Jo Nesbø – Regatul

Celebrul autor norvegian Jo Nesbø, cunoscut mai ales pentru seria Harry Hole, ne propune de această dată un roman stand alone: Regatul. Detectivul alcoolic și antisocial lipsește din acest thriller pentru a-i face loc lui Carl Abel Opgard, care revine după mulți ani la ferma familiei sale dintr-o localitate de munte din Norvegia rurală, împreună cu frumoasa lui soție, născută în Canada. Are planuri mari pentru modesta fermă îngrijită acum de fratele său Roy, care n-a părăsit niciodată orășelul pașnic de munte unde a crescut, spre deosebire de Carl, care a fost nerăbdător să plece și să lase în urmă trecutul dureros. Ca toată lumea, și Roy a crezut că fratele lui a plecat pentru totdeauna. Dar atunci când Carl se întoarce cu o idee strălucită de afaceri, tensiuni mocnite, rivalități vechi și un șir de decese suspecte tulbură liniștea locului.
Roy își dă seama că se simte în mod inexplicabil atras de Shannon, soția lui Carl, atracție care va avea consecințe devastatoare.
În scurt timp, ceea ce părea o întoarcere acasă triumfală se va transforma într-un șir de evenimente nefaste, care amenință să distrugă tot ce prețuiește Roy, pe măsură ce secrete de familie de mult îngropate încep să iasă la iveală…

În Regatul (traducere de Andrei Covaciu), Jo Nesbø dezvăluie o tragedie aproape shakespeariană a doi frați și a nefericitei lor regăsiri. O poveste care explorează teme de familie, dragoste și loialitate. Dezvoltarea magistrală a personajelor și complotul asigurat oferă cititorului un crime original, subtil, diferit de tot ce a scris Nesbø până acum.

„Nu l-am putut lăsa din mână. Original și plin de suspans.“ – Stephen King

„Unul dintre cele mai bune thrillere ale anului 2020“ – Kirkus Reviews

„Ritmul poveștii crește în intensitate până când Roy, unul dintre protagoniști, este înghițit în vârtejul propriei vieți.“ – The New York Times Book Review

„Este uimitor felul în care atmosfera apăsătoare se insinuează în fiecare pagină.“ – Library Journal

„Fascinant… Una dintre piesele de referință ale genului crime.“ – Washington Post

„În Regatul găsești toate tensiunile întunecate și violente dintre frați pe care le-ai aștepta de la acest maestru al thrillerului nordic. De asemenea, romanul lui Nesbø vorbește despre iluziile pierdute ale unei familii, într-o impresionantă construcție narativă.“ – Kirkus Reviews

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snomannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, iar romanul Vânătorii de capete a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin.
La Editura Trei, au apărut romanele Fiul, Vânătorii de capete, duologia Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte, precum și primele cinci volume din seria Harry Hole: Liliacul, Cărăbușii, Pasărea cu piept roșu, Nemesis și Steaua diavolului.

(comunicat Editura Trei)

Jo Nesbø, Sólveig Pálsdóttir

Noutăți editoriale:

17 SEPTEMBRIE:

Jo Nesbø – The Kingdom (Vintage Publishing, hardcover)

Jo Nesbø despre roman: https://jonesbo.com/jo-nesbo-on-the-kingdom/

Un fragment din roman: https://jonesbo.com/book/the-kingdom/?extract=show

Ediția norvegiană a apărut pe 27 august, iar ediția americană va apărea în 10 noiembrie.

Drepturile pentru ediția în limba română au fost achiziționate de Editura Trei, care a publicat pînă acum opt cărți ale autorului norvegian.

18 SEPTEMBRIE:

Sólveig Pálsdóttir – The Fox (Corylus Books, traducere din islandez în engleză de Quentin Bates, ediție pentru Kindle)

Sólveig Pálsdóttir este cîștigătoarea premiului Blóðdropinn (Picătura de sînge) din acest an, acordat pentru cel mai bun roman polițist islandez publicat în 2019, Fjötrar (Cătușe). Și acest roman va apărea la Corylys Books, în 2021.

Jo Nesbø – Sînge pe zăpadă

Literomania, 5 aprilie 2019:

Jo Nesbø – „Sînge pe zăpadă”

Editura Trei, 2018, traducere de Bogdan Perdivară

Tilul original: „Blod på snø” (2015)

Între 2013 și 2017 Jo Nesbø ia o pauză de la romanele cu Harry Hole, care l-au consacrat, și, între al 10-lea și la 11-lea roman din serie scrie trei romane independente: „Hodejegerne” (2011 – în limba engleză „Headhunters”, ecranizat în același an), „Sønnen” (2014 – „Fiul”, Trei, 2018, traducere de Ciprian Șiulea), „Blod på snø” (2015 – „Sînge pe zăpadă”, Trei, 2018, traducere de Bogdan Perdivară) și „Mere Blod” (2015 – „Soare în miez de noapte”, Trei, 2019, traducere de Ciprian Șiulea), ultimele două considerate ca făcînd parte din seria „Sînge pe zăpadă” (mult mai potrivit decît „Olav Johansen”, cum scrie pe copertele de la Trei).

„Sînge pe zăpadă”, premiată în Japonia și Islanda pentru cel mai bun roman tradus, este povestea lui Olav Johansen, un asasin plătit (la altceva nepricepîndu-se) care lucrează la comandă pentru un cap al interlopilor din capitala Norvegiei. Viața lui Olav se desfășoară între amintirile din copilăria-i chinuită de un tată care își abuza soția și copilul și o mamă care a acceptat abuzurile compensînd cu consumul de băutură, fata de la alimentara din colț, surdomută și șchioapă, față de care nutrește oarece sentimente, deși nu-i este foarte clar care ar fi acelea, și treaba lui de zi cu zi, adică eliminarea celor numiți de angajatorul său. Asta pînă într-o zi în care toate se contopesc și răspund la un singur nume: Corina Hoffmann. În acest moment al vieții lui, Olav alege altfel decît de obicei și tot ce va urma va fi… conform planului. Olav își asumă toate nenorocirile care i se pot întîmpla, dar își asumă și speranța că poate va fi altfel, că poate va fi bine, un bine pe care nu-l visase niciodată așa, un bine de care pînă atunci aveau parte doar alții. Mereu alții.

Nuvela lui Nesbø (că nuvelă este, după dimensiuni) e un manual de creative writing pentru cei care vor să scrie nuvele polițiste. Nimic nu e degeaba în text, totul are un rost, chiar dacă uneori rostul apare mai tîrziu, peste zeci de pagini (și satisfacția cititorului este cu atît mai mare), cum se întîmplă cu cămașa de zale, cu Parisul sau cu o cheie lăsată în contact. Ca să nu mai vorbim de lecția despre topirea în narațiune a diverselor informații științifice, cum sînt cele referitoare la calcan sau anemona de mare. Obișnuiți să amintim mereu de pistolul lui Cehov cînd vorbim despre structură și intrigă, poate ar trebui să-i alăturăm de-acum și cămașa de zale a lui Nesbø.

Fain scrisă „Sînge pe zăpadă”, cu multe pasaje inutile, vorba blogărilor, dar care pentru mine înseamnă, de fapt, literatura (fără ele cărțile fiind doar niște dări de seamă, referate sau rapoarte – depinde de gen), cu știința scrierii pe care am simțit-o încă de la „Liliacul”, prima lui carte. Și cred că Jo Nesbø e mult mai bun acum, la 18 ani după ce a scris-o pe prima.

Am citit-o cu plăcere, descoperind din nou că există doar cărți bune și cărți proaste, indiferent de temă, gen, curent etc. De ce nu sînt toate cărțile polițiste și literatură bună? Din același motiv pentru care nici toate cărțile mainstream nu sînt: pentru că unii scriitori pot, iar alții nu. Nesbø poate.

(publicat în Literomania nr. 110, 5 aprilie 2019, la rubrica G.E.N. – „Zale Noir la Polar”)

Jo Nesbø – Soare în miez de noapte

Literomania, 3 mai 2019:

„Speranța e-o ticăloasă de mîna întîi.”

Jo Nesbø – Soare în miez de noapte

Trei, 2019, traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

Aș putea începe cu un citat: „M-a umflat rîsul. Nu mă puteam opri. Zăceam acolo condamnat la moarte, beat, un asasin profesionist ratat, plănuind o viață lungă și fericită cu o femeie care, ultima oară cînd îi vorbisem, îmi spusese în termeni lipsiți de echivoc că n-avea de gînd să mă mai vadă vreodată.” Iar apoi să spun că despre asta e vorba în carte și gata.

Dar ar fi păcat. Pentru că n-aș spune nimic despre frumusețea simplității acestei povești cu „un băiat iubea o fată”. Mă rog, nici el nu era chiar băiat, nici ea nu era chiar fată, ambii trecînd prin niște experiențe care i-au marcat, dar care i-au adus în punctul în care cei doi se întîlnesc. Un bărbat s-a îndrăgostit de o femeie și ea, la rîndul ei, de el este într-adevăr o poveste simplă, o temă bine-cunoscută a literaturii, folosită în mii, zeci de mii, sute de mii și milioane de cărți.

Ce o diferențiază între toate poveștile de dragoste pe care le-am citit? Ce mi-a apropiat-o, mai bine zis, ce m-a făcut să empatizez cu un personaj care a fost colector de bani , recuperator de datorii, dealer de droguri și asasin plătit, care fură de la angajatorul lui – da, nu-i frumos să furi, dar dacă ai un copil bolnav și nu ai bani de tratament, povestea asta cu „să nu furi”  s-ar putea să nu fie chiar în topul priorităților respectivului personaj – apoi, cînd un alt asasin plătit vine după el, pentru a-i aplica pedeapsa, fuge undeva unde să-și piardă urma, iar acolo i se întînmplă ceea ce nu mai spera să i se întîmple vreodată…? Ei bine, felul în care JoNesbø își spune povestea, felul în care m-a sedus cu vorbele lui, deși nu sînt la prima carte a norvegianului, care mi-a plăcut ca scriitor încă de la „Liliacul”, primul lui roman, dar mi s-a arătat acum, la 18 ani de la scrierea acelei prime cărți despre polițistul Harry Hole,  cel care avea să-l facă celebru în toată lume, mi-a arătat, ziceam, că pentru un scriitor, trecerea timpului și scrierea de cărți ajută, face bine scriiturii și uite că-mi apare acum un Nesbø mai stăpîn pe mijloacele lui literare, un scriitor cu o scriitură mai frumoasă, pentru că frumusețea scriiturii îi apare în pagină fără cel mai mic efort, pentru că, după o vreme, scriitorii buni devin foarte buni și scriu bunătăți așa cum respiră. Nesbø scrie frumos, dar fără să-l văd mereu ițindu-se pe după pagini și întrebîndu-mă: „nu-i așa că sînt talentat?”. Iar cînd preotul Jakob Sara spune „Mi-ai făcut fiica frumoasă din nou, Ulf”, ție, cititorului, îți dau lacrimile sau poate nu, dar știi că toate astea au legătură cu frumusețea lumii, din care face parte și literatura.

Nu cred că apare vreun polițist în cartea asta, dar totul este despre contraste, totul este despre ciocnirea civilizațiilor, a culturilor, a mentalităților atunci cînd un interlop ajunge într-o mică așezare de oameni obișnuiți mai mult cu biserica – dar aici nu sîntem în marile orașe ale nordului, în care bisericile sînt mai mult muzee și cafenele, sîntem în Kåsund, în teritoriul sami, în cea mai nordică regiune a Norvegiei. Nu îl avem decît pe asasinul Jon Hansen (care se prezintă drept Ulf) și pe locuitorii din sat care s-au trezit cu el pe cap.E o carte despre prietenie, loialitate, soartă și puterea de a te bate cu ea, despre religie și credință și despre tradiții, despre adevăr și minciună, despre populația sami, despre speranță – „Speranța e-o ticăloasă de mîna întîi” zice Nesbø. Din punctul meu de vedere e și despre îndrăgostirea de un scriitor.

(publicat în Literomania nr. 113, 3 mai 2019, la rubrica G.E.N. – „Nesbø, Nesbø, Nesbø!… și oleacă de Romcon”)

Jo Nesbø – Liliacul

Literomania, 10 mai 2019:

Un mare scriitor

Jo Nesbø–„Liliacul”
Trei, 2018, tradcere de Bogdan Perdivară

„Liliacul” („Flaggermusmannen”) este prima carte publicată de JoNesbø. Se întîmpla în 1997, cînd autorul norvegian avea 37 de ani. Pînă atunci terminase studii superioare economice și fusese jurnalist și agent de bursă. Din 1992 avea și o activitate intensă ca muzician, făcînd parte din trupa Di Derre, unde era solist vocal și chitarist, primul album al trupei, „Jenter&sånn”, atingînd chiar locul 1 în topurile norvegiene. Nesbø a publicat în total 11 romane în seria „Harry Hole” (al doisprezecelea îi va apărea în această vară), cinci volume în seria „Doctor Proctor” (o serie polițistă pentru copii), două în seria „Sînge pe zăpadă” și cîteva romane de sine stătătoare, ca „Fiul”, „Omul de zăpadă”, „Macbeth”, un volum de povestiri și încă un roman. Cărțile lui au fost publicate în peste 50 de țări și vîndute în aproximativ 40 de milioane de exemplare (numai în Norvegia a vîndut 3 milioane). După cîteva dintre cărțile lui s-au făcut filme – „Omul de zăpadă” (cu Michael Fassbender) și „Headhunter” – iar după  o idee a lui s-a făcut serialul „Okkupert”/„Occupied”.

„Liliacul” este cartea în care apare pentru prima dată Harry Hole, inspector la poliția din Oslo, personaj care îl va face cunoscut în toată lumea. Hole este trimis în Australia, să coopereze cu poliția din Sydney, oraș în care fusese ucisă o tînără norvegiancă. Plonjăm într-un oraș cosmopolit, în care populația gay este foarte bine reprezentată, un oraș în care polițiștii corupți, traficul și consumul de droguri sînt foarte întîlnite. Iar polițistul norvegian, cu o copilărie și o adolescență care au lăsat urme în dezvoltarea ulterioară a personalității lui, se înscrie în clișeul polițistului cu toate metehnele, clișeu pe care mulți cititori sînt gata să-l îmbrățișeze fără a se mai gîndi că poate meseria asta schimbă oamenii, că n-ai cum să reziști ani și ani în preajma crimei fără să se tulbure ceva în tine, fără să ți se pară că normalitatea nu există, că viața liniștită într-o familie armonioasă e ceva ce li se întîmplă numai altora, că, mai mult de a fi un clișeu, poate fi pur și simplu statistică. Poate cititorii ar avea de cîștigat dacă nu s-ar grăbi cu stigmatizarea drept clișeu a dramei incluse în biografia polițistului ca un fel de boală profesională.

Ancheta poliției australiene, în care Hole se implică pe măsura profesionistului care e, depășindu-și uneori statutul de invitat, îl poartă pe acesta în baruri frecventate de gay, cum ziceam, dar și de interlopi, de prostituate sau de fete venite în vizită cu ceva vreme în urmă și rămase acolo, ca vaporul rusesc al lui Márquez, și într-unul din acele baruri o cunoaște pe Birgitta, o suedeză care va deveni importantă pentru el, dar și pentru desfășurarea romanului lui Nesbø.

E prima carte a lui Nesbø, dar întîlnim deja semne, tehnici, concepte pe care le vom găsi apoi în celelalte romane ale lui. Felul în care se construiesc personajele, pas cu pas, secvență cu secvență, punînd carne pe ele, făcîndu-le personaje vii, cu probleme, cu gînduri, cu idei despre lume și viață, cu preferințe muzicale sau literare – asta e una dintre constantele scrisului  lui Nesbø, lumea ascultă muzică și citește cărți, poate e ceva specific Norvegiei aici, poate e ceva ce au în comun scriitorii nordici, impregnarea scrisului lor cu elemente ale culturii și civilizației, ale societății în care trăiesc. Întîlnim poveștile alea mărunte de care sînt pline cărțile lui, povești care dau culoare narațiunii și personajelor, povești care, uneori, par că nu au nici o relevanță în context, pentru ca, după cîteva zeci de pagini, să apară un element care face ca mica povestioară „inutilă” de mai devreme să apară ca indispensabilă pentru a înțelege firul narativ principal sau motivațiile personajelor. Întîlnim dialogurile, scrise parcă de un dramaturg/scenarist care trebuie să exprime mult mai mult printr-un schimb de replici decît doar niște replici și contrareplici.

Dar, mai ales, peste toate astea, întîlnim marile teme dintotdeauna ale literaturii, ale literaturii care contează: viața, moartea, credința, iubirea, prietenia, loialitatea, trădarea, asumarea răspunderii propriilor fapte, gelozia, răzbunarea etc.

„Liliacul” este o carte foarte bună și gîndiți-vă că este prima carte scrisă de Jo Nesbø. Toate celelalte sînt mai bune ca asta.

(publicat în Literomania nr. 110, 10 mai 2019, la rubrica G.E.N. – „Multe nominalizări și un debut”)

Nordic noir – traduceri în 2020

Curiozitatea o fi omorît pisica,  dar face bine cititorului nerăbdător. Așa că mă uitai pe oarece site-uri (autori, agenți, edituri) și am aflat cîteva lucrușoare.

Editura Trei a cumpărat seria Harrry Hole a lui Jo Nesbo pînă la ultima carte, adică Kniv, apărută în 2019.

Trei continuă cu a treia carte din seria Freyja & Huldar, de Yrsa Sigurdardóttir: Aflausn (The Absolution).

Mai rămînem la Trei, care are în protofoliu cîteva titluri semnate de Anders Roslund: Tre sekunder (Trei secunde) și Tre minuter (Trei minute) scrise împreună cu Börge Hellström, și Tre timmar (Trei ore) – acesta apărut după decesul lui Hellström, survenit în 2017.

Pe Anders Roslund îl găsim și la Editura Litera, care a achiziționat drepturile pentru Jamåhonleva:

Stefan Ahnhem continuă colaborarea cu Editura Litera, următoarele două cărți din seria Fabian Risk fiind deja în portofoliul editurii: Motiv X și X sätt att dö

Și tot la Litera este în lucru cea de-a doua carte a lui Niklas Natt och Dag: 1794.

Printre cele 17 țări în care au fost vîndute cărțile norvegianului Heine Bakkeid se numără și România. Primele două cărți (are 3 în total), Jeg skal savne deg i morgen (I Will Miss You Tomorrow) și Møt meg i paradis (Meet Me in paradise) vor apărea la Paladin (presupun; au fost achiziționate de Art).

 

Jo Nesbo – Soare în miez de noapte

„Speranța e-o ticăloasă de mîna întîi.”

Jo Nesbø – Soare în miez de noapte

Trei, 2019

Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

Aș putea începe cu un citat: „M-a umflat rîsul. Nu mă puteam opri. Zăceam acolo condamnat la moarte, beat, un asasin profesionist ratat, plănuind o viață lungă și fericită cu o femeie care, ultima oară cînd îi vorbisem, îmi spusese în termeni lipsiți de echivoc că n-avea de gînd să mă mai vadă vreodată.” Iar apoi să spun că despre asta e vorba în carte și gata.

Dar ar fi păcat. Pentru că n-aș spune nimic despre frumusețea simplității acestei povești cu „un băiat iubea o fată”. Mă rog, nici el nu era chiar băiat, nici ea nu era chiar fată, ambii trecînd prin niște experiențe care i-au marcat, dar care i-au adus în punctul în care cei doi se întîlnesc. Un bărbat s-a îndrăgostit de o femeie și ea, la rîndul ei, de el este într-adevăr o poveste simplă, o temă bine-cunoscută a literaturii, folosită în mii, zeci de mii, sute de mii și milioane de cărți.

Ce o diferențiază între toate poveștile de dragoste pe care le-am citit? Ce mi-a apropiat-o, mai bine zis, ce m-a făcut să empatizez cu un personaj care a fost colector de bani , recuperator de datorii, dealer de droguri și asasin plătit, care fură de la angajatorul lui – da, nu-i frumos să furi, dar dacă ai un copil bolnav și nu ai bani de tratament, povestea asta cu „să nu furi” s-ar putea să nu fie chiar în topul priorităților respectivului personaj – apoi, cînd un alt asasin plătit vine după el, pentru a-i aplica pedeapsa, fuge undeva unde să-și piardă urma, iar acolo i se întînmplă ceea ce nu mai spera să i se întîmple vreodată…? Ei bine, felul în care JoNesbø își spune povestea, felul în care m-a sedus cu vorbele lui, deși nu sînt la prima carte a norvegianului, care mi-a plăcut ca scriitor încă de la „Liliacul”, primul lui roman, dar mi s-a arătat acum, la 18 ani de la scrierea acelei prime cărți despre polițistul Harry Hole, cel care avea să-l facă celebru în toată lume, mi-a arătat, ziceam, că pentru un scriitor, trecerea timpului și scrierea de cărți ajută, face bine scriiturii și uite că-mi apare acum un Nesbø mai stăpîn pe mijloacele lui literare, un scriitor cu o scriitură mai frumoasă, pentru că frumusețea scriiturii îi apare în pagină fără cel mai mic efort, pentru că, după o vreme, scriitorii buni devin foarte buni și scriu bunătăți așa cum respiră. Nesbø scrie frumos, dar fără să-l văd mereu ițindu-se pe după pagini și întrebîndu-mă: „nu-i așa că sînt talentat?”. Iar cînd preotul Jakob Sara spune „Mi-ai făcut fiica frumoasă din nou, Ulf”, ție, cititorului, îți dau lacrimile sau poate nu, dar știi că toate astea au legătură cu frumusețea lumii, din care face parte și literatura.

Nu cred că apare vreun polițist în cartea asta, dar totul este despre contraste, totul este despre ciocnirea civilizațiilor, a culturilor, a mentalităților atunci cînd un interlop ajunge într-o mică așezare de oameni obișnuiți mai mult cu biserica – dar aici nu sîntem în marile orașe ale nordului, în care bisericile sînt mai mult muzee și cafenele, sîntem în Kåsund, în teritoriul sami, în cea mai nordică regiune a Norvegiei. Nu îl avem decît pe asasinul Jon Hansen (care se prezintă drept Ulf) și pe locuitorii din sat care s-au trezit cu el pe cap.E o carte despre prietenie, loialitate, soartă și puterea de a te bate cu ea, despre religie și credință și despre tradiții, despre adevăr și minciună, despre populația sami, despre speranță – „Speranța e-o ticăloasă de mîna întîi” zice Nesbø. Din punctul meu de vedere e și despre îndrăgostirea de un scriitor.

(cronică publicată în Literomania 113, 3 mai 2019, la rubrica G.E.N. – Nesbø, Nesbø, Nesbø!… și oleacă de Romcon)

Jo Nesbø – Sînge pe zăpadă

Cămașa de zale a lui Nesbø

Jo Nesbø – „Sînge pe zăpadă”

Editura Trei, 2018

Traducere de Bogdan Perdivară

Tilul original: „Blod på snø” (2015)

Între 2013 și 2017 Jo Nesbø ia o pauză de la romanele cu Harry Hole, care l-au consacrat, și, între al 10-lea și la 11-lea roman din serie scrie trei romane independente: „Hodejegerne” (2011 – în limba engleză „Headhunters”, ecranizat în același an), „Sønnen” (2014 – „Fiul”, Trei, 2018, traducere de Ciprian Șiulea), „Blod på snø” (2015 – „Sînge pe zăpadă”, Trei, 2018, traducere de Bogdan Perdivară) și „Mere Blod” (2015 – „Soare în miez de noapte”, Trei, 2019, traducere de Ciprian Șiulea), ultimele două considerate ca făcînd parte din seria „Sînge pe zăpadă” (mult mai potrivit decît „Olav Johansen”, cum scrie pe copertele de la Trei).

„Sînge pe zăpadă”, premiată în Japonia și Islanda pentru cel mai bun roman tradus, este povestea lui Olav Johansen, un asasin plătit (la altceva nepricepîndu-se) care lucrează la comandă pentru un cap al interlopilor din capitala Norvegiei. Viața lui Olav se desfășoară între amintirile din copilăria-i chinuită de un tată care își abuza soția și copilul și o mamă care a acceptat abuzurile compensînd cu consumul de băutură, fata de la alimentara din colț, surdomută și șchioapă, față de care nutrește oarece sentimente, deși nu-i este foarte clar care ar fi acelea, și treaba lui de zi cu zi, adică eliminarea celor numiți de angajatorul său. Asta pînă într-o zi în care toate se contopesc și răspund la un singur nume: Corina Hoffmann. În acest moment al vieții lui, Olav alege altfel decît de obicei și tot ce va urma va fi… conform planului. Olav își asumă toate nenorocirile care i se pot întîmpla, dar își asumă și speranța că poate va fi altfel, că poate va fi bine, un bine pe care nu-l visase niciodată așa, un bine de care pînă atunci aveau parte doar alții. Mereu alții.

Nuvela lui Nesbø (că nuvelă este, după dimensiuni) e un manual de creative writing pentru cei care vor să scrie nuvele polițiste. Nimic nu e degeaba în text, totul are un rost, chiar dacă uneori rostul apare mai tîrziu, peste zeci de pagini (și satisfacția cititorului este cu atît mai mare), cum se întîmplă cu cămașa de zale, cu Parisul sau cu o cheie lăsată în contact. Ca să nu mai vorbim de lecția despre topirea în narațiune a diverselor informații științifice, cum sînt cele referitoare la calcan sau anemona de mare. Obișnuiți să amintim mereu de pistolul lui Cehov cînd vorbim despre structură și intrigă, poate ar trebui să-i alăturăm de-acum și cămașa de zale a lui Nesbø.

Fain scrisă „Sînge pe zăpadă”, cu multe pasaje inutile, vorba blogărilor, dar care pentru mine înseamnă, de fapt, literatura (fără ele cărțile fiind doar niște dări de seamă, referate sau rapoarte – depinde de gen), cu știința scrierii pe care am simțit-o încă de la „Liliacul”, prima lui carte. Și cred că Jo Nesbø e mult mai bun acum, la 18 ani după ce a scris-o pe prima.

Am citit-o cu plăcere, descoperind din nou că există doar cărți bune și cărți proaste, indiferent de temă, gen, curent etc. De ce nu sînt toate cărțile polițiste și literatură bună? Din același motiv pentru care nici toate cărțile mainstream nu sînt: pentru că unii scriitori pot, iar alții nu. Nesbø poate.

(cronică publicată în Literomania 110, 5 aprilie 2019, la rubrica G.E.N. – Zale Noir la Polar)

Jo Nesbo – Liliacul 100

Jo Nesbo – Liliacul
Editura Trei, 2018
Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

Impresia la 100 de pagini: ancheta în plină desfășurare, mereu apare cîte ceva despre victimă, dar și despre anchetatori. Chiar și despre alte personaje. Povestea vieții Birgittei în cîteva rînduri – excelent! Și continua punere în baanță a diferențelor culturale între Norvegia, Australia și Suedia. Bun Nesbo. Am o gîrlă de citit, cărți de-ale lui. Uite că le-a venit vremea. Pus pe listă lîngă Sigurdardottir.

Fata se aplecă peste masă. Harry se strădui să nu se uite în decolteul ei. Îi simți parfumul și trase pe nări, lacom, mireasma. Ticăloșii ăia vicleni de la Karl Lagerfeld și Christian Dior știau exact de ce era nevoie ca să prinzi în mreje un biet bărbat.

Icepick Award 2018 – nominalizări

Icepick Award este numele sub care străinii cunosc premiul pentru cea mai bună carte polițistă tradusă în Islanda.

Premiul a fost fondat de Festivalul de Literatură Polițistă Iceland Noir, Asociația Traducătorilor și Interpreților din Islanda și Asociația Scriitorilor de Literatură Polițistă din Islanda. Prima ediție a avut loc în 2013. Premiul din acest an va fi decernat la Festivalul Iceland Noir, care va avea loc la Reykjavik în perioada 16 – 18 noiembrie.

Cîștigătorii edițiilor precedente sînt: Joël Dicker, Jo Nesbø, Marion Pauw și Ann Cleeves.

Cărțile nominalizate în acest an:

A.J. Finn – Konan í glugganum / Traducător: Friðrika Benónýsdóttir (titlul original: The Woman in the Window; ediția în limba română: Femeia de la fereastră, Litera, 2018)

Jo Nesbø – Sonurrin/ Traducătorul: Bjarni Gunnarsson (titlul original: Sønnen; ediția în limba română: Fiul, Trei, 2018)

Dolores Redondo – Ósýnilegi verndarinn / Traducător: Sigrún Ástríður Eiríksdóttir (titlul original: El guardián Invisible; în limba engleză: The Invisible Guardian)

Iain Reid – Ég er að spá í að slútta þessu / Traducător: Árni Óskarsson (titlul în limba engleză: I’m Thinking of Ending Things)

Leila Slimani – Barnagæla / Traducător: Friðrik Rafnsson (titlul în limba engleză: Lullaby sau The Perfect Nanny; ediția în limba română: Cîntec lin, Pandora M, 2017)

După cum se vede în imaginile de mai sus, nu stăm chiar rău cu publicarea cărților care fac valuri în Europa: trei din cinci au fost publicate și în România.

(sursa: Barry Forshaw, în www.crimetime.co.uk)