Del Toro, Hogan, Lier Horst, Roslund, Hellström, Arlidge – la Editura Trei

În luna septembrie debutează an de an toamna literară, cu unele dintre cele mai așteptate și mai spectaculoase titluri. La începutul acestui nou sezon literar vă propunem 4 cărți din selecția crime / thriller / mystery a Editurii Trei.

Guillermo del Toro – cunoscut regizor, scenarist și producător – este un nou nume în portofoliul editurii. Unul dintre cei mai creativi și mai vizionari artiști ai generației sale, del Toro ne propune, împreună cu Chuck Hogan, thrillerul Suflete goale, primul volum din seria Benzile BlackwoodAnders Roslund și Börge Hellström încheie trilogia Ewert Grens – Piet Hoffmann cu romanul Trei ore, în care aflăm cum acționează traficanții și cum oameni aflați în poziții-cheie în diverse organizații de ajutorare și în politică facilitează traficul de refugiați în schimbul unor bani pătați cu sânge. Jørn Lier Horst continuă aventura inspectorului William Wisting în volumul Adevăruri ascunse. Investigația nonconformistului inspector de poliție norvegian se împletește și de această dată cu investigația jurnalistică a fiicei sale, Line. M. J. Arlidge și Helen Grace revin și ei la Editura Trei într-un nou thriller alert: Ghici cine urmează – în care autorul țese o urzeală care te înfioară profund.      

Suflete goale

Guillermo del Toro și Chuck Hogan ne oferă o capodoperă – o combinație de horror, suspans și fantasy.” – Stephen Chbosky, autorul bestsellerurilor Jurnalul unui adolescent timid și Prieten imaginar

Viața Odessei Hardwicke este zguduită când se vede obligată să-și ucidă partenerul, pe Walt Leppo, un agent FBI decorat, care devine brusc și inexplicabil violent în timpul arestării unui criminal sângeros. Nu o neliniștește tragedia în sine, cât prezența fantomatică pe care crede că a văzut-o ridicându-se din trupul neînsuflețit al agentului. Punând la îndoială viitorul său în FBI și propria sănătate mintală, Hardwicke acceptă o misiune minoră – aceea de a strânge bunurile din biroul newyorkez al unui agent pensionat. Ce va găsi acolo o va pune pe urmele unui personaj misterios, Hugo Blackwood, un om cu o avere uriașă, care pretinde că trăiește de secole și care fie are mințile rătăcite, fie este singurul apărător al omenirii împotriva unei teribile forțe malefice.

„Un dar uimitor pentru împătimiții universului Lovecraft. Odessa Hardwicke e creată după modelul lui Clarice Starling… O atmosferă insolită, cu accente macabre.” – Kirkus Reviews

Născut la Guadalajara, Mexic, Guillermo del Toro s-a bucurat de recunoașterea mondială odată cu Cronos, un film horror cu accente fantastice. În 2004, a regizat și a fost coscenarist al thrillerului science-fiction HellboyLabirintul lui Pan a însemnat încă un succes internațional, filmul câștigând peste 40 de premii. În 2018, Forma apei a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun film. Chuck Hogan este scenarist, producător de televiziune și autor de bestselleruri New York Times. Cel mai cunoscut roman al său, Prince of Thieves, care a câștigat în 2005 Hammett Award, a fost numit de Stephen King una dintre cele mai bune cărți ale anului și a stat la baza filmului The Town. Povestirile sale au apărut în antologia The Best American Mystery Stories, iar articolele sale au fost publicate în Esquire și New York Times. Guillermo del Toro și Chuck Hogan au mai scris împreună trilogia The Strain.

Trei ore

„Suedezii sunt maeștrii absoluți ai poveștilor de genul Trei ore, volum din excepționala serie polițistă semnată de Roslund & Hellström.” – The New York Times Book Review

Stockholm, Suedia. Șaptezeci și trei de refugiați sunt găsiți fără viață într-un container din portul Varta.
Niamey, Niger. Ewert Grens ajunge într-un oraș de care n-a mai auzit, în căutarea unui om pe care nu credea că o să-l mai vadă vreodată. Piet Hoffmann s-a afundat din nou prea adânc, infiltrându-se într-o rețea vest-africană de traficanți. Crede că mai are două săptămâni ca să scape, dar află că viața sa — și a multor oameni lipsiți de apărare — depinde acum de ce va reuși el să facă în doar trei ore.

„Autorii au creat un erou excentric, izolat și lipsit de abilități sociale, care merită să fie comparat cu inspectorul Kurt Wallander al maestrului suedez Henning Mankell.” – Wallstreet Journal

Trei ore nu este numai un roman captivant cu o intrigă solidă, ci și un thriller scandinav clasic care oferă o privire critică asupra problemei refugiaților și a noului cinism al societății.” – Vrij Nederland

Roslund & Hellström este formula sub care semnează împreună doi scriitori suedezi de romane polițiste: jurnalistul Anders Roslund, născut în 1961, și Börge Hellström (1957 – 2017), analist al sistemului infracțional din Suedia. Hellström, fost deţinut, s-a numărat printre fondatorii KRIS (Kriminellas Revansch i Samhället), o organizaţie care luptă pentru prevenirea infracţionalităţii. Capacitatea lor unică de a aduce laolaltă cunoștințe din interior despre realitatea brutală a vieții infracționale și critica socială severă i-au plasat în primele rânduri ale scriitorilor scandinavi de thrillere. La Editura Trei au mai apărut romanele Trei secunde și Trei minute, semnate de Roslund & Hellström.

Adevăruri ascunse

„M-a ținut captivă până la final și abia aștept următoarea carte.” – Yrsa Sigurdardóttir

Roman nominalizat la Ark’s Book of the Year Award, 2015 și Prix du Bureau des Lecteurs, 2021

Frank Mandt moare după o căzătură pe scările către subsolul casei, care ascunde un seif încastrat în podea. Nepoata lui, Sofie Lund, moștenește casa și e hotărâtă să șteargă urmele existenței fostului proprietar, convinsă fiind că Bătrânul a lăsat-o pe mama ei să moară în închisoare. Împinsă de instinctele de jurnalist de investigații, Line Wisting se împrietenește cu Sofie și îi e alături când deblochează seiful. Ce găsesc înăuntru redeschide un caz tulburător care-l duce pe inspectorul-șef William Wisting în mijlocul unui proces de crimă și într-o anchetă cu o miză scandaloasă.

„Cea mai bună carte de până acum a lui Jørn Lier Horst, un roman fără cusur.” – Østlands-Posten

Jørn Lier Horst e în formă maximă – Adevăruri ascunse este unul dintre cele mai bune romane nordice scrise de un fost polițist.” – Tvedestrandsposten

Jørn Lier Horst (n. 1970) a fost anchetator în cadrul poliției norvegiene. Și-a făcut debutul de scriitor de cărți polițiste în 2004, iar în prezent este considerat unul dintre cei mai importanți autori nordici de romane crime. Seria William Wisting a avut un succes deosebit, romanele fiind vândute în peste un milion de exemplare în Norvegia și traduse în 30 de limbi. La Editura Trei au mai apărut Casa de vacanță (distins cu Premiul librarilor norvegieni), Câinii de vânătoare (The Riverton Prize, The Glass Key Award, Martin Beck Award) și Omul cavernelor (Premiul Petrona). Casa de vacanță și Câinii de vânătoare au stat la baza serialului norvegian Wisting, cu Sven Nordin şi Carrie-Anne Moss în rolurile principale.

Ghici cine urmează

Bestseller Sunday Times

„Mai ai de trăit o oră” – acesta este singurul mesaj transmis într-un apel telefonic. O farsă? Un număr format greșit? Orice, în afară de adevărul cutremurător… Că există cineva care privește, așteaptă și îți planifică moartea în următoarea oră.
Dar de ce? Misiunea de a afla îi revine detectivului-inspector Helen Grace: o femeie cu un palmares impresionant în urmărirea criminalilor. Însă de data asta este vorba despre un caz în care ucigașul pare să fie tot timpul cu un pas înaintea poliției și a victimelor. Fără niciun motiv aparent, fără piste, fără indicii, fără nimic în afara groazei pure, o oră poate părea o viață întreagă…

„Ritm alert și o tensiune care te face să-ți muști unghiile… Captivantă.” – The Sun

„Menirea autorului e să arunce cu cât mai multe pietre în eroul sau eroina lui și să vadă cum supraviețuiește, să vadă dacă reușește să treacă peste toate; într-un fel, de aceea e mai bine că am pus-o pe Helen într-un mediu încă dominat de bărbați, pentru că-i face viața și mai grea.” – M. J. Arlidge

M. J. Arlidge (n. 1974) lucrează de 20 de ani în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs și a scris scenarii pentru seriale polițiste de prime time pentru televiziuni britanice, printre care Silent Witness, Undeniable, The Little House și, cel mai recent, Innocent. În prezent, produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA. Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. Are o slăbiciune pentru filmele din seria James Bond și pentru bomboanele cu aromă de lemn dulce. De același autor, la Editura Trei au apărut primele șapte romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce-i în cutieCasa păpușilorGhici care-i mincinosulBăiatul pierdutDe-a v-ați ascunselea și Mă iubește, nu mă iubește.

(comunicat Editura Trei)

Nominalizări la Premiul Petrona 2020

S-au anunțat nominalizările la Premiul Petrona pe 2020. Premiul se acordă anual, din 2014, celui mai bun roman polițist scandinav (scris de un autor din Scandinavia sau a cărui acțiune se petrece într-o țară scandinavă) apărut limba engleză, în Marea Britanie, în anul precedent.

Premiul, în bani, este acordat deopotrivă autorului și traducătorului.

Iată lista cu nominalizările din acest an:

THE COURIER, de Kjell Ola Dahl, tr. Don Bartlett (Orenda Books; Norway)
INBORN, de Thomas Enger, tr. Kari Dickson (Orenda Books; Norway)
THE CABIN, de Jørn Lier Horst, tr. Anne Bruce (Michael Joseph; Norway)
THE SILVER ROAD, de Stina Jackson, tr. Susan Beard (Corvus; Sweden)
THE ABSOLUTION, de Yrsa Sigurðardóttir, tr. Victoria Cribb (Hodder & Stoughton; Iceland)
LITTLE SIBERIA, de Antti Tuomainen, tr. David Hackston (Orenda Books; Finland)

Cîștigătorul premiului din acest an va fi anunțat pe 3 decembrie.

Cu bucurie constat că cinci dintre cei șase autori au fost traduși în limba română. Iar una dintre cărțile nominalizate a apărut deja în limba română: Iertarea, de Yrsa Sigurðardóttir (Trei, 2020, trad. Liviu Szoke)

Avînd în vedere succesul de care se bucură cele două cărți publicate pînă acum de Stina Jackson (autoare suedeză, care trăiește în SUA, cîștigătoare a Premiului „Cheia de sticlă” în 2019), sper că în curînd o vom citi și pe Stina Jackson în limba română.

Precedenții cîștigători ai Premiului Petrona:

2014: Leif G.W. Persson – LINDA, AS IN THE LINDA MURDER (tr. Neil Smith)
2015: Yrsa Sigurðardóttir – THE SILENCE OF THE SEA (tr. Victoria Cribb)
2016: Jørn Lier Horst – THE CAVEMAN (tr. Anne Bruce)
2017: Gunnar Staalesen – WHERE ROSES NEVER DIE (tr. Don Bartlett)
2018: Malin Persson Giolito – QUICKSAND (tr. Rachel Willson-Broyles )
2019: Jørn Lier Horst – THE KATHARINA CODE (tr. Anne Bruce)

Editura Trei: Yrsa Sigurdardóttir și Jørn Lier Horst

Iertarea, al treilea volum din seria Freyja și Huldar, explorează impactul îndelungat al traumei din copilărie; în acest caz, natura insidioasă a agresiunii. Yrsa Sigurdardóttir ne arată în Iertarea o inteligență emoțională înțeleaptă și un complot magistral construit. Un roman polițist bogat în acțiune, stratificat, cu o atmosferă întunecată și crime și mai sumbre. În IertareaYrsa pune bullying-ul – în special bullying-ul în rândul adolescenților – sub lupă.

Poliția află despre crimă la fel ca toată lumea: de pe Snapchat. Filmarea arată o tânără îngrozită, cerșind Iertarea. Când trupul său neînsuflețit este descoperit, lângă el se află un bilet pe care e scrisă cifra 2. Detectivul Huldar se alătură investigației, apelând la psihologul Freyja ca să-l ajute să-i interogheze pe prietenii adolescenți ai victimei. Cine ar fi putut să o urască atât de mult încât să o ucidă pe fată? Apoi un alt adolescent e dat dispărut și mai multe filmări apar în social media, iar poliția găsește cadavrul însemnat cu cifra 3. Cel puțin două lucruri sunt acum clare pentru Freyja și Huldar: adevărul e departe de a fi simplu. Iar criminalul mai pune ceva la cale. Dar există oare și victima cu numărul 1?

„O poveste zguduitoare, pe care fanii genului polițist n-ar trebui să o rateze.” – Publisher’s Weekly

Sigurdardóttir știe să îmbine analiza tarelor societății cu ancheta polițienească, Iertarea îmbogățind seria Freyja și Huldar cu o temă actuală, magistral abordată.” – Booklist

Sigurdardóttir pune sub lupă fenomenul bullying-ului, cu toate implicațiile sale – izolarea socială, suicidul, consilierea psihologică și dificultatea prevenirii lui în acest thriller întunecat, excelent construit.” – Library Journal

Yrsa Sigurdardóttir a debutat în literatura polițistă în 2005, cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum din serie, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine a primit Icelandic Crime Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Cărțile Yrsei Sigurdardóttir au fost traduse în peste 30 de limbi.
De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbereÎmi amintesc de tineRenegații, precum și primele două volume din seria Freyja și Huldar: Moștenirea și Răfuiala.

Omul cavernelor, volum din seria Inspector William Wisting, este un roman polițist inteligent construit, care suprapune o procedură polițienească minuțioasă peste “flagelul” lumii moderne — singurătatea —, Jørn Lier Horst întrebându-se „la ce ne folosește să avem toate bogățiile din lume dacă nu ne mai deranjăm unul pe altul”. Scriitura elegantă şi detaliată, personajele complexe din punct de vedere moral și un ton filosofic profund contemplativ fac din Omul cavernelor unul dintre cele mai bune romane crime scandinave.

Foarte aproape de locuinţa lui Wisting, un bărbat este găsit mort în propria-i casă. Legiştii estimează că zace fără suflare în faţa televizorului de patru luni, iar poliţia nu are motive să creadă că ar fi o moarte suspectă. Cazul nu primeşte atenţie din partea presei, doar Line, fiica jurnalistă a lui Wisting, hotărăşte să-i dedice un articol. În timp ce ea se documentează, poliţiştii găsesc într-un luminiş cadavrul unui alt bărbat, iar ceea ce se descoperă asupra lui declanşează una dintre cele mai ample operaţiuni de căutare din istoria poliţiei norvegiene. Însă, pentru succesul operaţiunii, este esenţial ca presa să nu afle nimic despre această descoperire extrem de neobişnuită.

“Un roman alert, excelent construit.” – The Sunday Times

„O intrigă plină de suspans, care îi va lua prin surprindere până şi pe cei mai mari fani ai genului.” – Financial Times

Horst e unul dintre cei mai buni autori nordici de literatură poliţistă.” – The Times

Jørn Lier Horst a intrat în elita autorilor scandinavi de literatură crime gratie romanelor din seria Inspectorului William Wisting, care au fost traduse în peste 30 de limbi şi au înregistrat vânzări de peste un milion de exemplare în întreaga lume. Lucrând ca șef de investigații în poliţia norvegiană înainte să se dedice complet scrisului, Horst propune o rețetă literară originală, care îmbină realismul, suspansul şi problematica socială. Pe lângă romanele pentru adulți, Horst a scris şi două serii pentru copii, Agenţia de detectivi nr. 2 și Clue.
La Editura Trei, de același autor, au apărut Casa de vacanță (distins cu Premiul librarilor norvegieni) şi Câinii de vânătoare (The Riverton Prize, The Glass Key Award), aceste două romane stând la baza serialului norvegian Wisting, cu Sven Nordin şi Carrie-Anne Moss în rolurile principale.

(comunicat Editura Trei)

Premii pentru Jørn Lier Horst și Niklas Natt och Dag

Seara trecută, la Tîrgul de carte de la Göteborg, la secțiunea de literatură polițistă, noir etc. (Crimetime) au fost acordate cîteva premii.

Niklas Natt och Dag a cîștigat Premiul Crimetime Specsavers pentru debut și Premiul Cartea anului oferit de Bonnier’s Book Clubs. Cartea care i-a adus premiile este 1793.

Vestea bună pentru cititorii români este că romanul va apărea și la noi, la Editura Litera.

Jørn Lier Horst a cîștigat Premiul pentru cel mai bun thriller nordic noir cu romanul Bunfall/Dregs.

Jørn Lier Horst este prezent pe piața românească de carte cu două romane: Casa de vacanță (2017) și Câinii de vânătoare (2018). Tehnic, cele două romane apărute la noi sînt numerele 7 și 8 din seria William Visting, iar Bunfall este cea de a 6-a carte. Să sperăm că se va traduce în curînd și în românește.