Stînca spînzuratului, de Yrsa Sigurðardóttir (Editura Trei, 2022, traducere de Liviu Szoke)

Celebra autoare islandeză Yrsa Sigurdardóttir revine în colecția Fiction Connection Crime cu volumul al patrulea din seria Freyja și Huldar – Stânca spânzuratului.
În această serie, ”regina crime-ului nordic”, cum a fost numită de critica literară, dezvoltă romanele în jurul unor probleme de actualitate, care afectează cele mai vulnerabile persoane: copiii și femeile. Dacă în Moștenirea vorbește despre problema adopțiilor, în Răfuiala tratează pedofilia, în Iertarea prezintă complicațiile bullyingului, în cea mai recentă carte – Stânca spânzuratului – se concentrează asupra invadării intimității, a violenței domestice și a exploatării femeilor pe dark web.

„Sigurdardóttir este o scriitoare admirabilă, ca întotdeauna.” – Sunday Times

Pe un câmp de lavă golaș și brăzdat de lângă Reykjavik se află Stânca Spânzuratului. Cândva locul unde aveau loc execuțiile, acum a devenit atracție turistică. Până într-o dimineață, când acolo este găsit un bărbat spânzurat… Cuiul bătut în piept dovedește că nu a fost sinucidere. Însă când poliția ajunge în apartamentul lui, dă peste un nou puzzle: un băiețel de patru ani. Nu pare să aibă nicio legătură cu victima, părinții sunt de negăsit, iar desenele pe care le face arată că a asistat la ceva cumplit. Pe măsură ce detectivul Huldar îl urmărește pe ucigaș, iar asistenta socială Freyja îi caută pe părinții băiatului, se dezvăluie și intriga: o poveste încărcată de violență, nedreptate și răzbunare.

„Nopțile islandeze lungi și întunecate devin cât se poate de amenințătoare în thrillerele Yrsei Sigurdardóttir”. – Financial Times

Poate cel mai mare impact în Stânca spânzuratului este dat de ideile sugerate, nu dezvăluite fățiș: ideea de sacrificiu și familie; legătura dintre părinți și copii, care îi determină pe primii să facă totul pentru a-i proteja sau a-i răzbuna pe cei mici.

„Scriitura Yrsei Sigurdardóttir este fermă de la început până la sfârșit în Stânca Spânzuratului, confirmându-i titlul de regină a genului crime.” – Stavangeraftenblad, Norvegia

Stilul Yrsei Sigurdardóttir nu se dezminte nici în acest volum, povestea este întunecată, dar foarte captivantă și tulburătoare, incredibil de bine scrisă și plină de răsturnări de situație. Îți creează dorința arzătoare de a da pagină după pagină, pentru a descoperi legătura dintre băiat și bărbatul ucis. Detaliile mici, ușor de trecut cu vederea, sunt țesute inteligent într-un final neașteptat și emoționant.

„Stânca Spânzuratului este un roman polițist bine scris și bine gândit, dar, în același timp, și o judecată spirituală despre modul cum sunt tratate problemele importante în zilele noastre.” – Morgunbladid, Islanda

Yrsa Sigurdardóttir, născută la Reykjavík în 1963, a debutat în literatura polițistă în 2005, cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum din serie, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine a primit Icelandic Crime Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Cărțile Yrsei Sigurdardóttir au fost traduse în peste 30 de limbi.
De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, precum și primele trei volume din seria Freyja și Huldar: Moștenirea, Răfuiala și Iertarea.

(comunicat Editura Trei)

ElefantFest 2021 – lansări kriminale

Ediția a 3-a a tîrgului de carte ElefantFest are loc în perioada 24 – 30 mai.

De dimineață pînă seara vor avea loc – on-line – lansări, discuții, întîlniri cu autori și editori.

Evenimentele care au ca subiect cărțile polițiste proaspăt lansate sînt:

LUNI 24.05
20:00 Richard Osman – Clubul Crimelor de Joi. Dialog cu George Arion jr.

MIERCURI 26.05
09:00 S.J. Watson – Ultimul cadru. Dialog cu Liviu Szoke
17:00 Mons Kallentoft – Privește-mă cum cad. Dialog cu Virginia Lupulescu

JOI 27.05
18:00 George Arion – Mîna care închide ochii. Dialog cu Ioan Bogdan Lefter, critic literar
20:00 Joel Dicker – Enigma camerei 622. Dialog cu Magdalena Mărculescu

VINERI 28.05
09:30 Jean-Christophe Rufin- Cele trei femei ale domnului consul. Dialog cu Horia Nicola Ursu si Delia Tuica

Lista integrală a evenimentlor

27 martie. Liviu Szöke de vorbă cu Yrsa Sigurðardóttir

Nominalizări la Premiul Petrona 2020

S-au anunțat nominalizările la Premiul Petrona pe 2020. Premiul se acordă anual, din 2014, celui mai bun roman polițist scandinav (scris de un autor din Scandinavia sau a cărui acțiune se petrece într-o țară scandinavă) apărut limba engleză, în Marea Britanie, în anul precedent.

Premiul, în bani, este acordat deopotrivă autorului și traducătorului.

Iată lista cu nominalizările din acest an:

THE COURIER, de Kjell Ola Dahl, tr. Don Bartlett (Orenda Books; Norway)
INBORN, de Thomas Enger, tr. Kari Dickson (Orenda Books; Norway)
THE CABIN, de Jørn Lier Horst, tr. Anne Bruce (Michael Joseph; Norway)
THE SILVER ROAD, de Stina Jackson, tr. Susan Beard (Corvus; Sweden)
THE ABSOLUTION, de Yrsa Sigurðardóttir, tr. Victoria Cribb (Hodder & Stoughton; Iceland)
LITTLE SIBERIA, de Antti Tuomainen, tr. David Hackston (Orenda Books; Finland)

Cîștigătorul premiului din acest an va fi anunțat pe 3 decembrie.

Cu bucurie constat că cinci dintre cei șase autori au fost traduși în limba română. Iar una dintre cărțile nominalizate a apărut deja în limba română: Iertarea, de Yrsa Sigurðardóttir (Trei, 2020, trad. Liviu Szoke)

Avînd în vedere succesul de care se bucură cele două cărți publicate pînă acum de Stina Jackson (autoare suedeză, care trăiește în SUA, cîștigătoare a Premiului „Cheia de sticlă” în 2019), sper că în curînd o vom citi și pe Stina Jackson în limba română.

Precedenții cîștigători ai Premiului Petrona:

2014: Leif G.W. Persson – LINDA, AS IN THE LINDA MURDER (tr. Neil Smith)
2015: Yrsa Sigurðardóttir – THE SILENCE OF THE SEA (tr. Victoria Cribb)
2016: Jørn Lier Horst – THE CAVEMAN (tr. Anne Bruce)
2017: Gunnar Staalesen – WHERE ROSES NEVER DIE (tr. Don Bartlett)
2018: Malin Persson Giolito – QUICKSAND (tr. Rachel Willson-Broyles )
2019: Jørn Lier Horst – THE KATHARINA CODE (tr. Anne Bruce)

Liviu Szoke despre Pandemicon

Liviu Szoke scrie prima cronică a antologiei Pandemicon, apărută la Crime Scene Press în august.

Concluzia lui:

Autorii antologați au stiluri și și-au imaginat povești suficient de diferite între ele pe o temă dată, încât să fie imposibil să nu găsești măcar câteva care să îți placă. Și nu trebuie neapărat să fii fan înrăit al poveștilor polițiste ca să le parcurgi cu plăcere, admirând ba măiestria cazurilor, ba felul în care vede fiecare în parte criza aceasta cumplită, ba o replică spumoasă, ba o întoarcere elegantă din condei, o crimă atent plănuită, un criminal perfid, găsești, practic, de toate.

Autorii cuprinși în antologie: Stelian Țurlea, George Arion, Michael Haulică, Eugen Cristea, Ovidiu Pecican & Amalia Lumei, Petre Crăciun, Caius Dobrescu, Adrian Onciu, Gabriel Brănescu, Alexandru Arion, Mircea Pricăjan, Oana Stoica-Mujea, George Arion Jr., Mihnea Arion.

Cronica integrală aici: Lecturi 245: *** – Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii

 

Liviu Szoke: Tăceri suspecte, cititori puțini

Literomania, 15 noiembrie 2019:

Tăceri suspecte, cititori puțini

(de vorbă cu Liviu Szoke)

– Liviu, nu ești numai unul dintre traducătorii din ce în ce mai prezenți pe piață, ești și unul dintre oamenii cei mai informați cînd e vorba despre apariții editoriale, mai ales în domeniile SF/F/H și mystery&thriller, blogul tău „Fan SF” find unul de referință pentru vînătorii de știri. La ora asta știi ce noutăți ne așteaptă la Gaudeamus. Cum îți pare oferta din acest an?

Nu mi se pare nici mai bogată, nici mai săracă decît în alți ani. Cred că e cam la fel cum ne-am obișnuit: după ce editurile turează motoarele spre sfîrșitul primăverii, pentru Bookfest, urmează o perioadă de secetă de vară, apoi, spre mijlocul toamnei, încep să se miște cu adevărat lucrurile, urmînd ca de la începutul lui noiembrie și pînă începe tîrgul, uneori chiar și după ce-a început tîrgul, din varii motive, să fim bombardați zi de zi cu oferte care mai de care mai tentante, mai atractive. Nu înțeleg și cred că am renunțat să încerc să mai caut o explicație de ce nu sîntem anunțați mai din vreme, de ce unele edituri par surprinse de faptul că mai sînt două săptămîni pînă la tîrg și ele încă mai așteaptă să anunțe noutățile. De ce se lasă atît de multe lucruri pe ultima sută de metri.

– Este vreo editură care te surprinde prin apariție? Sau poate prin  absență?

Nu pot să spun că mă surprinde niciuna. Poate la RAO observ o tăcere nițel cam suspectă, cam puține noutăți și anunțuri. Vorbim aici de editurile de gen, desigur. Nici Crime Scene Press nu pare să se grăbească cu postarea noutăților, dar sînt sigur că va ieși și ea cu un comunicat, ceva, cu coperte și noutăți.

– Mi se pare mie sau oferta de carte românească e din ce în ce mai mică? Practic, în SF doar Crux, Herg Benet și Tritonic mai există, iar cu polițistele… defilăm tot cu Crime Scene și Tritonic, care nu vin cu nume noi totuși. Ai vreo explicație?

Deși nu sînt SF, ci alte subgenuri, să zicem, ar mai fi la Nemira două, poate chiar trei volume de autori români apărute în colecția n’autor, chiar dacă unul dintre ele a apărut în primăvară: Marian Coman – „Omulețul din perete”, Ana Donțu – „Varșava” și Flavius Ardelean – „Cîteva feluri de a dispărea”, la Humanitas, „Tonomatul”, de Andrei Panțu, și, dacă nu mă înșel, cine are răbdare să caute, cred că apar romane de gen, dar neclasificate astfel, și în colecțiile dedicate autorilor români de la Polirom și Paralela 45.

Nu ți se pare, și mie mi se pare la fel. În afară de cele adăugate de mine, mă văd nevoit să fiu de acord cu editurile enumerate de tine. Explicații sînt multe și revin la cercul vicios cu edituri/cititori cumpărători. Nu sînt bani de cărți, dar sînt bani de țigări? Nu avem bani de cărți, dar nici măcar la biblioteci nu mergem, ca să împrumutăm cărți?

De partea cealaltă, ce facem ca să-i atragem pe puținii cititori cumpărători, ca să nu mai cumpere doar cărțile traduse ale autorilor consacrați sau direct din engleză, de pe Amazon sau Bookdepository? Se fac lansări, există promoții tot timpul la diverse librării on-line sau pe site-urile editurilor, cu toate astea, cererea pentru autori români de SF/F/H și mystery & thriller este foarte mică.

Cît despre ultima întrebare, nu caut să mă ascund după deget: pur și simplu nu există suficienți cititori dornici să citească autori români de romane polițiste. Asta este părerea mea. Și atunci nici editurile, văzînd că nu există cerere, că nu sînt vînzări, nu se înghesuie să scoată astfel de cărți. Cele două pomenite de tine și-au format un public pentru cei cîțiva autori din ograda lor deja consacrați (Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Bogdan Hrib, Daniel Timariu, Anamaria Ionescu etc. la Tritonic, plus George Arion, Caius Dobrescu, Stelian Țurlea, Oana Stoica-Mujea la Crime Scene Press) și cam ăștia sînt. Cum să riști cu nume noi, cînd poate nici aceștia nu vînd suficiente exemplare cît să aducă profit, să îndemne editurile să propună și alți autori, de care încă n-a auzit nimeni? Concluzia? Oferta de cărți polițiste traduse este extrem de bogată, așa că e foarte greu să le faci concurență chiar și cu autorii români care au mai multe volume publicate în spate, iar cei interesați cam știu ce scriu aceștia.

– Conversațiile din această rubrică sînt scurte, așa că hai să ne apropiem de final, propunîndu-ți să facem amîndoi cîte o recomandare de la fiecare editură (opțiunile mele vor fi între paranteze).

Crime Scene Press: Jean-Cristophe Grange – „Rîuri de purpură” (eu aș merge pe al doilea volum al lui Ragnar Jonasson, „Orb în noapte”, plus plăcuta surpriză a unui nou volum, după ceva vreme, de V.T. Morogan); Crux: George Cornilă – „Diluvium” (aici sîntem de acord, și eu tot pe Cornilă îl aștept); Herg Benet: J.H. Rosny-Aîne – „Moartea pămîntului” (aș alege „Stele și gheață”, de Alexandru Lamba, chiar dacă e mai pentru adolescenți); Litera:  Emily Gunnis – „Fetița din scrisoare” (eu aș miza pe un volum de povestiri publicat în CPT, „Păsări în gură”, de Samanta Schweblin); Nemira: Stephen King  – „Străinul” (prima carte de la Nemira pe care aș pune mîna este „Cîteva feluri de a dispărea”, de Flavius Ardelean, apărută în colecția n’Autor); Paladin: Sofia Samatar – „Un străin în Olondria” (într-adevăr, cartea Sofiei Samatar este și alegerea mea, pentru că o aștept de foarte mult timp și, nu în ultimul rînd, pentriu că este tradusă de Alexandra Fusoi); Trei: David Lagercrantz – „Fata care trebuia să moară” (absolut! cum zic suedezii, n-am cum să pun altfel problema, Lagercrantz este, cu ultimul roman din seria Millennium); Tritonic: Daniel Timariu – „Tenebre. Miercuri” („Experimentul Păpușa”, de Dănuț  Ungureanu, ar putea fi o altă variantă de Tritonic No. 1); RAO: John Grisham – „Ziua răzbunării” (din păcate, aici te las singur; mi-ar fi plăcut ca RAO să scoată următorul roman din seria lui Erik Axl Sund, așa că mai vorbim atunci); Corint/Leda Edge: Daniel O’Malley – „Nume de cod: Tura” (aș opta pentru „Maestrul minciunii”, de Nicholas Searle); Humanitas: Colson Whitehead – „Intuiționista” („Cartea întîmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri”, o antologie coordonată de Tatiana Niculescu, cu texte de Ana Bladiana, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Ioana Niculae, Andreea Răsuceanu și alții; sînt tare curios ce este); Polirom: H.P. Lovecraft – „Chemarea lui Cthulhu și alte povestiri” (eu aleg „Mecanopolis. Aventurile lui Oliver Rock în lumea de sub camion”, de Flavius Ardelean, cu ilustrații de Ecaterina G., de la Polirom Junior); Paralela 45: Harlan Coben – „Șase ani” (eu știu ceva și mai și: „O maree înaltă”, de Cilla și Rolf Börjlind, primul din seria de romane după care s-a făcut serialul suedez „Springfloden” sau „Springtide”, pe englezește).

– Or fi scurte conversațiile, cum ziceam, dar nu pot încheia totuși fără să te întreb: traducătorul Liviu Szoke are ceva nou la Gaudeamus?

În principiu, încă n-am primit confirmarea, ar trebui să apară la Crime Scene Press un roman de Lilja Sigurdardottir, „Lațul”, prima parte a trilogiei „Reykavik Noir”, pe care l-am tradus în această toamnă.

– Păi, cam asta ar fi. Mulțumesc frumos și ne vedem la tîrg.

Mulțumesc mult și eu!

(interviu publicat în Literomania nr. 135, 19 noiembrie 20019, la rubrica G.E.N. – „În așteptarea Târgului de carte Gaudeamus…”)

 

Yrsa Sigurdardottir – Moștenirea

Impresii amestecate cu timp de lectură

 

Yrsa Sigurdadottir – Moștenirea

Traducere din limba engleză de Liviu Szoke

Editura Trei, 2018

 

Impresii amestecate, poate și din cauză că am citit-o intr-o perioadă de timp cam lungă, luîndu-mă cu altele, citind puțin, începînd și o altă carte între timp, mai frunzărind vreo două începuturi.

Una dintre puținele cărți care te fac, la sfîrșit, să recitești prologul, iar acesta să fie ceva mai mult decît doar o simplă intrare în poveste.

În 1987, serviciile de asistență socială trimit trei frați în trei familii de adopție.

După 18 ani, în Reykjavik se întîmplă o crimă, o femeie este omorîtă într-un mod oribil. Martor este o fetiță de 9 ani, fiica victimei. Urmează altă crimă, și alta. Nu pare a fi nici o legătură între victime, dar modul de operare comun duce ancheta pe pista unui criminal în serie. Și singurele indicii pe care le poate avea poliția ar trebui să fie declarațiile martorei minore.

Ancheta merge greu, polițistul Huldar și psihologul de copii Freya își fac treaba fiecare, dar dovezile întîrzie să apară.

Un fir narativ paralel este cel care îl are ca personaj central pe Karl, un pasionat radioamator. Unde se vor intersecta transmisiunile codate pe care le recepționează (și le descifrează) el cu cazurile lui Huldar… cititorul va afla în timp, într-un ritm lent spre foarte lent, și mărturisesc că eu m-am împăcat cu greu cu faptul că, după 3/4 din carte, anchetatorii știau (aproape) la fel de mult cît în prima zi.

Totuși scriitoarea islandeză a scris cu folos acele prime 400 de pagini (din 517, în ediția română), ocupîndu-se de personaje, de poveștile lor, de relațiile dintre ele. O construcție amplă, solidă, dar… cum ziceam, cu sacrificarea anchetei.

Nu mă dau în vînt după cărți în care cititorul bîjbîie prin ceață 90% din carte, pentru ca, în ultimul capitol… hop! Totul se luminează. Vine unul și spune toată povestea. Adică tot ce n-a spus nimeni în cele 90% din pagini.

Dar povestea e de citit, vine momentul în care totul are sens, totul devine coerent și impresionant în același timp.

A fost prima carte de Yrsa Sigurdardottir pe care am citit-o și chiar dacă nu m-a impresionat la toate capitolele, da, cu siguranță voi mai citi și altele. Pentru că știe să scrie, aduce în cărți lucruri interesante, surprinzătoare (ei, da, arma crimei este cu totul și cu totul altceva în această carte), știe să construiască un personaj, să-i creeze o viață, o poveste, o istorie.

Yrsa Sigurdardottir este o scriitoare puternică, cu vînă, capabilă să ducă o istorie grea, întunecată, calitățile ei scriitoricești cuplîndu-se excelent cu nordic noirul.

N-o să spun nimic despre stil, pentru că romanul nu a fost tradus din limba originală, și deci nu știu cît s-a pierdut, cît s-a cîștigat, cît s-a păstrat/pus în evidență din stilul lui Sigurdardottir.  Știu însă că mi-ar plăcea să văd cum scrie de fapt autoarea islandeză. Poate citindu-i și celelalte cărți, făcînd o medie… sperînd să fie vorba despre o medie a scriiturii autoarei și nu a stilului traducătorilor.

Ediția în limba română e OK, curge, Liviu Szoke și-a făcut treaba. Mi-am notat cîteva ticuri verbale ale traducătorului, expresii preferate, folosite mai des decît ar fi nevoie pentru a păstra un echilibru al limbajului, am găsit scena crimei în loc de locul faptei, cum i se zice în limba română, cîteva sintagme traduse prea mot à mot din engleză, lucruri care puteau fi ușor eliminate de un redactor  mai atent (privind retrospectiv, dragilor?? Seriously?!).

Pentru cine a mai citit cărți ale Yrsei Sigurdardottir, cu siguranță e o continuare a bucuriei de a o citi. Pentru cei care n-au citit nimic pînă acum, e o bună introducere în literatura scriitoarei islandeze.

Și o recomandare: dacă vreți să citiți cartea, organizați-vă timpul în așa fel încît s-o puteți citi în cel mult o săptămînă. Doar așa vă veți putea bucura pe deplin de bogăția unei povești islandeze scrise de Yrsa Sigurdardottir. Și eu sînt primul care o să mă țin de acest sfat la următoarea carte a ei pe care o voi citi.