Ragnar Jónasson – Orb în noapte (Nightblind / Náttblinda)

Literomania, 7 martie 2020, a 23-a apariție a rubricii G.E.N.:

Speranță de consum

Ragnar Jonasson – „Orb în noapte”

Crime Scene Press, 2019, traducere de George Arion Jr.

Titlul original: Náttblinda (2014)

Cititorul român de romane polițiste – orice o fi intrînd sub pălăria asta mare, de la polițiste deadevă, vorba unui autor român (și de) romane polițiste, la romane cu detectivi, romane de aventuri, orice are legătură cu crime și dezlegarea misterului lor – e familiarizat oarecum cu literatura de gen islandeză. Au apărut în românește cărți de Arnaldur  Indriðason, Yrsa Sigurðardóttir și, din cîte știu, se mai pregătesc cîțiva. Ragnar Jónasson este la al doilea roman publicat la noi, Crime Scene Press asumîndu-și publicarea tinerei speranțe nordice, care a debutat în 2009 cu „Snjóblinda” („Orb în zăpadă”, Crime Scene Press, 2018, traducere de George Arion Jr.).

„Orb în noapte” este al doilea roman publicat în românește din seria care îl are ca protagonist pe tînărul polițist Ari Thór Arason, dar al cincilea (și ultimul) din seria originală. Poate asta să fie și cauza acelei ușoare senzații că s-a sărit peste o perioadă cam lungă pe care o are cititorul în primele pagini, accentuată și de unele amănunte din viața de familie a polițistului. Este o întreagă discuție aici, editorul român preferînd să meargă pe varianta în limba engleză (cărțile au fost traduse din limba engleză), în care a cincea carte a fost publicată după prima, mulți dintre cititorii acestei serii fiind nemulțumiți de golurile apărute în acest fel în biografiile cîtorva personaje.

În Siglufjörður, orășelul din nordul Islandei unde s-a mutat Ari Thór, împreună cu Kristín și copilul lor (deja au un copil!), șeful secției de poliție (adică celălalt polițist al orașului, în afară de Ari Thór) este împușcat în apropierea unei case despre care se spune că găzduiește activități dubioase. Și de aici povestea se rupe în trei: viața lui Ari Thór, viața polițistului împușcat, Herjólfur, și un fir narativ care atinge zona politicului (primar, viceprimar, consilieri).

Cititorul e cu ochii pe numărul paginii (toată cartea are 220 de pagini), întrebîndu-se cînd o să se întîmple aia, cînd s-o vadă pe cealaltă, dar ancheta merge greoi, indiciile sînt puține și uneori cam forțate, iar tribulațiile personajelor principale – să zic doar „personajului principal”? Că, în afara cuplului Ari Thór – Kristín, celelalte personaje sînt abia schițate – nu sînt o prezență consistentă în structura cărții. Prea mulți iepuri scoși din pălărie, lucru care sigur nu s-ar fi întîmplat dacă autorul lăsa povestea să înghită cîte pagini avea ea nevoie.

O găselniță care ar fi putut salva multe este cea a jurnalului ținut de unul dintre personajele-cheie (aici recunosc că identitatea acestuia a fost chiar o surpriză!), dar nu mi-a părut nici consistent, nici cine știe ce performanță literară – și zicînd asta, evident că primul meu gînd este la jurnalul lui Hanne Lagerlind-Schön din „Jurnalul dispariției mele”, de Camilla Grebe. Dar Camilla Grebe e o scriitoare cum puțini sînt.

Una peste alta, speranța pe care mi-am pus-o în cel de-al doilea roman al lui Ragnar Jónasson a fost cam în van. Dar… cine știe? Al doilea roman fiind de fapt „Myrknætti” („Blackout”)… nu mi-am consumat chiar întreaga speranță.

(publicat în Literomania nr. 149, 7 martie 2020, la rubrica G.E.N. – „Combinatorica Cișmigiului și nisipurile mișcătoare din Suedia”)

Literomania 149, GEN 23 – Combinatorica Cișmigiului și nisipurile mișcătoare din Suedia

Sîmbătă 7 martie 2020 a apărut Literomania nr. 149, cu cea de-a 23-a prezență a rubricii G.E.N.:

Combinatorica Cișmigiului și nisipurile mișcătoare din Suedia

Despre:

Søren Sveistrup, Stephen King, Laura Lippman, George Arion Jr., N.K. Jemisin, Alix E. Harrow, Leigh Bardugo, Marlon James, Joe Hill, Nnedi Okorafor, Liviu Surugiu, Marcel Gherman, Eugen Cadaru, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, Johana Gstawsson, Claudia Dionisie, Lars Kepler, Bogdan Ghiurco, David Lagercrantz, Malin Persson Giolito, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Bogdan Crețu, Cosmin Perța, Liviu Szoke, A.J. Kazinski, Simone St. James, Laura Nureldin, Ewa Sherman, Rob Hart, Petru Iamandi, Liu Cixin, Nina Iordache, M.J. Arlidge, Ciprian Șiulea, Susanne Jansson, Isaac Asimov, Ragnar Jonasson, Arnaldur  Indriðason, Yrsa Sigurðardóttir, Camilla Grebe.

Ragnar Jónasson – „Orb în zăpadă”

Literomania, 28 februarie 2019, prima apariție a rubricii G.E.N.:

Zăpada ca zăpada, dar frigul…

Ragnar Jónasson – „Orb în zăpadă”

Crime Scene Press, 2018

Traducere din limba engleză de George Arion Jr.

Un tînăr absolvent al Academiei de Poliție își găsește un post în Siglufjördur, un orășel din nord, și părăsește Reykjavikul, unde locuia împreună cu iubita lui. Siglufjördur este unul dintre locurile acelea în care nu se întîmplă nimic, dar asta numai pînă în momentul în care se declanșează cavalcada de evenimente care transformă ceea ce putea fi un roman social într-un nordic noir ca din manuale. O posibilă crimă, apoi o crimă fără dubii îi aduc pe Ari Thór Arason, tînărul polițist, și pe Tómas, șeful secției de poliție, într-o relație clasică, clișeistică de-a dreptul: tînărul școlit, plin de avînt, dornic să dezlege mistere și acolo unde nu sînt și șeful conservator, localnic, care cunoaște pe toată lumea, care știe de ce sînt în stare – sau nu – cei pe care mai tînărul său coleg i-ar trece în capul listei suspecților.

Poveste e încurcată, apar multe cupluri asupra cărora care autorul insistă, mai apar și scheletele din dulap… Toate puse la grămadă, scoțînd parcă în evidență faptul că este un volum de debut. Și nu pot să nu mă gîndesc la Jo Nesbø și „Liliacul” său, tot un volum de debut, tot nordic, dar condus cu mînă sigură, scris cu o tușă personală pe care norvegianul o găsește de la prima carte.

Ce-i iese foarte bine lui Jónasson este frigul. Alți scriitori pun orașul sau comunitatea în centrul atenției, făcînd din acestea personaje. Islandezul Ragnar Jónasson îți bagă frigul în oase de la prima pagină și îl ține acolo pînă la sfîrșit.

Nu e cea mai bună carte nordică pe care am citit-o, dar sînt curios cum va fi cel de-al doilea volum al seriei lui Ragnar Jónasson, un scriitor tînăr, în plină afirmare, unul dintre fondatorii Festivalului Iceland Noir, considerat de mulți printre cele mai reușite festivaluri de literatură polițistă din lume.

N-am multe să-i reproșez traducerii, poate cîteva repetiții mult prea vizibile și acel „scena crimei” pentru care în România se folosește „locul faptei”. Iar traducerea după versiunea în limba engleză nu e o tragedie chiar atît de mare în acest caz, întrucît traducătorul englez al lui Jónasson este Quentin Bates, un un scriitor englez de cărți polițiste care a trăit peste 10 ani în Islanda. Măcar nu ni s-a oferit ce-a înțeles românul din ce-a înțeles englezul.

I-am dat 3 stele, încrezător totuși în cele cîteva sute de mii de exemplare vîndute de Jónasson.

(publicat în Literomania nr. 105, 28 februarie2019, la rubrica G.E.N. – „G.E.N.”)

Ragnar Jónasson – Orb în zăpadă

Zăpada ca zăpada, dar frigul…

Ragnar Jónasson – „Orb în zăpadă”

Crime Scene Press, 2018

Traducere din limba engleză de George Arion Jr.

Un tînăr absolvent al Academiei de Poliție își găsește un post în Siglufjördur, un orășel din nord, și părăsește Reykjavikul, unde locuia împreună cu iubita lui. Siglufjördur este unul dintre locurile acelea în care nu se întîmplă nimic, dar asta numai pînă în momentul în care se declanșează cavalcada de evenimente care transformă ceea ce putea fi un roman social într-un nordic noir ca din manuale. O posibilă crimă, apoi o crimă fără dubii îi aduc pe Ari Thór Arason, tînărul polițist, și pe Tómas, șeful secției de poliție, într-o relație clasică, clișeistică de-a dreptul: tînărul școlit, plin de avînt, dornic să dezlege mistere și acolo unde nu sînt și șeful conservator, localnic, care cunoaște pe toată lumea, care știe de ce sînt în stare – sau nu – cei pe care mai tînărul său coleg i-ar trece în capul listei suspecților.

Poveste e încurcată, apar multe cupluri asupra cărora care autorul insistă, mai apar și scheletele din dulap… Toate puse la grămadă, scoțînd parcă în evidență faptul că este un volum de debut. Și nu pot să nu mă gîndesc la Jo Nesbø și „Liliacul” său, tot un volum de debut, tot nordic, dar condus cu mînă sigură, scris cu o tușă personală pe care norvegianul o găsește de la prima carte.

Ce-i iese foarte bine lui Jónasson este frigul. Alți scriitori pun orașul sau comunitatea în centrul atenției, făcînd din acestea personaje. Islandezul Ragnar Jónasson îți bagă frigul în oase de la prima pagină și îl ține acolo pînă la sfîrșit.

Nu e cea mai bună carte nordică pe care am citit-o, dar sînt curios cum va fi cel de-al doilea volum al seriei lui Ragnar Jónasson, un scriitor tînăr, în plină afirmare, unul dintre fondatorii Festivalului Iceland Noir, considerat de mulți printre cele mai reușite festivaluri de literatură polițistă din lume.

N-am multe să-i reproșez traducerii, poate cîteva repetiții mult prea vizibile și acel „scena crimei” pentru care în România se folosește „locul faptei”. Iar traducerea după versiunea în limba engleză nu e o tragedie chiar atît de mare în acest caz, întrucît traducătorul englez al lui Jónasson este Quentin Bates, un un scriitor englez de cărți polițiste care a trăit peste 10 ani în Islanda. Măcar nu ni s-a oferit ce-a înțeles românul din ce-a înțeles englezul.

I-am dat 3 stele, încrezător totuși în cele cîteva sute de mii de exemplare vîndute de Jónasson.

(cronică publicată în Literomania 105, 1 martie 2019, la rubrica G.E.N.)