, profesor și critic literar, pe autoarele Arina Stoenescu și Victoria Pătrașcu. Dar au fost mult mai mulți… Încă un detaliu – am prezentat un slide-show cu copertele cărților celor mai importanți autori români de… romane polițiste, de la George Arion la Lucia Verona.

Ultimul eveniment a fost integral românesc, tu și cu Stelian Țurlea. Pentru prima dată s-a vorbit în Suedia despre literature polițistă românească, nu?

Prima dată, într-adevăr. Recunosc, mi-am stăpânit greu emoția. Jurnalista Gorrel Espelund a pregătit și ea foarte bine scurtul seminar – doar 20 de minute, atât de dense încât au părut mult mai lungi. Amândoi am povestit despre context și idee și despre istoria romanului polițist românesc și despre cărțile noastre traduse – Greuceanu – roman (cu un) polițist al lui Stelian Țurlea și Ucideți generalul, semnat de mine. Decorul a fost fabulos, o scenă uriașă, culori tari – negru și roșu, literele mari ale titlului festivalului CRIMETIME.  De altfel, și prima ediție a festivalului NOIR suedez mutat din Gotland în… Göteborg chiar în timpul târgului de carte, ca o parte integrantă a acestuia. Un eveniment greu de uitat.

Cu ce impresie ai rămas? Ce a avut în plus Göteborg față de ale noastre Bookfest și Gaudeamus? Și ce n-a avut și a fost bine că n-a avut? Ce am putea prelua de la ei? Ca organizare, ca atitudine.

Am mai vizitat târgul de carte de la Göteborg în 2013, când România a fost țară invitată. De atunci a crescut enorm. În plus față de ale noastre are un public (cam tot vreo 100.000 de vizitatori) care are răbdare și bani să plătească și să participe la seminarii și conferințe. Care de altfel au fost foarte multe și pe teme diverse. Materialele de prezentare au fost trimise din vreme, moderatorii erau extrem de bine pregătiți (au citit cărțile noastre în engleză!), semnalizarea standurilor și a evenimentelor foarte clară.

Un detaliu important: editurile n-au prezentat în standurile proprii foarte multe titluri, ci numai pe cele ale autorilor care au fost prezenți în dezbateri sau lansări, centrându-și vânzările pe aceștia. Poate că ar fi o idee să facem la fel.

Sincer, nu știu cum am putea să convingem publicul român că ficțiunea de gen – mystery & thriller, SF & fantasy și romance – are autori români foarte buni. Ar trebui să găsim o soluție să câștigăm încrederea publicului nostru. Încă mai căutăm soluții solide și parcă nu le găsim. La Göteborg, ca de altfel în toată Scandinavia, marca Nordic Noir domină copios. La noi ne luptăm cu sute de traduceri. Poate că nici nu avem încă prea mulți autori puternici… Dar ar trebui să ne mândrim cu cei pe care îi avem, adică prin mândrie vreau să zic să-i cumpărăm și să-i citim.

O curiozitate – o zonă mare de carte gastronomică – plină de demonstrații practice.

Asta cu Göteborg. Dar Bogdan Hrib? Cînd vom avea pe piață o nouă carte de Bogdan Hrib? La ce lucrezi?

Din nefericire acum sunt centrat pe zona academică. După 25 de ani de luptă printre autori, editori, librari și bibliotecari, îmi doresc să public un volum cu titlul Editor de unul singur. Management în industria cărții. Vor fi sfaturi, idei, povești și poate soluții pentru o piață de carte mai solidă și mai eficientă. Dar în 2019 va urma un roman, cu siguranță. Până una-alta, la Gaudeamus un nou volum colectiv, cu povestiri adunate de mine și cu titlul Gastro Noir. Fără comentarii.

Și o ultimă întrebare pentru editorul Bogdan Hrib. În acest weekend ești la Brașov, la festivalul de science-fiction organizat de Clubul Antares, alături de un grup important de autori ai editurii Tritonic (mai puțin Teodora Matei și Daniel Timariu, care sînt invitați la Iași, la FILIT). Cu ce noutăți veniți la Brașov?

Da, suntem la Brașov cu două volume noi-nouțe, primul semnat de duetul Lucian Dragoș Bogdan și Teodora Matei – romanul Un străin în regatul Assert, și al doilea prezentat în lipsa autoarei Teodora Matei – un fantasy – O noapte la castel. Dar vor fi mulți autori dintre cei publicați de noi prezenți la AntareSFest – mă gândesc la Cătălina Fometici, Anamaria Ionescu (abia întoarsă de la festivalul sloven ALIBI, și asta e o altă poveste!), Monica Ramirez, Teodora Șerbănescu și Rebeca Cojocaru. Ca să nu mai vorbim despre brașoveni.

În plus o informație proaspătă – săptâmâna viitoare voi participa la o masă rotundă organizată de Institutul de cultură elen la Târgul de carte de la Frankfurt, unde vom prezenta volumul colectiv BalkaNoir, apărut initial la Atena la prestigioasa editură Kastaniotis, conținând 21 de povestiri din 7 țări. Vor fi prezenți autori din aproape toate țările care au contribuit la proiect. Sperăm ca în 2019 să apară și ediția românească a volumului.

(interviu publicat în Observator cultural nr. 941, 5.10.2018)

Bogdan Hrib: „Noua direcție în Crime Fiction, după 10 ani de Nord, e Estul“

(un interviu mai vechi cu Bogdan Hrib, apărut în Observator cultural)

Scriitorul și editorul Bogdan Hrib s-a întors de curînd de la Lyon, unde a participat la Quais du Polar, unul dintre cele mai importante festivaluri de literatură mystery & thriller, noir, polar…, adică polițistă, cum i se spune pe la noi.

 Cum se definește genul acesta de literatură? Cum i se zice prin Europa? De cîte feluri este ea, în cîte subgenuri se poate împărți?

Cred că ar fi locul unei lungi dezbateri sau subiectul pentru o serie de conferințe științifice. (De altfel, pe malul celălalt al Mînecii și, mai ales, pe malul celălalt al Atlanticului există mulți profesori universitari care se ocupă de analiza genului din mai multe perspective!) Nici vorbitorii de engleză nu prea știu exact care e ordinea. Să luăm, de exemplu, cele două Amazoane: cel american denumește generic: Mystery, Thriller & Suspense, pe cînd cel britanic: Crime, Thrillers & Mystery. Desigur, e doar o diferență de nuan­ță, și totuși cred că e foarte importantă: britanicii pun mai mult accent pe investigație și americanii, pe fiorii aventurii. Genul a avut și are tot felul de denumiri în funcție de… înaintași: în Italia, volumele sînt giallo (cu acest nume din secolul al XIX-lea), francezii au scornit noir‑ul în 1945, cînd editorul Marcel Duhamel de la Gallimard a lansat Série Noire, traducînd clasicii hard-boiled americani. Două detalii – evident, coperta era neagră și se pare că numele colec­ției a fost inventat de poetul Jacques Prévert.

Astăzi există multe subgenuri ale acestei specii populare. Aș prelua clasificarea britanică – e detaliată și chiar simpatică. Așadar: cele mai multe volume sînt Thrillers, un fel de denumire generică, urmează Psychological, Mystery, Series (atenție, seriile nu sînt un subgen, dar pentru fani e bine să fie marketate separat!). Și încep reglajele fine: Women Sleuths, Police Procedurals, Technothrillers, Action & Adventure, Hard-Boiled, Historical, Political, Legal, Medical, Spy Stories. Interesant că universul Sherlock Holmes este și el rubrică separată. Desigur, clasificarea americană cuprinde și alte subgenuri care explică, probabil, gusturile diferite ale publicului: Financial, Military sau Supranatural și – cum puteau lipsi? – Private Investigators. Aceste clasificări ajută compartimentele de marketing să comunice mai simplu și mai eficient cu publicul fidel.

Interesant este că termenul noir a pătruns masiv în spațiul anglo-saxon, mai ales de cînd nordicii se numesc… Nordic Noir, iar substantivul thriller apare inclusiv pe copertele franceze. Germanii folosesc termenii de Krimi Roman sau Thriller.

În România nu am găsit o denumire generică, forma romane polițiste mi se pare extrem de îngustă și profund peiorativă. Prefer, cu riscul de a fi considerat snob, să folosesc „Mystery & thriller“, întrucît „Mistere și fiori“ e cam copilărească. Dar așteptăm propuneri.

Și-acum să revenim la festivalul de care spuneam. Unde se plasează acest festival în noianul de festivaluri dedicate literaturii polițiste în Europa? Ce alte festivalul importante mai sînt?

Quais du Polar din Lyon rîvnește a fi cel mai important festival european. Aș zice că e la fel de important precum cel britanic, CrimeFest-ul de la Bristol. Din nefericire, nu cunosc alte festivaluri locale din Franța, dar britanicii au un Bloody Scotland, un Newcastle Noir, un Shetland Noir și cîte și mai cîte… Am știință și de Iceland Noir, din Reykjavik, toate, cu zeci de autori invitați și cel puțin două zile de prezentări, dezbateri, lansări. Întotdeauna există ca parteneri: biblioteci, universități sau camere de comerț, asociații ale scriitorilor, librari, autoritățile locale sau chiar naționale (cel puțin în cazul Islandei). Peste ocean, în SUA sau Canada, există nenumărate ocazii de întîlniri la nivel de regiune, stat sau… coastă! De exemplu, în acest an, cea mai mare convenție de gen – Bouchercon, the World Mystery Convention, cu tema „Passport to Murder“, are loc în octombrie, la Toronto.

O vorbă și despre vecini. În Polonia se organizează un festival uriaș la Wrocław, iar în Slovenia, într-o mică stațiune, lîngă Maribor, festivalul-boutique Alibi.

Ce scriitori au fost invitați la Lyon?

Greu de făcut o selecție. Importanți erau cam toți, dar nu pentru noi. Din cei peste 160, dacă nu mă înșel, 100 erau francezi și despre mulți dintre ei eu nu știam nimic, deși aveau cozi uriașe la autografe. Cunoscuți pentru mine: Antonin Varenne, Bernard Minier, Dominique Sylvain, Laurent Astier, Marc Fernandez și Olivier Truc. Printre străini, trei islandezi foarte simpatici: deja celebrul Arnaldur Indridasson, apoi două revelații ale momentului, Ragnar Jonason și Lilja Sigurdardottir. Urmau americancele Donna Leon, care nu s-a ridicat de pe scaun timp de trei zile și a semnat mii de autografe, și ingenua Megan Abbott. L-aș mai pomeni și pe britanicul Philip Kerr, cu al său detectiv Bernie Gunther (personaj principal în 11 romane, dar care n-a prea avut succes la noi), pe Dror Mishani, publicat de Editura Trei și invitat anul trecut la Bookfest – din nefericire, și el are în România un succes limitat, romanul său de debut, Dispariția, nu a fost urmat de traducerile următoarelor. Să nu uit de germanii Oliver Bottini și Sebastian Fitzek. Un estonian care scrie mistere medievale (dar și SF): Indrek Hargia. Și un polonez foarte pe val: Zygmunt Miloszewski. Am obosit să-i tot enumăr… Au fost mulți.

Și doi români: E.O. Chirovici și Bogdan Teodorescu. De ce crezi că au fost invitați cei doi? Care ar fi meritele lor? Și cum i-ai văzut printre ceilalți invitați? Erau de-acolo? Erau în locul unde ar trebui să fie? Te întreb asta pentru că la noi îmi pare că nu au un loc al lor bine definit. Sau poate că de-abia acum și-au găsit un loc în literatura română și a lumii?

Răspunsul a fost dat de Lire, cea mai importantă revistă despre citit din Franța sau chiar de pe mapamond: noua direcție în Crime Fiction, după zece ani de Nord, e Estul. Și în acest moment singurii autori români traduși în Franța sînt cei doi, respectiv Cartea oglinzilor a lui Chirovici și Spada lui Bogdan Teodorescu. Toți invitații au fost văzuți la fel, n-au existat nici un fel de discriminări. N-ar fi avut de ce… Eram printre aproape 100.000 de fani Polar. Contează țara autorului? Nu. Contează povestea. Și Estul are povești bune. Au fost invitați autori din Rusia, Serbia, Estonia, Polonia…

Cred că la noi nu au un loc bine definit pentru că acest gen de literatură nu are un public bine definit. Cum nici SF-ul nu e un… sport de masă! Nu mai vorbesc de romanele de dragoste… Sau poate că au început să fie prea multe. Nu știu dacă termenii literatura română sau literatura lumii pot defini fenomenul Crime/ Polar/Krimi…, așa cum se prezintă acum în Europa, în America sau în Japonia. Sînt sigur că aceste romane fac parte din literatura lumii, dar judecînd ca un simplu cititor, nu ca un critic sau istoric literar. Mi-aș dori ca romanele Mystery & thriller să aibă un public fidel și entuziast. Ar fi suficient.

Crezi că are vreo importanță pentru cariera lor internațională că atît Chirovici, cît și Teodorescu s-au stabilit în altă țară?

E vorba de oportunități geografice… Dacă te poți afla aproape de un loc unde se poate discuta cu editori mari, unde poți bea o cafea la fiecare două zile cu un agent literar, unde ai librării pline de cititori, să zicem că ești mai aproape de a avea șansa publicării. Deși cred că e vorba de anduranță, de scrisori trimise, de întîlniri virtuale, de multe discuții pe email. Așadar, prezența fizică nu e absolut necesară. Cel puțin în primele etape ale negocierii. Nu știu dacă Teodorescu sau Chirovici s-au stabilit în altă țară, poate că doar locuiesc temporar acolo. Dar există și campania de promovare și, într‑adevăr, fiind la doi pași de un public fidel, avizat, e un avantaj. Evident, e mult mai ușor să promovezi un român la Salonul de la Paris dacă el locuiește în Franța sau în Belgia. În concluzie, cred că poate fi un avantaj, dar nu unul decisiv.

Cum crezi că ar putea intra mai serios literatura română pe piața europeană de carte? Mă gîndesc că, dacă un scriitor român, tradus într-o limbă europeană, vinde 10.000 de exemplare, nouă ni se pare un succes. La scara pieței de carte din Europa… s‑ar putea ca scriitorul respectiv să rămînă necunoscut. Eventual, cunoscut în unele cercuri literare. Deci, o întrebare foarte transparentă, o ridicare de minge la fileu, de fapt: crezi că literatura noastră polițistă, SF și fantasy s-ar vinde mai bine în Europa decît, să zicem, romanele despre comunism?

Nu știu răspunsul la această întrebare. Poate cu o politică de promovare întinsă pe zeci de ani, cu multă coerență și cu mulți bani. Și, pentru că vorbești despre mingea la fileu, cu volume care se adresează cititorului mediu, obiș­nuit, celui care își cumpără cărți pentru bucuria spiritului, dar și pentru deconectare, pentru fuga din realitatea cenușie spre o lume galactică mai bună sau spre o lume Crime mai… nea­­gră, pentru jocul minții în căutarea criminalului (în fond, romanele polițiste sînt cam ca enigmistica), pentru pretextul de a sta pe iarbă sau pentru a putea fugi de acasă…

Sincer, cred că 10.000 de exemplare vîndute pot fi un bun început chiar și pe o piață mare, precum cea britanică sau franceză. Sînt și mulți autori de-ai lor care visează la un tiraj de 10.000, mai ales la debut. Dar nu cred că e suficient să avem un autor sau doi; după ce vom avea cîte 10-12 nume din SF, tot atîtea din crime și din romance, se va forma un public doritor și consumator și pentru poveștile noastre. Cred că modelul estic demn de urmat este cel polonez. Vîrful lor de lance este Marek Krajewski, dar care nu e singur. Îl urmează un pluton foarte puternic și bine susținut. Iar Polonia știe să cîștige simpatia publicului și a presei (fie ea acum și new-media) prin tot felul de mijloace… gastronomice. La toate tîrgurile de carte, în standurile Poloniei se oferă niște mere superbe; la Lyon, mîncarea de la cocteilul festivalului, precum și berea au fost oferite de polonezi. Există multe metode pentru a capta (sau captura) aten­ția și bunăvoința publicului. De fapt, cred că se începe cu declanșarea curiozității publicului, și apoi i se oferă marfa, dar marfa trebuie să fie multă și bună, diversă, pentru toate gusturile. Sper că am fost destul de concret…

Romanele despre comunism sînt minunate, poate n-ar fi rău să avem cîte-o poveste (Noir) despre demolarea cartierului Uranus, despre Casa Poporului, despre mahalalele Bucureștiului interbelic. S-ar putea să mai avem o problemă care vine din perioada ante-comunistă: n-am avut un mare public consumator de romane polițiste nici atunci. Și nici o producție masivă sus­ținută de zeci de autori locali. N-am avut ca ei: Agatha Christie, Ruth Rendell, Dorothy L. Sayers, Margery Allingham, Raymond Chandler, Dashiell Hammett, John Buchan. Apoi, sînt zeci de autori clasici din zona anglo-americană de­spre care cititorul nostru n-a auzit deloc. Știe cineva cine a fost Ngaio Marsh? Prea puțini… Așadar, publicul român a ratat ceea ce s-a numit The Golden Age of Detective Fiction.

În ultimii doi ani, ICR și Ministerul Culturii au făcut cîțiva pași în direcția promovării ficțiunii de gen, cum îi zicem noi. Un catalog pe genuri/subgenuri în 2015 (cu un articol despre SF&F și unul despre polițiste), un catalog specializat pe SF&F și Myste­ry&thriller în 2016, o antologie SF&F în limba engleză editată de Editura ICR în 2015 și un grup de scriitori trimiși la Tîrgul Interna­țional de Carte de la Beijing să promoveze această antologie. Eu zic că ăsta e doar un început. Ce crezi că s-ar mai putea face?

S-au făcut pași importanți. Foarte importanți. Ar trebui să mergem mai departe. Pericolul mare este ca ei să se oprească. Sînt convins că realizările glorioase nu vor apărea imediat. Suedezii s-au luptat aproape 20 de ani pentru a impune Nordic Noir-ul în toată lumea. Henning Mankell a fost printre pionieri. Stieg Larsson a consacrat genul. Acum nordicii fac legea. Dar apar direcții noi, așa cum am spus, Estul amenință. Așadar, e simplu: să facem încă un catalog care să conțină mai mulți autori, catalogul să fie tradus și în germană sau franceză. Să publicăm antologii și să scriem articole. Să se aprobe traduceri de SF, crime și romance. Pare simplu, nu-i așa? Dar nu ajunge doar disponibilitatea instituțiilor statului, cineva chiar trebuie să scrie acele articole și să editeze materialele pentru cataloage. Cineva trebuie să traducă. Sper să fim din ce în ce mai mulți. Deși deocamdată pare un fel de muncă patriotică.

Hai să nu lăsăm totul doar în spinarea instituțiilor statului, cred că lucrurile nu țin exclusiv de ICR și de Ministerul Culturii. Cum ar putea pune umărul autorii la exportul de literatură editurile – că, pînă la urmă, de­­s­pre autori e vorba?

Editurile încep să pună umărul dacă au autori români în portofoliu. Altfel, nu au nici un motiv. E simplu, pentru că e vorba de afaceri și bani. Poate că ar fi bine să aibă o politică structurată pe o strategie pe termen lung. Autorii ar trebui să se gîndească, în primul rînd, la cariera lor și la sacrificiile pe care ar trebui să le facă pentru un viitor succes pe care nu-l garantează nimeni. Și totuși, există, cred, minime condiții. Un site personal decent, o prezenţă în spațiul public prin publicarea de articole și povestiri, o prezență pe Wikipedia, o prezență masivă la evenimente, coagularea unui fan club personal. Altfel spus, vizibilitate. Cred că e nevoie de coerență și conținut. Într-o lume a new-media care plimbă o mulțime de informații și senzații, de la animale și flori la imprecații și declarații siropoase de dragoste, un autor ar trebui să aibă un mesaj echilibrat, constant, coerent și plin de conținut. Și, mai ales, ar trebui să scrie continuu.

Ai informații pe care le poți împărtăși celor care ne citesc despre traduceri iminente din autorii români?

Informații am, dar din nefericire editorii străini nu îmi dau permisiunea să fac declarații. Nu fac pe nebunul, e doar o chestiune de coerență în campania lor de marketing. Se lucrează la două antologii (una pur românească și una regională), care conțin destul de mulți autori de limbă română și există mai multe intenții de traducere. Propun să mai așteptăm puțin, pînă la Gaudeamus, măcar.

Dacă ne referim la cei deja traduși în limbi străine, atunci știu că va apărea un nou roman semnat de George Arion în Belgia și unul în Macedonia, Bogdan Teodorescu va avea o ediție a romanului Spada în greacă. Cu toată modestia, editorul meu canadian ar dori să retraducă Ucideți generalul pentru piața americană, operînd și unele modificări în text. Evident, m‑am bucurat și am fost de acord. Despre E.O. Chirovici nu mai pomenesc (ca să nu mai fiu încă o dată ținta unor hateri), pentru că el are deja 37 de ediții. Sperăm să ne dezvoltăm relațiile cu vecinii și să avem în curînd traduceri în sîrbă, maghiară sau cehă. Deocamdată însă, așa cum am zis, mai bine tăcere.

Ce e cu „Valul Tritonic“? De vreun an se vorbește despre el, unii cu admirație, alții cu invidie, alții în contra lui. Care este conceptul, cum se concretizează, ce rezultate a produs pînă acum?

Conceptul? A fost construit din mers. Cred că cel mai important element care ne leagă este prietenia. Deși, poate că dacă am fi fost undeva, într-un Vest capitalist bine dezvoltat, ar fi trebuit să ne lege interesul comun (și mă refer la interesul material, evident). Încercăm să construim o comunitate a autorului român de fic­țiune de gen.

Cel mai important element: să aducem cartea și autorul ei cît mai aproape de cititor, să-și dorească nu numai să cumpere (și să citească), dar să-l și cunoască pe autor, să schimbe cîteva păreri, impresii, să-i ceară un autograf și să spere că acel autograf este o amintire frumoasă, dar și o investiție.

Despre rezultate fizice cred că e greu să vorbim acum. Vînzările nu sînt extraordinare, evident, dar avem cîteva debuturi importante (Petru Berteanu în Mystery & thriller, apoi Alexandru Lamba, Mihai Alexandru Dincă, Florin Purluca, toți trei în zona SF), am momit autorii de SF&F să migreze și spre noir și, prin promovarea pe autor, nu pe gen, încercăm să generăm grupe de fani care să citească tot ce publică respectivul autor. Deocamdată – pentru că are și multe titluri, opt ca autor unic și două în colaborare cu Teodora Matei –, Lucian-Dragoș Bogdan este singurul dintre noi care e cumpărat indiferent că scrie SF, crime sau romance. Anul acesta deja am avut alte debuturi – Cătălina Fometici și Cezarina Anghilac. Dar vor urma și alții. Nu spun cine. Încă.

În acest moment, cînd ușile editorilor străini încep să se întredeschidă, ne pregătim și noi să-i momim cu poveștile noastre…

Spune-mi trei autori români, din această zonă, despre care crezi că, în următorii trei‑cinci ani, vor fi publicați de edituri străine. Și spune-mi și de ce crezi în ei.

O întrebare la fix. Dar cred că e greu să aleg trei, pentru că pot fi mai mulți. Cei deja traduși vor avea cu siguranță noi ediții în alte limbi și, așa cum ziceam mai sus, apariția unor antologii va deschide ușa noilor nume. Dintre cei netraduși…, la categoria nume clasice: Lucia Verona și Dănuț Ungureanu, la categoria tineri, dar buni: Lucian-Dragoș Bogdan, Tony Mott, Anamaria Ionescu, la categoria debut: Petru Berteanu și Alexandru Lamba… Există și un proiect care implică un trio feminin… Să nu vorbim despre proiecte. Lista ar putea continua. Sper să nu supăr pe nimeni.

Un editor străin va alege un titlu nu numai pentru că e bine scris, povestea e minunată și personajele complexe. Este extrem de importantă corelarea contextului sociopolitic sau socioeconomic din piața respectivă cu tema volumului. Adică să prinzi momentul bun. Și despre asta nu putem face estimări.

Nu încheiem fără să te întreb ce mai face scriitorul Bogdan Hrib. La ce festivaluri sau tîrguri internaționale va mai participa anul ăsta, ce a mai negociat cu editurile, cu agen­ții străini?

Scriitorul Bogdan Hrib își dorește să lase un pic de spațiu fotoreporterului Bogdan Hrib și să publice un volum cam științific despre fotografia de presă. E un proiect vechi și se apropie data apariției cu pași repezi. Apoi scriu povestiri noir cu acțiunea în Bucureștiul meu drag (născut și crescut aici, îmi pot permite să-l iubesc și să-l urăsc în același timp, să-l cert și să‑l mîngîi), povestiri care vor apărea în cîteva antologii. Visez un volum cu povestiri din Titan. Un fel de Titan Noir. Pentru că avem aici un parc minunat, cu multe ascunzișuri, cotloane, lac cu insule, bărci, mici crînguri, locuri de joacă… Un spațiu minunat pentru… noir! Și undeva, în adîncuri, există un proiect de continuare a romanului Ultima fotografie. Personajul meu, Alexandru Zaharia, și-a schimbat meseria, acum face cafele și ascultă poveștile oamenilor. Cam atît.

Plimbări. În țară, la tîrgurile organizate de bibliotecile județene sau de universități – Alba Iulia, Suceava, Galați, Focșani, apoi, la vară, festivalul prietenilor mei – Simfest la Tîrgu Mureș. Toamna va fi plină: un festival-boutique în Slovenia, întîlnirea autorilor europeni de crime fiction la Viena, cu siguranță, pe fugă, două tîrguri de carte, Göteborg și Frankfurt. Și pot să mai apară surprize plăcute.

(interviu publicat în Observator cultural, nr. 870, 5.05.2017)

Bogdan Hrib: „Poate că a fost prea mult nord în ultimii zeci de ani…“

Un interviu realizat în mai, 2019:
MICHAEL HAULICĂ: Bogdan Hrib, ai fost la Göteborg, la Tîrgul de carte, cu Stelian Țurlea, ai fost la Lyon, la Festivalul Quais du polar, cu George Arion, Lucian-Dragoș Bogdan și Bogdan Teodorescu, ai fost la Newcastle Noir, cu Anamaria Ionescu și Teodora Matei, ai fost la Tîrgul de carte de la Salonic, cu Lucian-Dragoș Bogdan, iar George Arion și Bogdan Teodorescu au fost la Nantes. S-au cam adunat. Să fie toate astea începutul unei frumoase prietenii între literatura polițistă românească și cea europeană?

BOGDAN HRIB: Cam da, dar pentru început să precizăm că „a fi” la un tîrg înseamnă să pui osu’ la muncă, adică te chinui să vorbești în limba locală, într-un panel (scenă, 3-4 invitați, moderator, temă dată, 45-50 min) în fața unei săli cu public plătitor, care, cred eu, chiar așteaptă informații, umor, show chiar. La Newcastle prețul pentru un singur panel era 4 lire, iar pentru tot weekendul 80 de lire. Așadar publicul chiar aștepta ceva pentru banii ăștia.

MH: Și a primit?

BH: Eu zic că da. Suntem destul de buni vorbitori, iar spontaneitatea cea mai bună e cea… pregătită. Iar umor avem, cel puțin umor de situație și de limbaj. Prietenia dintre Crime fiction-ul românesc și cel european (Să zic și eu cum se vede/ aude pe la TV: … și nu numai! Adică nu numai european, pentru că la Newcastle ne-au urmărit și neo-zeelandezii… Și le-am plăcut atît de mult, încît cred că în 2021 vom face un… show pe la ei pe acasă, la festivalul local!) e abia în faza de tatonare, de cunoaștere și de recunoaștere. Drumul e încă lung, pentru că deocamdată avem prea puține volume traduse, dar cel mai important pas e următorul: s-a auzit de noi… #TeamRomania se plimbă pe Twitter și pe Instagram și pe bloguri – iar unele dintre ele ne-au promis articole detaliate în perioada următoare.

MH: Cum v-au perceput scriitorii și publicul cu care ați venit în contact? Ce i-a interesat despre literatura polițistă românească?

BH: Publicul britanic și cel nordic (poate că un pic mai puțin cel francez, care-mi pare mai conservator și mai ermetic!) sîntfoarte dornice să audă voci cu alte tonalități, vieți cu alte probleme și priorități, povești stranii sau exotice despre lupta pentru supraviețuire în comunismul-dictatură, dar mai ales povești despre neînțelesul și întortocheatul drum (lung de altfel) de la statul omniprezent și omnipotent la un capitalism normal și modern, aflat și el la o răscruce inevitabilă. Uau, am zis-o cam amețită. De fapt suntem guralivi și simpatici, oameni de viață și de gașcă, așadar toți ne plac. Și nu suntem modești pentru că modestia oricum nu se poartă printre scriitori.

Serios vorbind… nu pot să fac o listă de motive pentru care suntem altfel. Poate că a fost prea mult nord în ultimii zeci de ani, cu vreme cenușie, polițiști alcoolici și divorțați, copii abuzați sau părăsiți. Aici la noi e mai mult soare și destul peșcheș… Cam așa.

MH: Cea mai recentă participare a ta, împreună cu Lucian-Dragoș Bogdan, a fost la Salonic, la Tîrgul de carte. Cum a fost în Grecia? Ce se mai întîmplă cu BalkaNoir, antologia balcanică în care sînteți publicați tu, Lucian și Lucia Verona? Va exista și o ediție în românește a antologiei?

BH: Va exista o ediție în limba română la Gaudeamus, în noiembrie anul acesta. Nu e o intenție, ci o certitudine. Contractul e semnat, poveștile se traduc. Doar un ghinion uriaș ne-ar împiedica să nu o lansăm la București – cei trei români împreună cu un bulgar, un sloven, un croat, doi greci și, sperăm, un turc.

Cît despre alte proiecte grecești… O să-l dau în vileag pe Lucian care s-a mai ales cu un proiect la patru mîini cu o autoare grecoaică, iar eu am negociat cu patru editori greci traducerea mai multor romane românești. Mă întreb ce-o să facem dacă vor fi mai mulți doritori pentru un anumit volum. Deși parcă m-aș simți tare bine să ajungem la o… licitație. Nici prin vis nu mă gîndeam la asta…

MH: Știu că în iunie va fi prima ediție a unui festival de polițiste la București: Misterele Bucureștiului. În ce stadiu se află pregătirile? Ce scriitori vor participa? Vor fi invitați și scriitori străini?

BH: Pregătirile sîntfoarte avansate. „Misterele Bucureștiului” este un proiect al Sezonului România-Franța, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române (care va fi și gazdă), împreună cu Institut Français de Bucarest și festivalul Quais du Polar. Așadar lucrăm de zor la programul final. Invitați? Ei bine da, vor fi scriitori (Bernard Minier, Johana Gustawsson, Julie Ewa, Jean-Christophe Rufin – trei dintre ei vor lansa și cărți în română… cel puțin așa se aude. Noi putem garanta doar pentru „BLOCK 46” semnat de Johana Gustawsson!), dar și editori și jurnaliști francezi. Ca să nu mai vorbesc de toți autorii români de la Crime Scene Press, Trei și Tritonic. Vom avea și un tîrg de carte de gen – adică vreo 10-12 edituri care publică mystery & thriller.

MH: Ce mai urmează? Antologii noi, volume noi la Tritonic, alte tîrguri/festivaluri în Europa la care vor participa și autori români?

BH: Tocmai s-a lansat încă un volum colectiv… romance – „Castele de nisip”. Precedentul „Schițe de iubire” a fost un adevărat bestseller. Aud pe la colțuri că urmează în toamnă și un volum colectiv fantasy. Volume noi? Sigur, „BLOCK 46” al Johanei Gustawsson și „Femeia din portbagaj” semnat la 4 mîini de Jacky Schwartzmann și Lucian Dragoș Bogdan. Un nou volum din seria polițistă a Monicăi Ramirez, al treilea volum în seria Sergiu Manta, primul roman polițist semnat de Daniel Timariu și mult așteptatul volum 3 din seria „Tenebre”. Și vor mai fi… Pe surse (declar) că vor reîncepe (timid) traducerile. Avem deja încă doi autori negociați și pregătiți. Unul este norvegian. Altul estic. Alta central-europeană. Păstrăm încă un pic de suspans.

Pe vară vom sta mai cuminți cu drumurile lungi. Va urma (tradițional) un drum la Brăila, altul la Rîșnov și un altul la Tîrgu Mureș. Sîntevenimente unde Tritonic participă (chiar oferă premii) de ceva ani. În septembrie dau o fugă în Slovenia, la boutique-festivalul „Alibi”, unde Anamaria Ionescu a deschis anul trecut… sezonul românesc.

Pentru viitor, tot pe surse, așa cum ziceam, ne pregătim de o Islandă și de o Nouă Zeelandă. Iar în Marea Britanie deja bifăm multe festivaluri pentru 2020. În concluzie… multă alergătură.

MH: Noi doi am căzut de acord de mai multă vreme că un accent mai mare pus pe exportul de literatură de gen – polițistă, SF, fantasy, adică o literatură foarte citită peste tot în lume – ar aduce o mai mare vizibilitate în Europa a literaturii române, a scriitorilor români. Ce pași s-au făcut oficial în direcția asta, unde crezi că ar mai trebui insistat, lucrat pentru ca și România să poată oferi Europei scriitori de succes ca Andrzej Sapkowski, Marek Krajewski, ca să amintesc doar cazurile poloneze pe care le știm amîndoi?

BH: Oficial? Adică vrei să zici, de către autorități? Păi, Sezonul România-Franța a avut trei proiecte Crime fiction (Polar, mai exact J) – participarea românească la Quais de Polar 2019, romanul la 4 mîini de care am pomenit deja și festivalul Misterele Bucureștiului. Ce-ar mai fi de făcut? Să reușim să ținem în viață Misterele Bucureștiului și să găsim cît mai mulți editori străini dornici să ne publice și să ceară ajutor de la ICR. Deocamdată sîntpuțini. Dar avem promisiuni și speranțe. Mi-aș dori să văd parlamentari și demnitari care vin la serviciu cu un roman polițist sau un SF în mînă. Mi-ar dori să văd semnale, semne, mesaje… toate astea nu costă nimic, dar ajută enorm piața internă și chiar cea externă. Sîntdoar gesturi care pot conta enorm. Era să uit: vom avea și un catalog al autorilor români de Polar, în română și franceză. Și mai sîntmulte de făcut… Cred că ar trebui să nu uităm să scriem mai mult și mai bine. Adică mai serios. Cu termene respectate, cu disponibilitate pentru deplasări obositoare… În fine, vise, taică, vise… Ne mai întîlnim peste o vreme și mai vorbim… Ce zici?

MH: La cum se mișcă lucrurile… cred că ne vom face un obicei din a sta de vorbă despre starea națiunii mystery&thriller. Mulțumesc frumos pentru informații, ne vedem la Misterele Bucureștiului.

(interviu publicat în Observator cultural nr. 970, 17 mai 2019)