Viveca Sten și Katrine Engberg la Crime Scene Press

Crime Scene Press a achiziționat drepturile pentru cărțile a două autoare nordice: suedeza Viveca Sten și daneza Katrine Engberg, care vor apărea, astfel, pentru prima oară în limba română.

Cartea semnată de Viveca Sten este Offermakaren (titlul în engleză va fi Hidden in Snow), prima dintr-o nouă serie, Åremorden (Crimele din Åre). Cartea a doua este deja scrisă, dar, între timp, zece țări, printre care și România, au cumpărat drepturile pentru debutul noii serii.

Daneza Katrine Engberg este autoarea seriei Copenhaga, din care au apărut pînă acum cinci cărți. Primul volum al seriei, Krokodilevogteren (apărut în limba egleză cu titlul The Tenant), a fost achiziționat de edituri din 25 de țări.

Pentru un iubitor de nordic noir, programul din ultima vreme al Editurii Crime Scene Press este o bucurie.

Viveca Sten – un nou roman, o nouă serie

După zece romane în seria Crimele din Sandhamn, plus un volum de povestiri, scriitoarea suedeză Viveca Sten a terminat un nou roman, Offermakaren (Sacrificii) primul dintr-o nouă serie, Åre Morden (Crimele din Åre).

 

Așa cum scrie într-o postare pe Facebook, lucrul la acest roman a însemnat 13 treceri prin text, 7 versiuni ale manuscrisului, 3 corecturi și nenumărate telefoane și discuții privind mici detalii.

Romanul va ieși pe piață pe 14 octombrie.

Romanele din seria Crimele din Sandhamn s-au vîndut în peste 6 milioane de exemplare în 25 de țări, iar serialul realizat după acestea s-a bucurat de un mare succes de public în țările în care a fost difuzat (printre ele, și România). În această vară a avut premiera sezonul 7, în care Jacob Cedergren (Thomas Andreasson) a fost înlocuit de Nicolai Cleve Broch (Alexander). Principalul personaj feminin, Nora Linde, este interpretat în toate cele 27 de episoade de Alexandra Rapaport.

Din păcate, printre cele 25 de țări în care au fost publicate cărțile semnate de Viveca Sten nu se află și România.