Literomania, 15 martie 2019:
„Încă mai învăț, încă mai experimentez”
(convorbire cu Flavius Ardelean)
Michael Haulică: Ultima ta carte publicată, „Bezna. Povestitorii din conacul lui Velthem”, a apărut la Polirom Junior. Eu credeam că literatura horror nu e pentru copii, ci doar pentru adulți. Risipește-mi, te rog, prejudecățile.
Flavius Ardelean: Dacă nu ne gîndim la horror ca la un gen anume, ci ca la un instrument în tolba povestitorului, atunci elementele de groază în literatura pentru copii există încă de la începuturile sale, dacă ne gîndim, de exemplu, la basme, în care scenele îngrozitoare aveau o dimensiune moralizatoare. Însă chiar și dacă îl tratăm ca pe un gen de sine stătător, ne putem aminti seria de cărți de mare succes „Goosebumps”, desenele animate cu Scooby Doo și multe, multe alte exemple. Nici eu și nici editura nu considerăm că seria „Bezna” este una de groază per se, ci un ciclu de romane de aventuri, cu elemente fantastice și de groază, așa cum consider că trebuie să fie orice aventură interesantă. Pe lîngă că este vie și de nepotolit, literatura de groază te pune în fața unor situații critice și te poate înarma cu uneltele necesare evadării din acele momente grele ale vieții, iar toate acestea sînt lucruri pe care aș vrea să le cunoască orice copil născut în lumea noastră nesigură și periculoasă.
MH: E mai greu de scris horror pentru copii decât pentru adulți?
FA: Deocamdată aș spune că da. Încă mai învăț, încă mai experimentez, și e prea curînd pentru a putea a emite vreun verdict categoric, însă înclin să cred că da. Ce este greu este ponderea – întrebarea, de fiecare dată, la fiecare scenă, dacă am apăsat pedala prea tare sau nu, dacă am împins lucrurile dincolo de o limită a suportabilului pentru un cititor tînăr. Însă, pe de altă parte, e și ușor pentru că horrorul lucrează cu esențe, coboară la bază, iar asta este exact ceea ce face și literatură bună pentru copii. Deci merg mînă în mînă. Copiii sînt mult mai aproape, cronologic, de imaterial, de necunoscut, de dincoace-și-dincolo-de-toate, deci sînt, cred eu, înzestrați cu antene fine pentru multe dintre laturile, ungherele și umbrele literaturii de groază.
MH: Ai scris pe Facebook că ai mai terminat un roman. Tot horror? Tot pentru copii? Tot Polirom Junior? Poți să spui în două fraze despre ce e vorba în carte?
FA: De fapt, am terminat de scris două romane, unul pentru adulți, scris între 2016 și 2018, și unul pentru copii, început anul trecut și terminat acum vreo lună. Cel pentru copii, „Micul rocker în Mecanopolis”, are mult mai puține elemente de groază; este un soi de aventură sf cu niște steampunk, cu niște western, cu niște new weird. Este vorba despre un băiat, Oliver, care este pasionat de rock și care cântă la chitară, la fel ca tatăl lui, care a murit într-un accident de motocicletă cu cîțiva ani în urmă. Ollie trăiește acum cu mama și cu sora lui și are un singur prieten cu care deseori se ascunde de Tommy Lamă Ramirez, bătăușul școlii. Însă într-o răfuială cu Ramirez, Ollie leșină lngă un camion, clipă în care alunecă într-un univers magic și se trezește lîngă fantasticul oraș Mecanopolis. Împreună cu noii săi prieteni, scheletele din formația The Bones, Ollie pleacă la drum să salveze orașul de O Mie și Una de Lame și să își găsească tatăl în Lumea de Sub Camion. O aventură fantastică în care Ollie va întîlni mașinomonștri, turbărici, un neam de șobolani goniți din subterane și acarieni de praf înțelepți ce dețin secretele lumii, creaturi de sticlă și schelete care cântă rock, totul într-un oraș mecanic misterios din Lumea de Sub Camion. M-am distrat teribil scriind cartea asta. A fost oferită editurii Polirom Junior, cu care am deja o relație excelentă și care au acceptat cartea cu bucurie, și Ecaterina G. lucrează deja de zor la ilustrații, planul fiind să apară la finalul acestui an.
Celălalt roman, „Dogma. O contagiune în trei acte”, este o carte la care țin enorm. Este o întoarcere pe tărîmuri interioare foarte personale, ceva ce nu am mai făcut de cînd scriam la debutul meu, de prin 2009-2010. Vorbește despre întoarcerea acasă a unui tînăr scriitor pe nume Flavius Ardelean și este o scufundare în cheie new weird / realism magic în copilăria acestuia, pe un fundal de viitor imediat apăsător și tulburător. Despre acest roman nu vreau însă să vorbesc deocamdată – aștept să-și găsească casa (editorială) și să începem pregătirile pentru publicarea ei în 2020. Este o poveste întunecată, mistică, lascivă și lipsită de speranțe, așa cum îmi place mie.
Și, pentru că ai adus vorba despre cărți horror, chiar luna aceasta am semnat un contract cu o editură pentru un volum de povestiri și nuvele macabre, prima carte de povestiri după „bizaroproze”, ce va conține texte scrise între 2014 și 2017. Cartea va apărea probabil anul acesta, dacă totul curge conform planului.
Hai, lecturi plăcute și să ne vedem cu bine! Mulțumesc pentru interviu, Mike!
MH: Mersi și eu, și baftă cu cărțile, cu editurile, cu drepturile de autor și cu tobele.
(publicat în Literomania nr. 107, 15 martie 2019, la rubrica G.E.N. – „Avocata, pacienta și alte desfătări”)
Crime si cafele 